Noul Ford Fiesta Facelift -2 zile de test drive

Ford Fiesta
Zilele trecute, marţi şi miercuri mai exact, am avut ocazia să mă dau cu noul Ford Fiesta, varianta Titanium, echipată cu motorul de 1.0 l EcoBoost, motor ce dezvoltă 100 cp. Adică cel mai premiat motor al anului 2012, motor ce poate fi găsit şi pe modelul B-Max.

În astea 2 zile am avut ocazia să conduc maşina atât în oraş cât şi la drum lung, atât prudent şi cuminte ( am avut 2 gagici în maşină la dus şi 3 la întoarcere) cât şi un pic mai agresiv pe drumul dintre Azuga şi Râşnov. Care sunt impresiile, vă spun după ce vorbesc un pic despre maşină.

Fiesta a dominat anul 2012 la nivel al vânzărilor de clasă B, cu un procent de 16% din total, fiind urmată de Symbol ( 14%) Fabia (12%), Sandero (9%), Aveo (8%), i20 (7%), Polo (6%) si Yaris (5%) şi cu un număr de 1870 de unităţi vândute.  Cei de la Ford estimează pentru 2013 o creştere moderată a pieţei auto, dar asta va depinde într-o mare măsură şi de taxa de prima înmatriculare şi de forma în care va fi ea aplicată. Om vedea ce va fi până la urmă.

Revenind la Fiesta, am aflat de la Zoltan Brassai, CEO Ford România, că producătorul american a ales să meargă pe conceptul de “smart car”, dovadă fiind noutăţile pe care le aduce noul model şi aici mă refer la:

Active City Stop : la o viteză mai mică de 30 km/h maşina se opreşte singură dacă detectează vreun obstacol în calea ei. Altfel spus, evită situaţiile cu pupatul şi plătitul.

My Key: opţiunea care permite personalizarea maşinii şi aplicarea de restricţii asupra unuia dintre şoferi. Se poate limita viteza maximă de deplasare, volumul sistemului audio chiar şi condiţionarea muzicii din maşină de purtatul centurii de siguranţă. Un sistem foarte util pentru părinţii care vor ca cei tineri să fie cât de cât în siguranţă la volan.

Sync : un sistem dezvoltat în colaborare cu cei de la Microsoft care permite conectarea telefonului la computerul de bord al maşinii. Se poate reda muzica pe care o ai în telefon, apela oameni din agendă dar în cazul care se întâmplă vreun eveniment nasol maşina apelează singura 112 şi oferă toate coordonatele necesare intervenţiei.

Pe lângă cele de mai sus, noul Fiesta vine cu o nouă grilă, ce aduce foarte mult cu Aston Martin, lumini de zi cu LED, un design nou al stopurilor din spate dar şi cu un nou aspect al consolei de bord.

consola fiesta facelift

Acum, despre cum mi s-a părut mie maşina, cu bune şi cu mai puţin bune. Din start trebuie să spun că e o maşină de oraş. Cum o scoţi la drum lung, cum începe să crească consumul de combustibil. Asta poate şi din cauza cuplului, care e cam acelaşi de la 1500 rpm până pe la 4500 rpm şi te cam face să uiţi de schimbătorul de viteze.  După 2 zile de mers, am scos un consum mediu de 7,2 l %, cu un 7,7 în afara oraşului. Ştiu că pare ciudat ca o maşină să consume mai puţin în oraş, dar uite că se poate. Asta nu înseamnă că nu face faţă cu brio drumului lung sau serpentinelor. Motorul de 100 de cai îşi face treaba din plin şi, alături de sistemele de siguranţă, îţi dă încredere chiar şi atunci când maşina este ocupată de 4 pasageri plus bagaje.

Mi-a plăcut foarte mult cum s-a comportat maşina pe drumul dintre Azuga şi Râşnov, când fiind cu Alex în maşină, mi-am permis să abuzez un pic de pedala de acceleraţie. În ciuda faptului că e o maşină de oraş, Fiesta s-a comportat destul de bine pe serpentine chiar şi în cele abordate un pic mai agresiv. Bine, în cazul în care vine vreo rafală puternică de vânt, trebuie să ţii serios de volan ca să nu deviezi de la drum.

Pe parte de interior, eu nu am avut nici o problemă din poziţia şoferului, dar în spate am auzit unele plângeri de spaţiu, dar vorbind de o maşină din clasa B, e cumva de înţeles. Cred totuşi că lipsa mânerelor a fost simţită mai mult decât cea a spaţiului. În rest, consola bine aranjată, cu toate butoanele importante poziţionate aproape de volan. Rămân la părerea că scaunele din Ford sunt cele mai bune dintre maşinile pe care le-am condus, din categoria maşinilor accesibile, cum am spus şi prin iarnă.

Ca minusuri pentru interior ar fi cotiera scurtă chiar şi pentru mine, care am mâinile destul de lungi şi torpedoul cam mic şi incomod de deschis pentru pasagerul din dreapta.

fiesta

Ca preţ, noul Fiesta porneşte de la 10900 euro + TVA şi ajunge la 15100 de euro, varianta Titanium. Oferta completă o aveţi aici.

În caz că v-am stârnit curiozitatea puteţi testa noul Ford Fiesta Facelift dacă vă înscrieţi pe site şi completaţi formularul!

Mai multe poze cu maşina sunt pe facebook.

10

One Response

Write a response