Încă o sărbătoare bifată. Next?

După 4 zile de stat împreună cu familia încerc să reintru în ritm, să trec peste sațietatea căpătată cu ocazia sărbătorilor și peste lenea acumulată în mini vacanța.  Că nu pot spune altceva despre fuga dată la Brăila decât că a fost o mini vacanță și atât.
Mi-am dat seama că de fapt, sărbătorile nu mai reprezintă altceva decât un bun prilej de îmbuibare, ieșit la bere cu prietenii și povestit un pic cu cei dragi.  În ultmii ani s-a perimat atât de tare ideea de sărbătoare încât simt că peste câțiva ani o să ajungem să sărbătorim Paștele sau Crăciunul fără ca măcar să mai știm ce reprezintă. Cauzele sunt complexe și diferite. De la marketing agresiv la dorința oarbă de a excela cumva în ale bucatelor puse pe masă. Sărbătorile au devenit o cursă nebună pentru cea mai îmbelșugată masă. Nu care cumva vecina de la 2 să aibă un ou în plus, ca e dezastru casnic.

Apoi, mai fac și clericii tot posibilul să își maximizeze câștigurile de pe urma enoriașilor și a morții lui Hristos. Patriarhia lansează lumânări oficiale, în Călărași ești pasibil de amendă dacă ești prins cu chinezărisme de candele și așa mai departe. În tot acest timp, în eventualitatea în care chiar există cineva acolo sus, probabil stă și se închină, vazând cum turma pe care o păstorește fierbe într-o frenezie oarbă și tâmpită pentru nimic.

13

No Responses

Write a response