Despre aburi, lentile aburite şi ochelari de vedere


Acum ceva vreme am scris că am nevoie de un control oftalmologic, pentru că ochelarii pe care îi deţin nu îşi mai fac treaba  aşa cum ar trebui. Încă nu am ajuns la control, din varii motive, cum ar fi ignoranţa sau lenea. Nu o să bag scuza cu timpul pentru că nu cred că ţine. Însă trebuie să merg cât de curând pentru că se ingroaşă gluma şi nu am chef nici de câine nici de baston. Probabil o să se transforme în purtat obligatoriu permanent aşa că o să cam stau cu ei pe nas toată ziua.
Ştim bine că unul din cele mai stresante lucruri care i se poate întâmpla unui purtător de ochelari este aburirea lentilor atunci când se face trecerea bruscă de la frig la cald. Am păţit-o şi eu şi cred că tuturor i s-a întâmplat măcar o dată să se lovească de chestii sau să nu recunoască pe cineva din cauza vederii tulburate.

Numai că cei de la Essilor, care sunt cam lideri mondiali în producţia şi distribuirea de lentile, au descoperit o solutie revoluţionară, care va trage aburul de pe lentile pe linie moartă. Astfel, lentilele OptiFog împreună cu OptiFog Activator, care este o soluţie din care e necesară doar o picătură pe săptămâna, reuşesc cu succes să ţină aburul la distanţă. Eu am testat pe viu sistemul, am încercat să aburesc o lentilă prin toate modalităţile posibile şi nu mi-a ieşit. Merge!

Acum dacă ştiu şi ce trebuie să cer medicului, zic că nu trebuie să mai amân momentul de ochelarizare. Revin cu detalii.

Până atunci să mai râdem un pic.

5

No Responses

Write a response