Două chestii despre mersul la sală şi aşteptările celorlalţi

Articol din categoria: andreiu

bodyupgrade

Da, sunt gras, am burtă şi am ajuns cu condiţia fizică la pământ. Asta o ştiu şi din cauza asta am ales să merg la sală. Doar că toată lumea se aşteaptă ca din momentul în care ai călcat prima oară în sală să ieşi top model, cu un fizic de adonis, cu o condiţie fizică de pitbull. să îl baţi pe vandamme la flotări şi să-l întreci pe Bolt la 100 de metri sprint.

Nu, e nevoie de muncă, e nevoie să ai grijă şi ce mănânci şi cum te odihneşti şi alte chestii până să apară rezultatele. Da, merg de 3 săptămâni ( cred) la BodyUpGrade, e mişto, e solicitant, plec de acolo sleit de orice vlagă, ştiu, încă nu se vede mare lucru la aspect, dar condiţia fizică s-a îmbunătăţit simţitor. Vor urma şi alte schimbări, sunt convins de asta.  Plus că aici mi-am dat seama că e cel mai greu să lucrezi cu corpul tău, sub greutatea lui. Ajungi să blestemi toate shaormele mâncate şi micii cu muştari băgaţi seara, între  beri. Mai ales că nu eşti de capul tău şi ai de făcut un circuit de exerciţii

Aşadar, dacă aveţi de gând să vă apucaţi de sală pentru că simţiţi că nu vă mai simţiţi bine în pielea voastră, să fiţi împăcaţi cu gândul că va dura.

Şi, dacă vă hotărâţi să vă apucaţi de sală, să fiţi pregătiţi sufleteşte pentru miştourile şi întrebările tâmpite ale oamenilor din jur.

Cam atât.

0 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    f bine. am si eu o saptamana la planet swim and gym. au si piscina si in zilele de pauza ma duc sa ma relaxez cu inotul.

    • #2 Comentariu nou

      m-as baga si eu la o piscina, sa bag macar de 2 ori pe saptamana

  2. #3 Comentariu nou

    Eu merg de aproape 8 luni, de trei ori pe săptămână. Nu am slăbit niciun gram, nu am dat burta jos, dar încep să se vadă mușchii. Rezultatele, așa cum ziceai și tu, apar după ceva timp, multă muncă și perseverență. 🙂 Spor la treabă!

    • #4 Comentariu nou

      i know 🙂 spor si tie

  3. #5 Comentariu nou

    dau o bere pentru prima fraza din articol. peste 6 luni. da’ sa tragi pana atunci. i feel you, man.
    haida, se poate!

  4. #6 Comentariu nou

    Nu sunt eu mare specialist, dar ar fi bine dupa ce termini circuitele astea sa iti gasesti niste exercitii care iti plac. Asa nu mai urasti sala.

    • #7 Comentariu nou

      dar nu o urasc nici acum

  5. #8 Comentariu nou

    „Patience, you must have my young padawan” :)) asta a trebui sa fie mesaj pe tricou ^_^

  6. #9 Comentariu nou

    De 3 săptămâni merg şi eu. La kilograme am scăzut niţel, burta e cam la fel de măricică, dar simt că mi-a revenit suflul, pot să stau pe bandă peste o oră şi masa cu numărul 3 o iau pe la 5-6 seara, ceva light, că pe la 8-9 merg la sală.

Adaugă reply - Andrei

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.