Paradoxuri de națiune: lipsa culturii eșecului și corectatul temelor

Discutând în ultima perioadă cu oameni mai deștepți și mai raționali decât mine despre cum nu suntem capabili să conștientizăm că nu mereu trebuie să câștigăm, am ajuns la concluzia că ne lipsește complet cultura eșecului la nivel de mental colectiv.

Indiferent dacă vorbim despre școală, rezultate muncitorești, performanțe sportive sau artistice, suntem obligați să câștigăm. Nu există altă variantă decât victoria. Joacă Halep? Vrem victoria! Joacă echipa națională de orice? Trebuie să câștige, nu există altă variantă.

Nu ne ies niște obiective? E belită, noi nu avem voie să greșim. să pierdem, să fim conștienți că există și posibilitatea ca lucrurile să iasă prost. Sau alții să fie mai buni decât noi. Sau pur și simplu să nu câștigăm.

”Cum mamă, ai luat notă mai mică decât ionel? Păi ăla e un prost, tu trebuia să ieși primul!”

Și #așaîncepe.

Pe de altă parte, încă de mici, ni se spune constant că greșim. Indiferent de cât de bine facem, lucrările de control vor fi corectate de către profesor. Nu revizuite, nu evaluate. Corectate! Pentru că din start presupunem că nu suntem în stare să le facem bine. Ele vor fi corectate!

10 e nota profesorului și alte tâmpenii d-astea care nu fac decât să producă niște maimuțe spălate pe creier, care când ajung la maturitate își vor vărsa frustrăile copilăriei pe cei în care proiecteză idealul sine neatins.

Bineînțeles că problema are multe aspecte și poate fi interpretată într-un milion de chei disctince. Profesorii vor spune că sunt un cretin, cei de vârsta lui taică-miu vor spune că sunt doar un mucos care vrea să pară interesant, un fan steaua va spune să mă duc dracului, că steaua nu are voie să nu câștige, doar e steaua și așa mai departe.  Esența o vom rata cu toții.

O națiune care de mică a fost învățată că greșește pretinde perfecțiunea celor din jurul lor. Mai ironic de atât nu cred că se putea.

Hai să mai și pierdem uneori. Hai să ne gândim că poate alții sunt mai buni decât noi. Hai să luăm în calcul și posibilitatea the winner takes it all. Să ne gândim că întâi ne putem supune propriile exigențe persoanele noastre și apoi să pretindem perfecțiunea altora.

Și vom fi cu toții mai relaxați. Vă imaginați cât de monoton ar fi totul dacă mereu am fi învingători?

E un text aiurea, unde am pus niște idei care tot se frământau în mine de ceva vreme și am fost bucuros să văd că nu sunt singurul nebun care a observat comportamentele astea.

foto via shutterstock

23

4 Responses

  1. Marian
    December 23, 2015
  2. Cristi
    December 23, 2015
  3. Catalin Schaer
    December 22, 2015
  4. bRUtuSS
    December 21, 2015

Write a response