Nu mai bine închidem teatrele?

Articol din categoria: ca la noi

Şi cam tot ce ţine de cultură, în general? Şi facem cârciumi pe spaţiile alea  sau altceva cu ele? Pentru că sensul în care se manifestă înteresul pentru actele culturale asta indică. O lipsă totală de respect pentru actul de cultură, pentru instituţii dar şi pentru cei implicaţi şi devotaţi.

Exact când avem posibilitatea să scoatem capul în lume, preferăm să îl băgăm şi mai adânc în nisip, nepăsători sau pur şi simplu speriaţi de succes. Astfel, cel de-al treilea festival de teatru din lume, ca mărime şi amploare, adică FITS, va trebui să anuleze nici mai mult, nici mai puţin de 21 de spectacole din lipsa fondurilor. Chiar şi unul dacă era, tot era o pierdere. La 21 ar trebui să ne punem nişte semne de întrebare.

Între timp, bineînţeles că se finanţează construcţia handramalei mântuirii neamului. Că mai toate din ţară au ajuns la mila domnului. Care domn, om trăi şi om vedea.

Muriţi mă, fariseilor!

0 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    sunt 21 de spectacole (20, ok, ca 1 dintre evenimentele taiate era super spectacolul anual de artificii), raman, inca, foarte multe.
    dar, da, ce sa zic… poate tara ne vrea prosti, deh. sa nu deschizi o carte, sa nu deschizi mintea…

  2. #2 Comentariu nou

    cultura? tu vorbesti despre cultura? cultura este produsul civilizatiei si cand te uiti la cum se manifesta civilziatia in romania atunci poti spune cu glas tare si uitandu-te in oglinda: noi nu avem o cultura ci o forma care isi doreste cu ardoare sa imite cultura. prietene, cand occidentul construia cultura noi ne luptam cu turcii, cand tarile care conteaza dpdv cultural creau, noi invatam sa mancam cu lingura sau furculita…un festival de film nu inseamna nimic in comparatie cu golul cultural pe care il traieste romania…inclusiv cetatenii ei, mai ales cei care au imrpesia ca „realzieaza” cultura…atat de mutle iluzii vandute la coltul strazii, asa cum tigancile vind semintele prajite cine stie pe unde trecatorilor pofticioasi, care scuipa cojile printre dinti, fara sa le mai pese de civilziatie sau cultura…intelegi?

  3. #3 Comentariu nou

    Asta e, e criză. Se poate face cultură și artă și fără bani mulți. Și îți dau exemplu: Festivalul Luminii – 23 de locații cu teatru, muzică, dans, magie, expoziții foto, și multe altele. Cu buget infim. 🙂

    • #4 Comentariu nou

      da, bine. cand vrei sa inviti trupe din strainatate, ai nevoie de buget. dar asa suntem noi, unii mai smecheri ca altii. facem spam, dam like-uri aiurea si suntem cool.

  4. #5 Comentariu nou

    Cultura fara bani, nu se poate! Cultura cu bani putini se face in Romania inca de pe vremea lui Ceausescu, asa ca aici ne pricepem cu totii 🙁 Pentru un spectacol de teatru ai nevoie de costume, machiaj, ilustratie muzicala (nu furaciuni de pe net!), afise si mai ales ai nevoie de actori, regizori si scenografi (nu mai punem coregrafii, compozitorii si cei care fac antrenamentele). Ori accestia din urma traiesc SI cu mancare si mancarea nu e gratis!

  5. #6 Comentariu nou

    jon, imi pare rau ca nici nu ai plecat la drum si deja sunt hibe mari la fstival. traim in romania si daca nu ies bani, nu investeste nimeni in nimic, cu atat mai putin de dragul culturii sau a frumusetii teatrului. macar cele care au ramas sa se joace, sa fie la inaltimea asteptarilor…in alta ordine de idei, d-zeu chiar are nevoie de casa aia mare, ca le-a zis el popilor la chiolhanul anual sa ii faca o casa mare mare mare…e gelos si el, adica popii schimba masinile si casele ca pe sosete si nu s-au invrednicit sa ii faca si lui o casuta poleita cu aur, numai a lui?

Adaugă reply - Andrei

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.