Muzica live e un obicei sănătos. Trebuie încurajat!

În ultima vreme m-am apucat serios de ascultat muzică live. Acasă, la muncă, pe drum spre muncă sau spre alte părți. Am cam tot ce se poate de la BBC Live Lounge, Abbey Road Sessions și multe concerte live. Asta pentru că acolo se face diferența. Degeaba sună excelent pe disc dacă live nu se ridică măcar la același nivel.

Mă bucură enorm faptul că Raluxa, brăileancă de-a mea este în asentimentul meu şi că s-a gândit să includă între obiceiurile sănătoase pe care le promovează şi le susţine şi o trupă de muzică. Este vorba despre trupa 2 Zece Band, o trupă care cântă cover-uri dupa piese consacrate şi o fac cu brio. De asta am putut să ma conving personal aseară, în clubul Vivid, unde trupa în cauză ne-a demonstrat ce poate. Astfel, am trecut de la Doobie Brothers la Ray Charles, de la Duffy la Manu Chao, de la Queen la Dire Straits şi lista poate continua.

Pe cei de la 2 Zece Band îi puteţi asculta în fiecare vineri în St Patrick’s Pub, centrul vechi al Bucureştilor, mai precis pe Smârdan 23-25, ori pe facebook ori pe youtube. Eu zic să vă uitaţi pe ambele profile şi după asta să mergeţi la o cântare a lor. Sau invers, voi decideţi cum :)Despre obiceiurile sănătoase pe care le propovăduieşte Raluxa, citiţi mai multe pe blogul ei, unde are o secţiune întreagă dedicată subiectului.

Au apărut în piaţă şi vreo două serii de poze, pe care le vedeţi dacă daţi click aici şi aici.

Merci Raluxa pentru invitaţie, sper să se repete cât de curând chestia asta şi muzica live să devină un obicei sănătos incontestabil. Spor trupei 2 Zece Band şi la cât mai multe şi frumoase cântari.

21

4 Responses

  1. Chivu Adrian
    February 20, 2012
  2. stefan
    February 18, 2012
  3. raluxa
    February 17, 2012
    • Andrei
      February 17, 2012

Write a response