Pe scurt, despre un copil

După ce marți seara am fost cu o gașcă mare de bloggeri să dăm zăpada din parcul care face legătura între Spitalul Municipal și stația de metrou/RATB Eroilor, miercuri de dimineață am plecat alaturi de colegii de la Intact să dăm o mână de ajutor oamenilor prinși sub nămeți uriași în Glodeanu-Siliștea, județul Buzău.

Acolo am vazut pe viu zăpezi de peste 4 metri, bătrâni izolați în case și un peisaj pe care nu aș vrea să îl văd prea des. Chiar deloc, dacă s-ar putea.
Trecând peste imaginea prezentată mai sus, am început să distribuim ajutoarele aduse oamenilor de acolo. O parte din ele în curtea bisericii din localitate dar și la pas printre troiene, către cei care nu s-au putut deplasa până acolo.

În unul din drumuri, m-am întâlnit cu cei doi bondoci din fotografie. Amândoi în clasa I, unul de 6 ani jumate, celălalt de 7 ani. Unul din ei a reușit să mă facă să simt că imi fuge pământul de sub picioare, că mi se înmoaie genunchii și că o să pic în fund în mijlocul zăpezii.

Cum? Simplu. Văzându-mă că trag de doi saci de cartofi, vine spre mine și îmi spune zâmbind, cu inocența unui copil de clasa I:

” Nenea, lasă-ne să luam și noi un sac, să nu tragi tu de amândoi, că îs grei!”

Iată că până și între troiene, disperarea nu a pus stăpânire complet pe toți oamenii, lăsând copilăria să se bucure de inocență.