Siguranţa cetăţeanului mort

Articol din categoria: ca la noi

Azi dimineaţă un băiat a fost omorât în bătaie de un altul în centrul vechi al capitalei. Violenţele sunt din ce în ce mai dese acolo, fie între diverşi indivizi, fie între clienţi şi bodyguarzi. Povestea tipului omorât azi e cu atât mai tragică cu cât s-a petrecut la 10 metri de secţia de poliţie. Pentru cei ce nu sunt din Bucureşti, în centrul vechi există o secţie destinată asigurării ordinii în zonă şi chiar aşa se cheamă :” Secţia de poliţie a centrului vechi!”. Secţia asta a mai fost implicată în scandaluri, nu mai departe de vreo lună fiind ultimul caz ieşit în public.

Întâmplarea face ca pe la 5 jumate să trec fix prin zonă, mergând spre un taxi. Am văzut duba de SMURD pe stradă, aproape de secţia de poliţie, nici un poliţist lângă şi m-am gândit că e vreun băiat care a exagerat cu paharul şi are nevoie de asistenţă. Aproape de splai, la shaorma Dristor în faţă, mega bătaie. Mulţi băieţi contra nişte gorile de la BGS şi parca vreo 2 shaormari de acolo. Scandal, chiuituri, fluierături, picioare, pumni…bătaie regulamentară, nu copilărie.

Ajung în staţia de taxiuri şi prima maşină parcată era un Logan de poliţie. Îi fac semn celui care stătea în dreapta că mai sus se lasă cu bătaie mare şi poate ar trebui să intervină sau ceva. Deschide omul uşa, se ridică cu un sictir de nu trece nici cu lămâie, îşi pune graţios chipiul pe cap şi mă întreabă de sus : „ce vrei mă?” Îi repet că mai sus se bat unii şi poate ar trebui să intervină, omul se uită spre bătaie şi pleacă cu greu încolo. După el, ies din maşină încă 2 poliţişti şi fug spre locul conflagraţiei. Mai departe nu ştiu ce s-a întâmplat, am urcat în taxi şi am plecat.

Acum stau eu şi mă întreb, dacă un om este omorât în faţa secţiei de poliţie, nişte oameni se bat de se toacă în plină stradă şi poliţia stă în maşină la palavre, de ce mai scrie pe maşinile de poliţie „siguranţă şi încredere” ? Şi mă mai întreb de ce şefii poliţiei nu suplimentează numărul de poliţişti pentru centru în timpul weekendului când se ştie că e tixit?

Câţi oameni trebuie să mai fie bătuţi sau omorâţi până vom putea să ne simţim în siguranţă în centru?

0 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    doar unul. un fiu de politician sau de polițist.

    • #2 Comentariu nou

      aia nu umbla prin centrul vechi, stai tu linistit

  2. #3 Comentariu nou

    cum ar fi să meargă mailurile de anunțare la comentarii? 🙂

    • #4 Comentariu nou

      hmmm, iar nu merg? Merci de atentionare

  3. #5 Comentariu nou

    Articolul tau ridica o problema serioasa, grava, a carei rezolvare, din pacate, nu o vom vedea curand. Cu toate acestea,doar in gluma, nu pot sa nu te intreb: de ce nu ai intervenit ca sa-i desparti pe shaormari de BGS-isti?

    • #6 Comentariu nou

      daca intervenea el, sigur era facut shaorma de bgs

    • #7 Comentariu nou

      pai interventie mai buna decat sa atentionez politistii nu cred ca se putea 🙂

  4. #8 Comentariu nou

    De curand, am baut si eu prin centrul vechi pana la o ora tarzie, dar mi s-a parut foarte linistita zona. Masinile de politie care erau la tot pasul inspirau incredere. Se pare ca degeaba.

  5. #9 Comentariu nou

    Pana sa vina „toti smecherii” in centrul vechi era chiar linistit, niciodata probleme legate de prea multe pahare sau de ura intre oameni care nu se inteleg.

    Dar in ultima vreme nici Centrul Vechi nu mai este ce a fost. Era poate singura zona in care romanii nu se comportau ca niste romani. Incercau oarecum sa se alinieze la niste norme ceva decente si reuseau.

    Politia? O gluma buna 🙂

  6. #10 Comentariu nou

    Asa-i ca natia denumita romani este de o inteligenta incredibila, incat in 2013 nu este alta rezolvare la o problema decat ca in epoca de piatra, cu legea pumnului ? :))

Adaugă reply - Gabriel Ursan

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.