Cum să eviţi aglomeraţia de la mare spre Bucureşti

harta

Văd că de ceva vreme încoace nu mai există nici o duminică în care lumea să nu se plângă de traficul infernal de pe drumul Mangalia-Bucureşti. Întra-adevăr, e greu să vii alături de alţi 3 milioane de oameni care s-au gândit să plece la ora 3, e greu să mergi cum trebuie pe autostradă când românii sunt bolnavi de banda 2 şi nu se dau de pe ea nici bătuţi, ba mai mult, când îi depăşeşti pe banda 1 şi le arăţi semnul păcii de înjură de toate florile din lume şi tot aşa.

Cu toate astea, nimeni nu alege să meargă pe alt drum, deşi variante alternative există. Toată lumea se înghesuie pe autostradă, pentru că na, suntem cetăţeni europeni şi avem drepturi. Eu în ultimele 3 întoarceri de la mare, nu am făcut nici mai mult de 4 ore, nici nu m-am enervat cu cocalarii de Mamaia, nici nu am mers bară la bară la intrare sau le ieşirea de pe autostradă. Pentru că am ales să merg pe drumurile vechi, nu pe autostradă.

Prima variantă ocolitoare ar fi : Mangalia-Feteşti pe A2, ieşit la Feteşti pe drumul vechi, până în Pantelimon faci cam 2 ore, cu o pauză. Nici urmă de poliţie, drumul bun, mergi întins că nu e nici dracu. Întâlneşti maxim 20 de maşini până în Bucureşti.

A doua variantă, dacă e omor la Eforie : Mangalia-Negru Vodă-Adamclisi- Cernavodă-Feteşti- Prima variantă. Plus că drumul prin Negru Vodă e foarte frumos, are nişte peisaje superbe. Si toate satele sunt marcate cu “localitate de frontieră”. E amuzant.

A treia variantă ar fi tot prin Negru Vodă, trecut cu bacul, Călăraşi- Bucureşti, am auzit la alţii, nu am încercat.

Ultima variantă ar fi ieşitul direct pe drumul vechi de la Constanţa şi mers paralel cu autostrada, dar asta e mai ok pentru cei care vin din nordul litoralului, nu pentru sud.

Dar până atunci, să băgăm mare pe autostradă, doar a scos Ponta taxarea, nu?

3

4 Responses

  1. Cristi
    August 4, 2014
  2. Diana Leonti
    August 23, 2013
  3. nwradu
    August 18, 2013
    • Andrei
      August 18, 2013

Write a response