Pentru cei ce vor o evadare de 1 Mai

Dacă tot se apropie mini sau maxi vacanţa de 1 mai, mă gândeam că celor din vestul ţării le e cam greu să vină până la mare, mai ales pe şoselele de la noi. Dar au o alternativă foarte mişto, dacă nu chiar mai frumoasă decât înghesuitul pe litoral, la 2 paşi de ei. Mai exact la Orăştie, la Arsenal Park.
tun
Eu am fost acolo acum 2 săptămâni cu ocazia Timişoara Brands Tour şi am rămas mai mult decât impresionat de ce am văzut.  Aflat pe locul fostei fabrici de armament de la Orăştie, parcul se întinde pe multe hectare, parcă 90 sper să nu mă înşel şi replică foarte bine o unitate militară cu tot ce înseamnă ea : e decorat cu tancuri, tunuri, elicoptere şi blindate cam pe toate aleile, camerele de cazare seamană cu unele de cazarmă, clădirile sunt şi ele vopsite milităreşte.

arsenal park

Pe lângă aspectul impresionant interesante sunt şi activităţile pe care le poţi face acolo : să te dai cu şenilatul, să tragi cu arma, să te bage băieţii de acolo la instrucţie pe bune, sau pur şi simplu să te duci la spa şi să stai #likeaboss la relaxare. Pe lângă asta, au şi piscină descoperită dar şi sală de jocuri, cu biliard, tenis de masă, futsbal şi mese de poker.

arsenal park

Aşadar, dacă nu aveţi nici un plan de weekend sau de 1 mai, dar parcă nici acasă nu aţi sta, încercaţi locul. Rău nu are cum să fie, pe cuvânt de cercetaş vă zic!

bulbuci

 

Acest proiect este realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara.

Branduri participante: TimișoreanaCramele RecașArsenal ParkBC Timba TimișoaraREC Universitatea de Vest Timișoara, ACS Poli Timișoara.

Parteneri de mobilitate: Peugeot România.

Parteneri: PRbetaAsociaţia Timișoara Capitală Culturală EuropeanăPorsche TimișoaraAmvest,  Restaurant Belvedere.

10

No Responses

Write a response