Astăzi am fost pe la cimitir cu al meu tată, că aşa e datina locului în ziua ce precede Paştele. Mergând spre mormintele rudelor, stăteam şi mă uitam la locurile de veci de pe drum. Toate, dar toate, fără excepţie sunt înconjurate de garduri. De fier. De 1 metru înălţime şi din fier masiv. Să nu carecumva să perturbe cineva somnul de veci al defuncţilor.
Nu îmi dau seama care e diferenţa dintre un mormânt semnalizat doar cu o placă de comemorare şi unul care seamănă cu o cazarmă militară.
De acum, când judecaţi vreo persoană care alege să se îndatoreze 35 de ani la bancă doar ca să fie proprietar pe o casă, să vă gândiţi că se poate şi mai rău. Şi cu teritorialitatea unui român, să nu te pui vreodată. Nici măcar în cimitir.
0 comentarii Adaugă comentariu
Problema noastră, a românilor, este că ascultăm mult prea mult de ceea ce zice lumea şi uităm să ne pese şi de ceea ce vrem noi. Când vine vorba de morminte, dacă toţi vecinii mortului au gard, e urât să n-aibă şi el, iar dacă zice baba Safta că nu-i de-ajuns să pui o simplă cruce deasupra capului, înseamnă că aşa e şi basta.