Cum a suportat copilul 4500 km cu mașina. Impresii de după.

Articol din categoria: andreiu

Acum vreo 2 luni am plănuit să mergem să ne facem prima vacanță din 2017 în Franța. Doar că fiind mari fani Croația amândoi, am vrut să trecem și pe acolo. Și fix înainte de vacanță a apărut invitația la PR Beta pe care nu o puteam refuza.

Din București până în Provence sunt cam 2200 de km. Norocul a fost că am spart drumul București- Timișoara – Provence și am plecat din Timișoara cu doar 1700 de kilometri, din care 90% pe autostradă.

Kiddo e obișnuită cu mașina, noi am mers oricât de des și de mult cu ea după noi pe unde am fost și nu ar fi trebuit să avem probleme. Totuși, am avut ceva emoții și am luat București -Timișoara ca pe un test.

Am plecat la 10:00 din București și la 18:00 am ajuns la Timișoara. Am făcut pauze de apă, de mâncare, am oprit să o scoatem la aer și s-a comportat bine.

În spatele meu, Mariana a transformat bancheta din spate într-un mic teatru de păpuși și am fost ok.

Ok, provocare mare abia urma. 1700 de kilometri. Aveam două scenarii în cap: mergem direct sau spargem unde e nevoie, oprim o zi la Ljubljana sau în Italia undeva.

Am plecat la 8 seara din Timișoara și până să ieșim din țară kiddo dormea. Era somnul de noapte, am fost bine și băftoși, a dormit lemn până pe la 7 dimineața, când noi deja eram în Italia. Iar la 13:00 eram sosiți în Provence, cu bagajele date jos din mașină.

La întoarcere a fost mult mai ok, am spart drumul în 3 bucăți Provence- Rovinj, Rovinj – Timișoara, Timișoara – București și nici nu am simțit. Nici noi, nici copilul. Dimpotrivă, la drumul spre Timișoara nici nu am auzit-o să scoată vreun sunet.

Din Franța și din Croația am plecat undeva pe la 4AM, să merg cât de mult pot până se ridică soarele, să evit canicula de după ora 14:00. Și mi-a ieșit.

În total, 4500 de kilometri, 5 țări străbătute și 10 zile de bântuit prin Europa.

Acum, tips and tricks pentru drum:

  • nu forța nota. bebelușii se plictisesc repede, când începe să mârâie sau să plângă, trebuie oprit și scos la aer, afară, schimbat un pic atenția.
  • să ai cât mai multe jucării la îndemână
  • să ai biberoanele aproape, apă caldă în termos, laptele praf pregătit în porții separate
  • Să încerci să conduci cât mai mult în somnul de noapte, ca să nu fii obligat la pauze dese
  • copilul are nevoie de pașaport pentru a ieși din țară
  • când simți că ai nevoie de o pauză, ia-o, că nu e de joacă.
  • enjoy!

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.