Spoiler complet la Game of Thrones

Articol din categoria: mișto

Pentru că tot aud oameni care se plâng de cei care dau informații despre serial înainte de apariția episoadelor și se declară total indignați ( nejustificat, dpmdv) am rugat un prieten care a citit cărțile scrise până acum să îmi facă un rezumat al celor ce vor urma.

Așadar:

Game of Thrones: spoilerele din toate cele cinci cărți apărute.

După ce a fost omorâtă la Nunta Roșie (Red Wedding), Catelyn Stark, este reînviată sub forma unui zombie și se alătură unei frății de haiduci, numită Frăția Celor fără Stindarde (Brotherhood Without Banners).

Arya Stark va pleca în insulele Braavos, unde va avea altă identitate și se va antrena să devină un asasin. Asemenea lui Jaqen H’ghar, cel care i-a dat moneda în sezonul doi.

Tyrion este bănuit de moartea lui Jeoffrey și este aruncat în temniță. Însă pe Jeoffrey l-a otrăvit familia Tyrell cu ajutorul lui Littlefinger.

Tyrion reușește să scape din temniță cu ajutorul fratelui său, Jaime. Apoi Tyrion o găsește pe Shae în patul tatălui său și o sugrumă pe aceasta, iar pe Tywin Lannister îl ucide cu o arbaletă, în timp ce acesta era pe toaletă. (Ironia sorții)

Littlefinger o răpește pe Sansa Stark și o face să se dea drept fiica lui nelegitimă și o duce la Eyrie, unde se căsătorește cu Lysa Arryn, mătușa Sansei.

Lysa Arryn îl găsește pe Littlefinger sărutându-se cu Sansa, dar înainte ca aceasta să poată chema gărzile, Littlefinger o ucide, împingând-o printr-o poartă specială a castelului. Castelul era așezat în vârful unei munte, la o altitudine foarte mare. Este același castel unde Tyrion a fost întemnițat în primul sezon.

Sălbaticii atacă Zidul, iar Jon Snow are un rol important în bătălia aceasta între Frații în Negru și Sălbatici. În urma acestui atac, Ygritte este ucisă.

Daenerys Targaryen se stabilește în Mereen unde devine regină și reușește să închidă doi dintre dragonii săi într-o temniță specială, deoarece aceștia nu mai puteau fi controlați. Unul dintre dragoni este în libertate.

Brienne călătorește către Riverland pentru a o găsi pe Sansa Stark, dar este capturată de haiducii conduși de Catelyn Stark, iar aceasta pune ca Brienne să fie spânzurată.

Jon Snow va fi ales Lord Comandat la Zid, dar acesta decide să plece și să apere Winterfell-ul pe care Boltonii voiau să-l ocupe. În timpul plecării acestuia, frații lui în negru îl trădează și îl înjunghie de mai multe ori. Se presupune că acesta moare, dar autorul lasă acest ultim capitol dedicat lui Jon Snow în coadă de pește. Vom afla în cărțile următoare ce se va întâmpla, de fapt, cu el.

Tyrion pleacă din Westeros și ajunge în Mereen, unde este capturat de Jorah Mormont și acesta vrea să îl predea lui Daenerys.

Cersei va fi nevoită să plătească pentru fărădelegile ei (crimă, incest etc.) în fața unui consiliu religios. Ea va umbla goală prin Debarcaderul Regelui și toată lumea o va înjosi.

Tyrion scapă și de Jorah Mormont și găsește un alt Targaryen în viață. Aegon, mai precis, care are mai multe șanse decât Daenarys la Tron. Tyrion îl convinge să strângă o armată și să declare război celor Șapte Regate.

Le-am marcat pe cele mai importante.

Merci Dani

 

0 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Lol @ reinviata sub forma unui zombie… Pah bune?

    „, iar aceasta pune ca Brienne să fie spânzurată.” – de mentionat ca nu o si spanzura. Iar Brienne face un targ cu Catelyn Stark (the zombie, lol) prin care i-l da pe Kingslayer ca sa scape ea. Sau Zombie ii propune asta. Am uitat…

  2. #2 Comentariu nou

    IMO sunt indignati justificat. Oamenii vor sa traiasca aceasta poveste prin intermediul filmului, asa cum e ea. Cum era daca venea un gigi si-ti dadea cu spoiler peste Breaking Bad? (la care pun pariu ca te-ai uitat). E ok, nu vor sa citeasca cartea ( devine chiar boring spre volumul 4), ci vor sa vada filmul. Mi se pare corect sa le respect decizia, iar ei sa aiba grija pe unde dau click pentru ca the internet is dark and full of spoilers.

  3. #3 Comentariu nou

    eu m-am uitat la ultimul episod din Dexter cand eram pe la sezonul3, doar ca sa vad cum se termina. si apoi l-am vazut pe tot

  4. #4 Comentariu nou

    Băi, îmi asum faza cu zombie-ul. Am stat 5 minute să mă gândesc cum să ilustrez în română transformarea lui Catelyn. Pe cuvânt! Știam că nu e cea mai bună abordare, dar na…m-am gândit din perspectiva cuiva care nu prea are mare legătură cu universul lui Martin deoarece nu cred că cei care citesc acum cărțile, vor citi acest articol cu spoilere.
    Și da, mi-au mai scăpat vreo 2 spoilere, dar sunt sigur că le-am dat pe cele mai importante.

  5. #5 Comentariu nou

    Ar putea fi un zombie, ar putea fi. Iar baiatul care i-a dat o viata de la el a fost inviat si el de cateva ori. Deci alt zombie…
    Deci Zeul Luminii are puterea de a da viata. E ok. Aia de dincolo de zid sunt si ei tot zombies. Dar atunci inseamna ca ei sunt cu Zeul Intunericului, nu de alta dar ard in foc (Zeul Luminii that is). Ca doar a zis vrajitoarea – sunt doi zei: ala cu lumina si ala cu bezna. Mind blown!

  6. #6 Comentariu nou

    „În timpul plecării acestuia, frații lui în negru îl trădează și îl înjunghie ” cum sa il injunghie daca era plecat. :)) nu era plecat, era la zid, il batea tare un gind sa plece la Winter… dar realitatea il loveste bine, animozitatea fratiorilor in negru porneste de la acceptarea salbaticilor sa treaca dincolo de zid si cedarea unor importante terenuri pt a se stabili, cind realizeaza ca the enemy e altul si nu prea are cu cine sa ii faca fata. (extrem de important privind viitoarele romane din serie).

  7. #7 Comentariu nou

    Ok, nu zic că nu puteam scrie mai bine. Nici eu nu-s mulțumit de acel „zombie” și încă vreo câteva greșeli de exprimare sau repetiții, dar ce spui tu aici sunt detalii pe care nu avea rost să le includ pentru că e un post cu big spoilers nu cu anumite detalii care vor fi importante.
    Trebuia să ilustrez momentul în care Jon Snow, probabil că murea, și să spun celor care citesc că el era pregătit să plece de la Zid pentru a apăra Winterfell. Că frații l-au trădat dintr-un motiv, că Sam l-a părăsit, astea-s detalii pe care le afli citind, că articolul nu e rezumat la cărți.
    Sunt spoilere pentru oamenii care vor să le citească și NU au citit cărțile. Nu e ca să vină cei care au citit și să se aștepte la un rezumat bun a celor citite.

  8. #8 Comentariu nou

    Pe Daenerys Targaryen incearca sa o otraveasca aristocratii din Mereen(sau unul dintre orasele cu sclavi), dar scapa pentru ca gusta primul din platoul oferit unul dintre oamenii ei de incredere, un gras pofticios dar curajos.
    Atunci incearca oamenii din Mereen sa il ucida pe Drogon, dragonul negru care era in libertate. Se baga sa il salveze Daenerys. Se aflau intr-o arena de gladiatori.
    Tot in ziua respectiva Daenerys calatoreste pentru prima oara pe spatele lui Drogon si il vede in actiune atunci cand scuipa foc pe dusmanii lui.

  9. #9 Comentariu nou

    Sansa cu Littlefinger, asta da imagine interesanta. Mereu am considerat ca Sansa e cel mai plat si plictisitor personaj. Nu neaparat sa salveze lumea, dar macar ceva iesit din comun sa faca si ea.

  10. #10 Comentariu nou

    Eu personal n-am nicio treaba cu spoilerele, prin urmare Dane se multumeste frumos. Chiar n-am timp si nici leuti momentan sa-mi cumpar cartile si sa ma apuc sa le citesc, am zis ca mai incolo si apoi tot mai iau snoops de la unu’ de la altu’ pe GOT Facebook. Nu inteleg aia care se enerveaza ca sunt oameni care spun mult sau mai putine despre GOT. Adica avand in vedere ca e un serial foarte apreciat, e clar ca oriunde te uiti e plin de spoilere. Cand downloadez un film, il scot si nu ma uit la comentarii, cam asa este cu orice serial/film la care cineva l-a vazut deja. Daca vreau, citesc si ma uit dar nu ma scandalizez…

Adaugă reply - Dani Novac

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.