Am încercat o înghețată cu ghimbir și mi-a plăcut

Ieri am ajuns pe la nou deschisa gelaterie Gran Gelato din Floreasca. Ca reper, e fix peste drum pe Vacamuu, dar o găsești ușor după cornetul uriaș de la intrare.

Arată foarte bine, meniul este bogat, au niște specialități chiar tari ( înghețată cheesecake, spaghette de înghețată) dar ce mi-a atras atenția a fost înghețata cu lime-ghimbir-busuioc.

Despre ghimbir nu am o părere clară, berea cu ghimbir nu mă atrage, dar îmi place în mâncare, când e folosit cu cap.

Am zis să încerc și înghețata cu ghimbir, că na, ce poate fi rău. Nimic, vă zic eu, dimpotrivă, e chiar bună.

Locaul arată bine, e colorat vesel, ideal de mers vara acolo și mi-a plăcut că  înghețata se prepară zilnic, iar sortimentele pe care le găsiți în cele două locații diferă în funcție de materia primă de sezon. Adică de ce fructe se găsesc în piață în perioada respectivă a anului.

Nu știu cât de des am drum în floreasca, dar de câte ori o să ajung prin zonă, o să mă opresc la ceva rece.

Ah, nici hipsterii nu sunt uitați, Aperolul fiind prezent în meniu.

9

One Response

  1. Madalin
    July 28, 2016

Write a response