Părțile bune ale provinciei

Articol din categoria: andreiu

Am folosit titlul ăsta ca să nu zic „părțile nașpa ale Bucureștilor” și să-mi sară din start cetățenii vechi în cap, invitându-mă să mă duc la coada vacii de unde am venit să le cotropesc orașul, respectiv Brăila.

De fiecare dată când plec cu treburi sau nu prin țară, nu pot să nu observ cum, cu cât ești mai departe de București, cu atât oamenii sunt mai amabili, mai zâmbitori, mai calzi.

La fel de bine, am obervat cum orașe mici, medii, arată impecabil. Locuitorii de acolo dau dovadă de mai multă responsabilitate decât cei din orașele mari. Dincolo de treaba administrației publice, care să se îngrijească de străzi și parcuri, vezi case aranjate, vezi curți îngrijite, blocuri întreținute.

Repet, cu cât mai departe de București, cu cât mai bine,

Am fost în weekend la Piatra Neamț, unde am participat la un eveniment reușit, bloggers lan party, ediția 18. Am avut timp, printre activități să ne plimbăm un pic prin oraș. Totul impecabil, ne-a plăcut super mult.

La fel am văzut și prin ardeal, la fel e și prin banat.

Mergeți la Călărași, Pitești, Ploiești, Alexandria, Brăila sau cam oriunde în sud, să vedeți prăpăd, delăsare, durere la bască.

Plus că în București tensiunea crește de la o zi la alta. Din ce în ce mai mulți oameni nervoși, stările conflictuale plutesc în aer peste tot, e o stare care nu anunță nimic bun. Nici pentru termen scurt, nici pentru mediu sau lung.

3 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Eu cand „ma linistesc” ma mut oricum mai „la țară”. Momentan nu are sens sa investesc timp si energie in asta. Dar Bucurestiul cred ca o sa faca implozie intr-o zi. Asa pare…

  2. #2 Comentariu nou

    Tocmai mi-am cumparat o casa in Buștenari la 13 km de Câmpina. Nu am simtit atata liniste niciodata, nicaieri. Doar cantecul pasarilor si ploaia se aude acolo.
    Lumea este calma, nimeni nu se grabeste, nici o sirena, nici un claxon.
    Totul este verde, miroase a soc si salcam.
    Cred ca ma pot obisnui acolo.

    Luni, la ora 18, am facut de la Gara de Nord pana la Aeroportul Otopeni o ora si 10 minute.

  3. #3 Comentariu nou

    Si de ce nu va mutati frate in locuri din astea linistite, sau de ce n-ati ramas in orasul de bastina, sunt sigur ca era mult mai bine? A, n-ati avea ce manca acolo. Deci Bucurestiul e bun cat va da sa mancati, va scoate din saracie… dar altfel e naspa, face implozie. 🙂

Adaugă reply - Tago

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.