Gânduri din și despre locuitul în Dristor

Când am plecat din Matei Basarab am facut-o cu inima strânsă un pic, că mă obișuisem să stau în centru, aproape de orice, cu loc de parcare plătit și centrul vechi la 15 minute de mers lejer.

Două luni mai târziu nu pot decât să spun că e bestial cartierul. Are un vibe aparte, e viu, e mișto, e verde, e populat de oameni care se cunosc între ei și care vorbesc unii cu alții!

Nu știu dacă ați observat, dar cu cât ești mai aproape de centru cu atât lumea devine mai sălbatică și mai individualistă. Se diluează spre total conceptul de comunitate, de trăit alături de alți oameni. Aici am chestia asta care, cumva, îmi amintește de atmosfera cu care am crescut la Brăila și despre care scriam acum câțiva ani tot aici.

Îmi place că am de toate aproape. Îmi place că am o piață fix peste drum și găsesc mereu chestii proaspete și fresh. Și pot să iau brânză de la țărani ( nu de la sibieni închipuiți) și unde potaia e vedetă când intră printre tarabe. Îmi mai place că am metroul la 5 minute de mers pe jos, tramvai la nas și niste autobuze care nu știu unde merg și de unde vin.

Încă o chestie cu care mă pot obișui e să am parcul IOR la 10 minute de mers pe jos. E ideal când ai o noapte fără somn și nu ai ce face în casă. Scoți potaia și o iei la pas prin parc. Pustiu, IOR-ul e bestial de mișto. Are o liniște suspect de plăcută pentru mormanele de betoane care îl înconjoară. Și e pustiu ca naiba. Noaptea pe la 2-3 abia mai dai de câte un stăpân cu cainele insomniac sau un ciudat care iese la alergat.

Să nu uităm de cârciumile de cartier, care sunt o grămadă, închid devreme dar măcar dai 6 lei pe o bere.

Îmi place. E mișto să stai în cartier, aproape uitasem că se poate și așa.

foto

4

5 Responses

  1. Aysun
    August 2, 2016
    • Andrei
      August 2, 2016
  2. Mihai Dumitrescu
    June 28, 2016
    • Andrei
      June 28, 2016
  3. Roxana
    April 22, 2016

Write a response