Poți dona către Habitat for Humanity dacă mănânci la Potcoava

O asociere mișto, între restaurantul Potcoava, despre care am scris acum ceva vreme și cei de la Habitat for Humanity. Pentru cei ce nu știu, cei de la Habitat construiesc case pentru oamenii care nu au posibilități materiale, dar au potențial și dau dovadă de conduită civică și socială demnă de sprijin și încurajare.

Astfel,

Începând cu 14 octombrie 2015, meniul Habitat for Humanity este inclus în meniul restaurantului Potcoava pe o perioadă de un an, iar din vânzările acestuia, restaurantul Potcoava va dona 50% către Habitat for Humanity România. Fondurile strânse astfel vor fi folosite în proiectul BIG BUILD 2016. Pentru a celebra Ziua Mondială a Locuirii, Habitat for Humanity își propune un proiect ambițios de construcție accelerată și voluntariat, care reprezintă o premieră in Europa prin dimensiunea sa: să construiască 30 de case în doar 5 zile, alături de 600 de voluntari. BIG BUILD 2016 va avea loc la Bacău, unde asociația a construit deja 8 locuințe pentru familii aflate în nevoie.

Lăudabil. Mai ales că la Potcoava se mănâncă bine și deja e un brand local.

 

12

No Responses

Write a response