Industria ospitalității nu trebuie să fie industria umilirii

Nu ajută cu nimic un chelner umil, dar nepregătit.

Nu ajută pe nimeni să-ți ceară miliarde de scuze după ce îți face mâncarea praf. Sau după ce îți răstoarnă sticla în poală. Sau cafeaua pe tine.

E mai de apreciat un chelner demn, cu capul sus, bine pregătit, care să știe ce să-ți recomande când întrebi, ce să bei, ce merge cu ce și sigur va face mai mulți bani ca un ghiocel care știe să fie doar politicos și atât.

Am observat asta recent, la câteva localuri, chelneri care erau foarte umili, foarte politicoși, care vorbeau în șoaptă, dar care au reușit să bulibășească o comandă relativ simplă, de 4 pizza și 2 burgeri. Nu ajută la nimic că știi să îți ceri scuze ca nimeni altul, când oamenii mor de foame.

A mai observat cineva că nu mai e la modă între chelneri notatul pe carnet?

Deprofesionalizarea se simte din ce în ce mai tare, pe toate palierele societății. Lipsesc oamenii care să fie bine pregătiți, care să practice meseria cu demnitate și pe care să îți inspire încredere.

Da, știu, cercul vicios al oamenilor buni, salariilor pe măsură, politicilor de HR și exilul în străinătate.

Problema e că ne-am umplut de absolvenți de facultate care frizează analfabetismul ( serios, dacă vreți să râdeți, mergeți undeva unde se completează chestii de mână și stați acolo o zi) și toată lumea aspiră măcar la joburi de top managenement, dacă nu chiar mai sus.

Și da, nu trebuie să ne mirăm când vedem vietnamezi sau nepalezi servind la mese sau în shaormării. Ăia măcar zâmbesc când îți întind haleala.

32

No Responses

Write a response