Generația care a balansat între utopii

Articol din categoria: andreiu

Ăsta nu este un articol destinat celor născuți înainte de 1990, ca să fim înțeleși de la început. E pentru cei care sunt născuți târziu, foarte târziu și care au ratat niște etape interesante din istoria modernă a româniei.

Nu mă leg de ce era înainte de 90, pe vremea comunismului, pentru că eram destul de mic, dar țin minte cum lumină aveam dintr-o instalație improvizată de tata, cu o baterie de mașină, un fasung și un bec. Și cum mă duceam cu ai mei la diverse cozi la orice și simțeam că mă sufoc fiind înconjurat de oameni înalți. Mă rog, oameni normali, dar pentru un țânc de 3-4 ani, orice om e uriaș.

Ceea ce atunci era menit să mă protejeze de frig și vânt, că așa făceau oamenii, bloc în jurul copiilor de la coadă, s-a transformat acum într-o fobie maximă de spații aglomerate, de mulți oameni, în anxietate și când merg la cumpărături. În fine.

Apropo de utopii, mă gândeam zilele trecute, în timp ce mă asiguram că centrala e pornită și nu trebuie să îndurăm frigul ca refugiații din Drumul Taberei, că fac parte din generația care au trecut de la o utopie la alta, în vreo 25 de ani.

Am trecut de la „ cum adică să dai bani pe apă ca aia de la robinet, care se cheamă plată?” la „ cum dracu să bei apă de la robinet, ai înnebunit la cap?”   Serios, era de neconceput să cumperi apă pe care o găseai la robinet. Acea tap-water.

Da, poate era mai bună, poate era mai safe, habar n-am. La Brăila umbla un zvon că e apă din Vrancea, de la munte. Mega țeapă, apă din Dunăre mai mult ca sigur. Dar nu aveai cum să cumperi altă apă decât aia minerală sau sifon.

Am trecut de la „cum să mă ducă tata la școală cu mașina, să râdă copii de mine?” la „cum să las copilul să se ducă cu autobuzul și să nu-l duc eu?”  Era maximă rușine să te aducă părinții la școală, erai ciuca miștourilor. Uneori când aveam ore după-amiază ( iarna terminam pe beznă maximă) venea câte un tată ( făceau pe rând) și ne aștepta, câte 4-5-6, câți eram din cartier, dar cam atât.

Am trecut de la „portocalele sunt doar pentru Crăciun” la automate de fresh de portocale apărute peste tot.

Am trecut de la internet prin dial-up, pe care intrai doar seara, că era mai ieftin, la internet nelimitat pe mobil și să ne dăm cu fundul de pâmânt dacă nu avem 4G peste tot.

Am trecut de la „vai, nu ies de sub plapumă că îngheț” la ierni petrecute în pantaloni scurți și tricou, în casă.

Ideea articolului nu este de „pe vremea mea” ci mai mult o constatare că am putea fi ultima generație care să nu luăm lucrurile „de-a gata” și „ni se cuvine tot”.

Probabil fiică-mea o să se uite la mine ca la urs când o să-i povestesc eu astea de mai sus, cum mă uitam și eu la tata când îmi povestea de muncă patriotică sau armată. Doar că la noi poate a fost un salt mai mare decât altele.

 

5 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Nu e nmic strain din ce zici acolo, desi nu prea mai tin minte cozile, poate ca nici nu le-am prea prins cand eram mic. Am prins insa pe la 10-12 ani o iarna in care curentul s-a luat la inceputul lui decembrie si din cauza viscolului si gerului ne-a tinut asa pana in a 2a saptamana din ianuarie.

    Uitasem cum arata un bec aprins, devenisem expert in pregatit lampa cu gaz pentru hol si camera, pregateam cu taica-miu sobele cu lemne inca de pe la 2-3PM fiindca apoi se intuneca si riscai sa iti dai cu butuci peste picioare si doare al naibii.

    Incalzeam apa la o oala mare, de vreo 20L la soba de teracota cu cuptor care era aragazul de iarna, ne aducea apoi mama apa rece si o amestecan cu cana, cu cea fierbinte. Cand aveam curent, incalzirea apei se facea in masina de spalat Albalux care avea optiunea asta.

    20 de ani mai tarziu, am diperat 1 sapt cat a durat sa mi se repare centrala termica fiindca avea un senzor defect, oribil!:))

  2. #2 Comentariu nou

    Din cauza nenorocitelor alea de cozi cand eram mic, de care vorbesti, eu nu mai merg la supermarket de cele mai mlte ori. Atunci cand merg, obligat fiind…pentru a cara chestiile mai grele cumparate de a mea, ma iau traspiratiile. Cel mai nasol e cand stau la coada la casele de marcat…in vine sa fug, sa urlu…ceva…si asta datorita traumelor comuniste. Asa ca, i feel you. 😉

  3. #3 Comentariu nou

    Cam așa ceva. Eu mă uit la fi-miu care până la 1 an jumate a făcut mai mulți kilometri în țară decât am avut eu până la 18 ani.

    • #4 Comentariu nou

      yep, nu mai zic de asta

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.