Despre responsabilitate: Medicover o premiază pe Olivia Steer

Articol din categoria: ca la noi

La ceva gală despre sănătate, Olivia Steer ( personaj arhicunoscut pentru lupta ei împotriva vaccinurilor și a medicinei în general) a primit un premiu, pentru activitatea și implicarea ei în societate.

Problema asta e cea mai mică. Problema cea mai mare este că Medicover a fost unul dintre sponsorii/susținătorii acestei gale.

Într-o perioadă extrem de nasoală din punct de vedere sanitar, când mor copii de boli eradicate de mult în alte părți, când vaccinurile lipsesc cu desăvârșire, și am scris asta de multe ori, fiind direct afectat, să vii tu, rețea de clinici medicale și să premiezi o activistă care ar trebui să stea la psihiatrie, nu pe internet, e grav.

Bravo Medicover. Înțeleg că la voi e mai recomandată o compresă cu ceapă rasă decât o investigație medicală.

Altfel, e un exemplu foarte bun de amatorism și de chestii făcute la futu-i mă-sa, doar că să se poată bifa un excel cu activități. Să nu te interesezi tu, măcar de curiozitate, cine e premiat și pentru ce, mi se pare treapta cea mai de jos a bulibășelii.

Incredibil

 

23 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Cine naiba rade ceapă? 😀 Este măcar posibil?

  2. #2 Comentariu nou

    Nu vad legătura cu Medicover

    • #3 Comentariu nou

      ca au fost sponsorii galei? deci au girat ce se intampla acolo?

  3. #4 Comentariu nou

    Ma uit pe lista de sponsori si sunt un purcoi!
    Deci intamplator este si Medicover care a dat niste bani sa aibe numele acolo ca imagine …vax etc!
    Dar nu reprezentantii Medicover au hotarat ca Patachina merita acel premiu! Ar trebui luati la pula cei care au organizat!

  4. #5 Comentariu nou

    Hmm… life is a bitch, dar tot asteptam un comunicat in care declari ca nu stiai ca Andi vine sa vada si el cursa… https://www.instagram.com/p/BYlKdjuHCvP/

    • #6 Comentariu nou

      nu mi-l amintesc pe Andi sa lupte impotriva motoarelor cu combustie. el fiind, de altfel, un tip foarte simpatic si la locul lui. nu vad de ce as avea ceva cu el, pentru alegerile sale

    • #7 Comentariu nou

      Este un pic ciudat ca esti atat de vehement cu declaratiile publice ale Olivie (si ai de ce), dar cu jumatatea ei mai buna esti prieten si nu ai nici o problema ca isi sustine sotia…

      PS: nu cred ca este relevant care este providerul meu de internet

    • #8 Comentariu nou

      nu sunt prieten, intalnirea de cand a fost facuta poza a fost ultima oara cand m-am intalnit cu el. e ca si cum ne-am judeca unii pe altii pentru ca eu tin cu dinamo si tu cu alta echipa. zic si eu, daca el e comod cu asta si isi asuma, sa fie sanatos. cand o incepe si el sa bata campii pe care ii bate nevasta-sa, public, atunci o sa il sanctionez corespunzator

    • #9 Comentariu nou

      Oare Andi are contul de twitter la comun cu nevasta? https://imgur.com/a/cfRoYsd

    • #10 Comentariu nou

      no idea, ca de prieteni ce suntem ( bcc Ciprian) nici nu-l urmaresc pe twitter

    • #11 Comentariu nou

      Puteai sa scrii de la inceput ce ai raspuns la Vali, era de ajuns sa imi combati avantul agresiv.

      Las eu aici comentariul, case closed:
      „cismaru
      19 Aprilie 2018 la ora 4:16 pm
      acu, sa-ti raspund si aici, acolo am ajuns fara sa stiu ca vine si Andi, si am ajuns pt ca abia se intorsese Georgescu din Camino de Compostela si voiam sa povestesc cu el. lamurit?”

      Multumesc pentru raspuns 🙂

    • #12 Comentariu nou

      eh, mai facem si noi niste engagement si in curtea proprie, nu numai la moldovenii din brasow 🙂

      si da, intalnirile alea se fac oarecum frecvent, pt vazut curse de F1, nu merge nimeni acolo pt ca vine Moisescu 🙂

    • #13 Comentariu nou

      Pai poate merita sa il tachinati un pic macar… cum il tachineaza Calinescu „astazi esti cam palid, ti-a dat Olivia ceva bun…”
      Poate pare extrem ce propune Vali acolo cu brandurile si cu Andi, dar toti 3 avem un numitor comun care ne face totusi sa gandim un pic dincolo de propria persoana.
      Cand a fost criza cu rujeola si inca nu ii puteam face vaccin celei mici, iar pe net zburau postari ale Oliviei cu diverse declaratii, printre postari cu numere de imbolnaviri si morti care tot cresteau, pentru mine nu a fost un moment foarte placut.
      Revenind, eu cred ca Vali are dreptate si trebuie sa sanctionam orice tampenie prin orice mod. Pana la urma cum propunem sa boicotam diverse branduri ca au reclame la posturi idioate, acelasi lucru se poate aplica si aici. Imi place ApropoTV si imi pare rau ca am renuntat sa ma uit… daca pe oameni cu bun simt ca Andi nu reusim sa ii facem sa reactioneze cumva, ce pretentii sa avem de la restul.

    • #14 Comentariu nou

      aici is de acord cu tine, si in perioada aia eram la fel de disperat cu fiica-mea, cu vaccinurile, da. da, nu zic ca Vali nu are dreptate, dar acum focusul de la medicover la moisescu, si medicoverul mi se pare mai nasol. cand esti retea de sanatate si o girezi pe vaca aia…

    • #15 Comentariu nou

      Da stiu, dar indirect cand ma gandesc la ea imi este imposibil sa nu ma intreb „De ce Andi?”
      Ne gandim la el ca la ultima noastra scapare probabil :))

    • #16 Comentariu nou

      super multi comentatori pe blogul asta de la vodafone, asta ca idee :))

  5. #17 Comentariu nou

    Medicoverul a zis ca se delimiteaza de asa ceva…

    • #18 Comentariu nou

      Asa cu juma’ de gura. Era greu sa zica cu subiect si predicat „Nu am fost informati despre lista posibililor castigatori sau despre lista persoanelor care vor fi premiate si cu siguranta nu sustinem premiul acorda persoanei publice olivia steer”

Adaugă reply - Cosmin

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.