Ochelari: vă luați ramele de pe net sau din magazin?

Articol din categoria: scurte

Referitor la discuția de la Cetin de pe blog despre ochelari. Văd mulți oameni care își comandă ramele de pe net, de la diverși băieți, la prețuri mai bune decât în magazin.

Stau și mă întreb, ca om care și-a facut absolut toate perechile de ochelari în cabinet, cum îți poți cumpăra ramele de pe net, fără să le probezi? Adică de unde știi că îți vor sta bine, că nu te vor strânge, că nu vei arăta srâmb din cauza lor?

Pe lângă asta, mai văd oameni care fac rabat de la calitate, că știu ei că la fel de bine vezi cu lentile de 100 de lei și cu alea de 800. Și apoi se vor plânge că li s-a stricat vederea și nu-i mai ajută ochelarii luați.

Eu mi-am făcut de curând alții, pentru că mi-au mai crescut dioptriile, din cauza unei ambiții idioate, de a nu purta ochelarii permanent, că văd bine. Și am ajuns la stadiul de dioptrii crescute și chiar la nevoia de a-mi face și ochelari de soare tot cu dioptrii, pentru când conduc, să nu fac vreo nefăcută.

Ăsta e unul dintre punctele alea 30 pe care se presupune că le-am învățat până la 30 de ani:

să nu faci rabat de la calitate când e vorba despre propria ta sănătate. E mult mai importantă decât orice altceva.

glasses via shutterstock

12 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Ramele el poti proba in magazin apoi le cauti si comanzi de pe net. Asa fac pentru haine 😀

    • #2 Comentariu nou

      lasa ba hainele, esti sigur ca ramele is exact la fel? eu am gasit in optiplaza doua perechi de rame aproape identice, diferenta fiind ca unele erau mai mari decat celelalte

  2. #3 Comentariu nou

    2 rame cumpărate „de pe net”. Mai precis chiar de pe la unii de pe okazii. Am discutat cu ei, am ales câteva modele din ce aveau pe stoc (unii dau și dimensiunile ramei așa ca poți estima destul de bine), m-am întâlnit, am probat ramele, am cumpărat-o pe aia care mi-a plăcut și gata.
    O pereche m-a ținut vreo 3-4 ani, am uitat-o într-o cameră de hotel că în perioada respectivă conduceam cu alți ochelari, pe a doua am călcat-o după ce mi-a dat-o pisica jos de pe masă.
    Ultima pereche de ochelari e făcută în magazin dar doar din cauză că n-am mai avut timp să mai stau să aleg ramele de pe net, să mă întâlnesc cu gigeii, etc.

  3. #4 Comentariu nou

    Lentile cu 800 de lei? Imi dai si mie un link sa vad ce fel de lentile sunt alea? Avand in vedere ca sunt 2 – 3 producatori mondiali care au cateva tratamente ce pot fi facute lentilelor…ma intreb de unde ar putea aparea diferentele astea imense de pret.

    • #5 Comentariu nou

      nu am link, ca nu gasesti. eu am dat pe ale mele 630 de lei, de exemplu, de la optiplaza

  4. #6 Comentariu nou

    Eu am avut numai experiente bune cu rame luate „de la baieti”. Vreo 3-4 perechi (eu, tata, prieteni), timp de viata peste 4 ani.
    A venit barosanu cu BMW-ul, a scos din portbagaj un fel de etajera enorma cu rame (eu voiam din alea flexibile, gen Silhouette). Avea si oglinda mare, tot ce trebuie.

    Am probat, am ales, am platit de 4 ori mai putin decat in magazin. Probabil ca ma vor tine la fel de mult.

    LENTILELE insa le-am luat din magazin; le-am ales pe cele mai bune, dar am evitat magazinele ultracentrale. Acolo nu trebuie sa faci rabat. Ramele sunt un rahat de plastic.

  5. #7 Comentariu nou

    Rame comandate de pe net nu, dar eu stiu alta faza pe care am vrut s-o fac si eu candva (pe care au facut cativa cunoscuti): te duci intr-o optica unde sunt rame la reducere, iei d-acolo rama si-ti pui lentile unde-s mai ieftine. Si nu fac rabat de la calitate, Lentilele Zeiss au holograma, deci le poti comanda de oriunde, ai siguranta ca-s Zeiss (din motivul asta evit sa cumpar lentile asiatice, Hoya de exemplu, pentru ca e plina piata romaneasca de fake-uri).

    Altfel, si-a comandat un amic rame de pe internet. Niste „rayban”, aveau si clip-on. Rama efectiva era buna, ce poate avea o rama?, a avut noroc sa-i fie si buna, dar clip-on-ul ala (lentile de soare care se pun PESTE lentila de vedere) era o prostie. Nu era polarizat si mai mult strica.

    Altfel, metoda mea, pe care am scris-o la inceput, chiar o recomand: sunt optici unde esti imbiat cu rame ieftine, insa dai o tona de bani pe lentile. Nu scrie nicaieri ca nu poti cumpara DOAR rama d-acolo.

  6. #8 Comentariu nou

    Ce poate fi gresit la niste rame? Cand te intalnesti cu individu de la care cumperi, te uiti la marfa, o probezi, daca iti place si e ce trebuie cumperi, daca nu, nu. Ramele nu iti afecteaza sanatatea, poti sa le iei de unde vrei atat timp cat esti multumit si dai de 4 ori mai putin pe ele.

  7. #9 Comentariu nou

    @Goldnet: Daca te intalnesti cu persoana in cauza da, e ok. Dar nu-s de acord sa-ti vina prin posta.

  8. #10 Comentariu nou

    Tovarase @Mihai, sa mori tu ca n-ai vazut lentile la 800 lei? Am eu lentile +1.5 dreptu,+2 stangu cu prisma, heliomatice si ghici ce >1200 lei. Vrei sa-ti fac poza la bon sa vezi? De unde apareti fratilor…..

  9. #11 Comentariu nou

    Am citit si eu aici comentarile voastre si as vrea sa va spun putin cum sta treaba cu ochelarii:
    1. Nu e chiar ok sa cumperi ramele de ochelari „de la baieti” sau de pe net. In primul rand, o rama trebuie aleasa in functie de dioptrie si de distanta pupilara. De exemplu, o dioptrie mare pe „-” e groasa pe margini si subtire la centru. Astfel, o rama mai ingusta sau rotunda face ca lentilele sa fie mai subtiri. Apoi, cand se monteaza ochelarii se tine cont de distanta dintre cele doua pupile. Lentilele vin din fabrica intr-un anumit diametru. Rama trebuie aleasa si in functie asta. Bratul ramei trebuie sa nu fie prea lung sau prea scurt, rama sa culce bine pe nas daca e din acetat iar pentru anumite lentile speciale ramele trebuie sa fie intr-un anumit fel.De aceea e bine sa ai un specialist langa tine atunci cand alegi rama.
    2.Ramele luate de pe okazii nu au garantie. Daca are un viciu de fabricatie si nu se poate monta pe ea sau i se duce vopseaua sau cate si mai cate, ramai cu ea in brate.
    3.Lentilele difera in functie de calitate. Majoritatea opticilor lucreaza cu pretul recomandat de producator. Doar ca e important sa ceri EXACT acelasi tip de lentila peste tot, ca sa iti faci o parere despre diferentele de pret. O pereche de lentile heliomate de 150 lei NU E ACEEASI pereche de lentile heliomate de 800 lei.nu, nu e adaosul asa mare ca e optica pe centru sau in mall, e CU TOTUL ALTA LENTILA.
    3. Hoya e o firma japoneza. Sunt singurii care ofera 3 ani garantie pe lentile iar anul trecut au castigat locul 1 mondial pentru o lentila produsa de ei. Cand iti faci lentilele intr-o optica medicala, primesti la final plicurile in care au fost lentilele si cardul de garantie Hoya.La fel si in cazul celorlati producatori. Chiar nu m-am uitat daca hoya are gravat pe lentile, dar stati linistiti.Aceeasi gravura Zeiss se intalneste si la lentilele de 100 lei si la cele de 1200 lei.Deci daca e sa va luati dupa gravura, nu prea va dati seama daca ati fost pacaliti sau nu.Plicurile lentilelor si certificatele de garantie va spun exact ce lentile ati achizitionat.

    Succes.

  10. #12 Comentariu nou

    Ce treaba are ramele cu lentilele ? eu imi cumpar de aici https://goo.gl/KpRAaj

Adaugă reply - Vlad

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.