O săptămână de petrecut în stil irlandez

În fiecare an, cam întreg mapamondul așteaptă în martie sărbătoarea de St Patrick. Zic întreg mapamondul pentru că irlandezii sunt împrăștiați cam peste tot în lume și chiar dacă nu au ajuns ei în unele locuri, sigur a ajuns Guinness pe la ei prin ogradă.

Ei sunt recunoscuți pentru veselia și petrecerile de pomină pe care le dau, cu atât mai mult în perioada de sărbătoare. Cine a fost St Patrick și de ce este el atât de important pentru irlandezi am scris anul trecut.

Anul acesta petrecerile se vor ține lanț, timp de o săptămână întreagă între 14 și 20 martie, în mai multe orașe din România, printre care București, Brașov, Constanța, Iași, Oradea, Sibiu și Galati, când Guinness organizează St. Patrick’s Week. Guinness le va oferi consumatorilor parade (Centrul Vechi al Bucureștiului va vibra în ritmuri de cimpoaie și tobe începând cu 17 martie în fiecare seară de weeekend între orele 18:00 – 19:00 vor fi parade speciale Guinness), muzica tradițională, leprechauni, o aplicație mobilă, dar și premii-surpriză.

Mai mult, chiar  de St. Patrick’s Day – 17 martie, Guinness va lansa aplicația Harpeteero aplicație de fidelizare și o modalitate de a experimenta universul Guinness pe viu, în celebra fabrica de bere din Dublin. Aplicația de mobile Harpeteer va putea fi descarcată începând cu 17 martie, iar prin  intermediul acesteia, fanii pot câștiga excursii la Dublin.

Anul ăsta vreau să vă povestesc un pic despre fenomenul care se produce atunci când bei cu poftă dintr-un pint și îți rămân mustăți de bere, și anume despre #GuinnessTache.

GuinnesTache-ul este mustața care rămâne după ce bei dintr-un pint proaspăt turnat și anul ăsta, cei de la Guinness invită toți fanii să se alăture mișcării de ”guinnesstache-urie”  la nivel global și să-l transforme într-un simbol internațional al distracției într-o zi când prietenii sunt cei mai importanți pentru tine, pentru că împărțiți bucuria unui pint.

Și ca să nu ziceți că bat eu câmpii, hai să vedem cum recomandă specialiștii să se realizeze un #guinnestache ca la carte:

guinesstache

Așadar, pe 17 martie, toată lumea e invitată să bea un pint de Guinness, să facă un selfie cu #guineesstache și să urce poza pe facebook. Eventual să dea tag prietenilor, să-i provoace și pe ei la un #guinnesstache.

Pe pagina de facebook Guinness găsiți un concurs care durează până pe 20 martie, prin care fanii care sărbătoresc St Patrick’s Day să își facă #guinnesstache-uri și să le posteze pe hashtag pe pagina Guinness și pot câștiga bere și selfie stick-uri.

Concursul e aici

Eu am furat un pic startul, adică am început să petrec pe 11 , și în weekend, pe 12,  am făcut o vizită la Explorers Pub, unde Vio ( un barman foarte mișto) m-a învățat cum să torn pint-ul perfect.

Înainte de St Patricks Day am zis să învăț de la cineva priceput cum se toarnă un pint de Guinness #tastecelebration

Posted by andreicismaru.ro on Tuesday, March 15, 2016

La final, repetați după mine: 14-20 martie, săptămâna de petrecut în stil irlandez. Pe 17 martie, în orice irish pub, e chef mare, surprize multe în cinstea lui St Patrick!

Slainte!

 

 

9

No Responses

Write a response