O inițiativă mișto: Bursa Binelui!

„Bine” e un cuvânt des folosit și întâlnit în ultima vreme. E bine să faci bine, e bine să cunoști oameni de bine, e bine să pui umărul pentru mai bine. Sper să nu se perimeze, pentru că la bază e un cuvânt și un concept mișto.

Mă bucură să văd inițiative „de bine”, care vor să ajute și să încurajeze chestii care pot fi utile societății sau să contribuie la dezvoltarea unei lumi mai bune.

Și cred că împreună putem reuși destul de multe, dacă ne mobilizăm. Pentru că e important să participi activ, să te implici, să iei atitudine. Pentru că, din punctul meu de vedere, asta e calea pentru a merge înainte și nu a bate pasul pe loc.

Azi vorbim despre Bursa Binelui, o platformă despre care cred că nu beneficiază de suficientă popularitate, așa că dau o mână de ajutor.

Despre ce e vorba:

Bursa Binelui este singura platformă online unde donațiile sunt necomisionate, încurajând astfel donatorii care vor să participe cu sume mici (5, 10 lei) pentru o cauză. Toate plățile sunt 100% securizate și intră sub incidența legilor transferurilor bancare, platforma stimulând astfel plățile electronice cu cardul. Bursa Binelui este dezvoltată de către Banca Comercială Română, în parteneriat cu EuPlătesc.ro.

Campionatul de Bine, care se desfășoară în perioada 6 decembrie 2016 – 15 februarie 2017, este o competiție pentru atragerea de donații adresată ONG-urilor din România, găzduită, organizată și implementată de Bursa Binelui.  # Premiile constau în dublarea sumelor atrase din donații de către organizațiile participante în Campionat, în limita a 5000 de euro, fiind recompensate primele trei proiecte care reușesc să adune cele mai multe donații individuale x numar de donatori unici.

În cele trei ediții ale Campionatului de Bine, organizațiile și proiectele înscrise în competiție au strâns donații în valoare de 180.000 de euro, valoarea totală a premiilor acordate de către BCR câștigătorilor fiind de încă 45.000 de euro. In cadrul acestei editii, pana in etapa finala au fost donati peste 51.000 Euro de catre peste 4.000 donatori.

Aici pot fi găsite proiectele calificate în finală. 

Chestii de bine, să le vedem tot mai des!

Pentru a nu întâmpina probleme în procesul de donare, vă rugăm să vă asigurați că browserul pe care îl folosiți (Internet Explorer, Google Chrome, Mozilla Firefox sau Safari) este actualizat cu ultima versiune. 

 

27

No Responses

Write a response