Despre branduri, reclame și televiziunile unde apar

Articol din categoria: ca la noi

Observ zilele astea cum tot umblă petiții pe internet care cer boicotarea brandurilor care au reclame la rtv și antena 3. La primul impuls, aș zice că sunt de acord cu boicotarea lor, că susțin mizeria propagată acolo.

Ca om de marketing, fac doi pași în spate și mă poziționez și de partea cealaltă a baricadei. Și parcă perspectiva se schimbă un pic.

Un motiv ar fi evidența pe care nu o putem neglija: RTV a avut a doua audiență după ProTV. Un public pe care nu-l poți neglija, indiferent cât de mult ne-am dori echilibru și curățenie pe teve. Nu poți educa publicul prin scoaterea reclamelor de pe un post sau altul. Aia e alegerea lui, acolo se regăsește, acolo se uită.

Da, știm cu toții că acolo se uită preponderent pensionari și oameni de o calitate mediocră sau slabă, dar și ăia consumă. E un fapt, nu îl poate ignora nimeni. Și ăia beau cola, și ăia cumpără chestii.

Un alt motiv ar fi direcționarea greșită a furiei. Nu către televiziuni trebuie mers, ăia își fac treaba pentru care sunt plătiți. Și sunt plătiți de mogulii pe care îi spală zilnic, nu trăiesc exclusiv din banii primiți de la companii, serios acum. Crede cineva că Gâdea sau Badea sau Ciutacu latră din rinichi de atâția ani pentru 1000 de euro pe lună? Să fim serioși.

Ușile care trebuiesc dărâmate sunt alea de la CNA. Ăia sunt mecanismul care pot reglementa și sancționa mizeria din teve, doar că nu fac nimic. Ba dimpotrivă, le țin partea. Acolo trebuie mers cu protestul și boicotul. Pus presiune pe lătrăii ăia și goniți cu pietre.

Altfel, e amuzant să vezi cum oameni care acum ceva timp cereau televiziunilor să nu mai difuzeze reclame la Cola și fastfood provideri, că nu sunt sănătoase și fac rău populației și copiilor, acum cer acelorași branduri să nu mai bage bani în tv.

Ne hotărâm?

9 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Doar că pe termen lung s-ar putea să fie mai profitabil pentru acele companii dacă nu ar mai susține financiar mizeriile politice pe care le fac anumite televiziuni. Dar din păcate primează interesul imediat.

    • #2 Comentariu nou

      pana la termen lung te omoara KPI’s de Q

  2. #3 Comentariu nou

    Atunci ce sens mai au prostiile astea: viziune, misiune, valori, bullshit… sa renuntam si la ele. Daca nu ne intereseaza ca brandul nostru este prezentat dupa niste manipulari vomitive… sa nu prezentam si noi minciuni. Nu exista comapnie mare care sa nu aiba lucrurile astea bine definite, cica…
    Exemplu la indemana: http://www.albalact.ro/viziune,-misiune,-valori.html

  3. #4 Comentariu nou

    Scenariu: brandurile nu mai introduc in media plan statiile in discutie si isi vor reorienta bugetele catre alte statii/medii. Statiile in discutie vor colapsa financiar in maxim 6 luni, si cel mai probabil se vor inchide. publicul lor va migra catre alte statii tv

    • #5 Comentariu nou

      Nu e varianta de curatare?

  4. Din pacate daca nu sustin mizeriile politice, exista riscul ca ele sa dispara.

  5. #7 Comentariu nou

    Pensionarii beau chestii serioase de la 10 grade in sus nu Cola.

  6. #8 Comentariu nou

    Well said! Nu e treaba companiilor să monitorizeze derapajele din audiovizual! Pentru asta plătim taxe şi înființăm organisme gen CNA. Acolo trebuie să mergem, nu să asaltăm companii private să ne susțină nouă cauza.

    • #9 Comentariu nou

      din provincie fiind imi e mai usor sa evit cateva produse decat sa fac reclamatii care ajung la cos si, oricum, companiile si publicitarii pot influenta mai usor cna-ul

Adaugă reply - ockham

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.