Reparație sau înlocuire? Ce alegi mai des?

Articol din categoria: andreiu

Acum vreo 3 săptămâni am reușit să dau cu aifonu deadura și să-i sparg ecranul. Am stat și m-am gândit de nu știu câte ori dacă să îl fac sau să îmi iau altul, că ăsta e gata.

După niște calcule, am decis să îl repar, pentru că are totuși abia un an și mai duce. Așa că am mers la niște prieteni din cartier și am scăpat cu 500 de lei în loc de 4500, cât ar fi fost un 7plus.

Și mă gândeam câte chestii am arucat până acum, pentru că se stricaseră și le-am înlocuit direct, fără ca măcar să mă gândesc la înlocuit.

Încălțăminte, electronice, electrocasnice, haine. Chestii care poate ar fi fost ușor de reparat și care ar mai fi rezistat.

Cuptorul cu microunde? Nu se mai aprinde lumina din înăuntru? Fuck it, luăm altul. Și tot așa.

Ce-i drept, nici ateliere de reparat nu prea am mai văzut să fie. În zona mea este doar o cizmărie, în rest nu prea am văzut chestii d-astea.

Țin minte când eram mic, era un nene care venea și ne tot repara televizorul sau alte chestii prin casă. Era cam bețiv dar părea că se pricepe, cel puțin pentru chestiile vremurilor.

Voi ce preferați? Reparați sau înlocuiți?

repair via dreamstime

9 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    E doar matematică: dacă prețul reparației e mai mic jumătate din valoarea lui, atunci merită. Mai contează și cât de vechi este dispozitivul stricat. Dacă e prea vechi, atunci merită schimbat. Eu am trecut la un telefon nou anul ăsta doar pentru că i-am dat lui tata vechiul telefon (el l-a stricat pe cel pe care-l avea, apa nu se pupă cu smartphone-urile, se pare).

    • #2 Comentariu nou

      Fix matematica de mai sus. Plus cateva chestii: cat de vechi e dispozitivul stricat, daca a mai suportat reparatii, daca mai face ce vreau de la el sau deja ma gandesc la unul nou cu mai multe functii.

  2. #3 Comentariu nou

    Daca te chema altfel, poate aveai si altceva prin zona.

  3. #4 Comentariu nou

    Vreau sa-mi schimb si eu o baterie la un 5S si daca zici ca prietenii tai „din cartier” se pricep, as vrea sa merg la ei. Vad ca pe site nu au nici un fel de contact in afara de telefon si contact form. Exista si vreo locatie fizica?

    • #5 Comentariu nou

      @lewildhater prietenii mei se pricepe cel mai bine la tot ecosistemul apple

  4. #6 Comentariu nou

    Daca pot sa repar, repar. Ieri s-a stricat fierul de calcat, are mai putin de 3 ani. Ma intreb daca merita, insa.
    La aragaz am spart un gratar de fonta si aia de la service ne-au cerut 400 lei pt inlocuirea lui. In cazul aragazului am zis ca nu merita. Mai astept nitel si schimb aragazul cu totul 😀

  5. #7 Comentariu nou

    Pai ma la TV vechi se umfla cate un condensator care costa 2 lei, acum se duce placa de baza sau displayul care costa cat juma din TV, deci nu compari mere cu mere.

  6. #8 Comentariu nou

    Vezi cum te schimba un copil 🙂

  7. #9 Comentariu nou

    Normal ca se prefera reparatia, ca doar nu arunci la gunoi ifone-ul pe care ai dat o gramada de bani. Telefonul nu este ca o masina la care, de la an la an, mai cate cate ceva la ea si in final ajungi sa o platesti inca odata. Merita sa schimbi ecranul spart sau, bateria atunci cand este cazul.
    Parerea mea..:)

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.