Revelaţie amical-prietenească


Da, prefer singurătatea şi mi-o asum. Aleg să duc crucea unui om fără de prieteni decât să fiu înconjurat de făţărnicie. Urăsc să zâmbesc frumos doar de dragul de a o face, urăsc să mă bucur forţat de dragul tău, amice şi prefer să îmi savurez izolarea decât să mă scald într-o mocirlă prietenească de unde nu aparţinem nici unul dintre noi.

Prefer să îmi port grijile şi stresul şi nevoile de unul singur şi să nu te împovărez şi pe tine cu ale mele. Pentru că, pe cale de consecinţă, mă vei împovăra şi tu cu ale tale. Poate fără să vrei. Poate doar pentru că tu crezi că îmi face plăcere să te ascult, să te înţeleg şi să empatizez cu problemele tale. Ei bine, nu. Mai degrabă empatizez cu ale mele. Pentru că în egoismul meu, am realizat că eu sunt cel mai important. Pentru mine. De asta ar trebui să fim toţi conştienţi. Că doar noi contam. Noi, la persoana I. Nimeni altcineva.

Ăsta e un text scris aiurea, într-un moment de rătăcire comunitară când unii oameni din viaţa mea încearcă să se pună pe un loc mai înalt decât sunt. Ceea ce nu vă doresc şi dumneavoastră.

11

One Response

  1. Allure
    August 7, 2012

Write a response