De ce n-aș renunța la blog?

Uneori primesc întrebări despre cum reușesc să mențin un echilibru între job, familie și blog, mai ales din punct de vedere al timpului, și dacă nu cumva am avut gânduri să renunț la blog în favoarea celor două.

Uneori am avut momente în care m-am gândit la asta, recunosc, dar blogul deja e mai mult decât o chestie pe care trebuie să o fac. E un tabiet, e o rutină, nu îmi ocupă foarte mult timp și nu îl abordez ca business. Sau doar ca sursă de venit.

Unul dintre motivele pentru care nu închid blogul este că îmi dă ocazia să trăiesc niște momente unice, atât de mișto încât nu cred că le voi putea prea curând. Unul dintre ele întâmplat foarte recent.

La meciul România – Armenia, care a fost vineri, i-am ajutat pe cei de la Bancpost să trimită un escort player pe teren. Adică l-am căutat aici pe blog, am tras la sorți și a ieșit Daniel, un puștiulică din Ferentari, care e super pasionat de fotbal și care vineri a fost pe teren la intonarea imnului, alături de jucători.

Am stat de vorbă cu el la pauză, era cel mai fericit copil din lume. Și-a văzut visul cu ochii, a fost pe gazon, acum poate visa să ajungă pe gazon din nou ca jucător.

Eh, momentele de genul ăsta sunt alea care te fac să mergi mai departe, să vezi că poți pune umărul la făcut lucruri mișto.

Altfel, foarte cool campania celor de la Bancpost, care au ales să dea locurile lor de escort player unor copii din medii defavorizate. Jos pălăria.

47

4 Responses

  1. iCiolac
    September 5, 2017
    • andrei
      September 5, 2017
      • iCiolac
        September 5, 2017
        • andrei
          September 5, 2017

Write a response