Încă un târg de job-uri. Cine s-a angajat vreodată aşa?

Articol din categoria: mișto


Serios, o dată la câteva luni au loc tot felul de târguri de job-uri, care mai de care mai cool. Cel puţin aşa zic organizatorii. Companii de top, de bottom, super job-uri, zeci, sute, mii de locuri de muncă vacante (cele mai multe în vânzări probabil, plătite doar pe comision, gen asigurări), cu taxă de intrare, fără taxă de intrare, etc.

Am fost şi eu o dată prin tinereţe să îmi caut realizarea profesională la un astfel de eveniment şi mi-am dat seama că mai bine mă apuc serios de treabă, că oportunităţile au să vină din alte părţi, nu de acolo.

Acum serios, a fost  angajat cineva după ce a fost  la un astfel de târg? A fost angajat acolo pe loc sau chemat ulterior la un interviu după ce i-a fost văzut CV-ul depus acolo? Sau măcar ştiţi pe cineva? Tare mi-aş dori să îl cunosc, să văd cum arată o persoană care să fie  atât de bună încât să fie angajată direct de acolo.

Paranoic şi conspiraţionist ce sunt, mă gândesc numai că un astfel de târg dă ocazia la angajat pe blat. E mai uşor pt HR să bage pe sub nas pe cineva preferat, motivând că a găsit CV-ul lui între cele depuse la târg, nu?

0 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    A fost ieri în Iași un astfel de târg. Au mers colegii de apartament. Sunt și eu curios să văd dacă-i contactează careva 🙂

  2. #2 Comentariu nou

    Pe scurt, am fost de vreo 4-5 ori la targul asta (2007-2009), doar de la Rompetrol am primit un mail (imi multumeau pt interesul acordat companiei si ma asigurau ca sunt in baza lor de date).

    Pe lung, sper sa-mi fac timp sa scriu un articol despre, ca am destule de povestit.

    Parerea mea: companiile merg acolo doar ca sa-si faca PR

    • #3 Comentariu nou

      Buna parere ai , totul e doar de reclama.
      Ma gandesc si la faza in care cineva care este super priceput, este cautat de aceste compani, insa cel mai probabil este „cumparat”(angajat) pentru ca valoreaza mult mai mult decat ofera ei, asta-i parerea mea!

  3. #4 Comentariu nou

    Târgul de joburi e doar un loc unde vin firmele să se laude. Ăia n-au nici un interes să angajeze pe cineva de-acolo. Ai auzit de vreo firmă să-ţi spună clar ce salariu oferă, câţi oameni caută, ce beneficii şi ce obligaţii sunt acolo?

  4. #5 Comentariu nou

    Eu am fost chemat la un interviu la Porsche Romania. Dar am renuntat pentru ca eu am inteles altceva din prezentarea jobului. Acolo am aflat ca tre’ sa ma ocup de facturi, garantii etc. e ceea ce faceam si voiam sa scap de facturi.

  5. #6 Comentariu nou

    nu am fost prezent si nu m-am dus niciodata la un targ de joburi…de auzit, nici atat. 😀

    • #7 Comentariu nou

      Dragi tineri,Sistemul priteme angajatorilor sa se miste in ceea ce priveste recrutarea si HR -ul in limitele legii si dupa necesitati.Astfel, legea priteme angajatorului angajarea pe o perioada limitata de 3 luni lasand la decizia somerului in cauza evaluat ca viitor anajat daca accepta sau nu oferta(vezi coment. anterior)Deasemenea, daca ati fi mai bine informati, ati stii ca agajarea pe perioada nedeterminata desi se mentioneaza in contract per. de proba nu este valabila angajatorul neputand disponibiliza angajatul daca acesta nu corespunde cerintelor angajatorului.Iar in ceea ce priveste tutele e la HR si managementul defectuos dar aducator de profit, atata timp cat sunteti angajati, veti fi platiti (sistemul produci vs. esti platit) ca sa aduceti plusuri si nu minusuri angajatorului.Stimulati-va spiritul liber, inovativ, super educat, superior managerilor prosti care conduc firme si fiti capabili de a va crea propria activitate aducatoare de profit, ca sa luati locul celor necompetenti si sa aplicati principiile de a caror neaplicabilitate’ va plangeti.Acesta este contractul care sta la baza relatiei angajat angajator: esti platit ca sa muncesti ce vreau eu si cum vreau eu (respectand litera legii).Succese maxime tinerilor plini de teorii!Nota: sunt somer, fost angajat si angajator

  6. #8 Comentariu nou

    astă vară la sala palatului a participat și Renault la târgul de joburi; am aflat mai târziu de la cineva din interior că nu aveau de fapt nici un job, dar au făcut și ei promovare. (iar fetele de la PR – socializare)

  7. #9 Comentariu nou

    Firma la care lucrez (IT) a chemat oameni de acolo la interviu. Nu stiu sigur daca a si luat pe cineva.
    Ideea targului de joburi este ca firmele sa vina si sa-si prezinte oferta catre potentialii candidati. In acelasi timp este si o ocazie pentru candidati sa vada cum „merge piata” de munca. Sansele sa te cheme cineva la interviu sunt la fel ca atunci cand pui CV-ul pe vreun portal de job-uri.

  8. #10 Comentariu nou

    Este adevarat ca nu poti lua cuvant cu cuvant numele targului, dar merita sa-ti incerci norocul, sa lasi o impresie buna, nu numai sa-ti arunci CV pe masa ci poate sa ajungi si la o carte de vizita de la HR(una neoficiala, ca sa zic asa).

    La urma urmei totul tine de comunicare si de ceea ce vrei sa obtii tu de la targul ala. Eu nu m-as astepta sa ma angajeze vreo companie a doua zi, dar este un targ bun pentru research. Descurajarea oamenilor nu este buna, oferiti si solutii daca va lansati in afirmatii(aici vorbesc si de comentariul referitor la portaluri, cu ajutorul carora eu am un job stabil azi).

    Fara suparare! 😉

Adaugă reply - Pavel

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.