Cumva dublu standard in blogosferă?

Articol din categoria: atitudini

Deși am zis că nu mă mai amestec în treburi de scandal prin online, după câteva meciuri alese greșit de unde am ieșit mai prost decât am intrat, îmi stă pe creier treaba asta cu judecatul cu dublă măsură.

Recent o puștoaică cu blog s-a încăpățânat să fie dumbo și să arunce cu rahat în ventilator, deși nu era cazul. Departe de mine să-i iau apărarea, m-am săturat eu de câte ori am tras-o de mânecă, nu vrea să înțeleagă, treaba ei, să se ducă după colega cu becuri de la suedezi.

Dar toată cruciada dusă împotriva ei mi se pare cel puțin bizară  și mă surprinde ( deși nu ar trebui) modul în care ne alegem victimele. Să fie cât mai slabe, cât  mai ușor de lovit și doborât.

Până la urmă e treaba fiecăruia cum își atrage trafic, e vina celor care aleg să lucreze cu ei, imho.

Nu am văzut o mobilizare la fel de mare anul trecut, când în plin episod colectiv, când trebuia să  tăcem, serenitatea a urlat cât a putut și a facut trafic pe cadavrele de acolo. Și serenitatea și alții.

Nimeni n-a reacționat în nici un fel. Nu e bine să te pui cu nebunii? Nu am înțeles nici atunci, mă depășește și acum. Au fost vreo 3 oameni care au atras atenția că e complet greșită abordarea și au fost porcăiți în fel și chip.

Acum ceva ani era război deschis cu haterii. Nimeni nu a luat atitudine.

În schimb ne dăm peste cap să comentăm un subiect care nici nu merita atâta atenție.

Am zis-o în privat Adrianei, o zic public și aici: dacă Fuego ar avea simțul umorului, ar da-o în judecată și ca daune ar cere ca Adriana să-i cumpere toate tablourile. Și ar dona banii.

poză furată de la Hoinaru

 

3 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Nu o puteam spune mai bine! Multumesc pt articolul asta.

  2. #2 Comentariu nou

    confunzi, eu făceam trafic cu morți.

  3. #3 Comentariu nou

    Fiecare cum isi asterne asa doarme!
    Ma abtin sa aduc comentarii la adresa domnisoarei, desi am eu niste idei…le tin pentru mine. Sunt curios, desi nu voi acorda niciodata energie acestui subiect, sa aflu cum va evolua.

Adaugă reply - vali

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.