Pentru ce aș defila eu, într-o Românie paralelă

Văd cum an de an continuăm să fim proști, snobi, obedienți și fuduli cu parada militară de 1 Decembrie. O armată de lumea a 3a, echipată și dotată ca vai de ea, merge an de an de 1 decembrie pe sub arcul de triumf de parcă tocmai a cucerit încă un continent pentru imperiul român.

An de an, zeci, sute, mii de oameni aplaudă frenetic, pun selfie-uri, se îmbulzesc să vadă parada. Parada de la șaradă. Aceleași chestii. Lumea aplaudă. Le place. Se simte bine. Nu înțeleg de ce, probabil nici nu vor. Sau nu le pasă.

Nu pot să mă bucur, nici să fiu impresionat, nici măcar să mă încerce vreun sentiment de mândrie națională când văd niște tancuri ruginite trecând pe stradă.

România ar putea defila cu alte lucruri, mai bune, într-o realitate paralelă. Ar putea defila cu un sistem de sănătate impecabil, unde găsești vaccinuri pentru copii oricând și oriunde, unde nu pleci cu nici o bacterie ucigașă din spital și unde nu merge cu șpagă la medic.

Ar putea defila cu o infrastructură europeană, cu autostrăzi, cu o cale ferată modernă, cu transporturi competitive european.

Am mai putea defila cu un sistem de învățământ care performează și ne poate scădea procentul ăla de 42% de analfabeți funționali. Am mai putea defila și cu un aparat fiscal ușor și care nu este împotriva cetățeanului.

Am putea defila cu multe, într-un stat paralel. Dar se pare că statul ăsta paralel este doar o entitate de ficțiune, altfel m-aș fi mutat din el.

La mulți ani! Sau ceva!

12

3 Responses

  1. TmBlog
    December 2, 2017
  2. Madalin
    December 1, 2017
  3. Malin
    December 1, 2017

Write a response