Cam asta a fost, mergem mai departe

Revoluția de săptămâna trecută s-a dus. Unii zic că a fost deturnată, alții zic că oamenii sunt dezamăgiți și aleg să își bage picioarele.

Sunt de acord cu ambele tabere. Klaus face un joc mega ciudat, uită că acum un an a luat peste 6 milioane de voturi, majoritatea de la oameni de categoria celor care au ieșit la proteste zilele trecute. Nu mai avea nevoie de nici o consultare, oamenii i-au spus clar ce așteaptă de la el acum un an. Degeaba.

Bine, faptul că au apărut personaje ca Liviu Mihaiu a fost încă o frână pusă procesului de revoluție.

Repet, păcat de oamenii ăia care au murit, care sunt încă în stare gravă și de cei 70 de mii de oameni care au fost în stradă.

Închid subiectul aici, mai avem mult de mers până să putem schimba ceva cu adevărat. Nu știu să zic cum, zic că e complicat, pentru că ne confruntăm cu o lipsă acută de valori, pe care să le punem sus, să schimbăm sistemul.

Fie nu avem pe cine, fie oamenii competenți sau potriviți aleg să nu se implice. Și nu îi putem forța să o facă.

19

One Response

  1. vali
    November 9, 2015

Write a response