Chiriile, mai mari decât ratele lunare prin programul Prima Casă pentru achiziția unei case

Articol din categoria: andreiu

Avem un răspuns la eterna problemă: rată sau chirie.

Conform unei cercetări cercetări realizate de platforma de imobiliare Storia.ro, costurile chiriilor sunt semnificativ mai mari decât cel al ratelor lunare în cazul achiziției locuințelor prin programul Prima Casă, cu un credit pe o durată de 30 de ani.

Astfel, un angajat din România  care  vrea să-și închirieze o casă trebuie să plătească o chirie lunară echivalentă cu 33% din salariul net lunar în cazul închirierii unei garsoniere, față de o rată de 20% din salariul net în cazul programului Prima Casă. Pentru un apartament cu două camere, chiria ajunge la 48% din salariul lunar și 64% dacă își închiriază o locuință cu trei camere, față de o rată cu o pondere lunară de 34%, respectiv 46% prin programul Prima Casă.

La nivel de oraș, angajații din județul Cluj-Napoca resimt cel mai mult povara financiară a ratelor lunare plătite pentru închirierea unei locuințe, fie că vorbim de o garsonieră sau un apartament cu două și trei camere. Așadar, deși clujenii se află pe locul trei în topul angajaților cu cele mai mari salarii din România după salariații din București și cei din Ilfov, costul chiriei pentru un apartament cu trei camere în Capitală este cu o treime mai mic decât în Cluj-Napoca.

În județele în care nu au fost prea multe investiții noi în ultimii ani, prețurile pentru închirierea locuințelor au o pondere mai mică în veniturile medii ale salariaților. Astfel, creșterea salariului minim și a salariilor din companiile private au făcut ca în județe precum Olt sau Gorj chiria unei garsoniere să reprezinte numai un sfert din salariul mediu net (față de media națională de 45%).

Cele mai mari prețuri sunt în Cluj, unde chiria medie pentru o garsonieră este de 230 de euro pe lună, București (230 de euro/ lună), jud. Ilfov (200 de euro pe lună), Brașov (180 de euro pe lună) și Iași (178 de euro/ lună). Cele mai mici costuri cu închirierea unei camere sunt în județele Suceava, Covasna, Vrancea, Vaslui, Botoșani, Caraș-Severin, Sălaj, Vâlcea, Mehedinți și Olt, unde prețul închirierii este de 100 de euro/lună.

Cele mai mici costuri cu închirierea unei camere sunt în județele Suceava, Covasna, Vrancea, Vaslui, Botoșani, Caraș-Severin, Sălaj, Vâlcea, Mehedinți și Olt, unde prețul închirierii este de 100 de euro/lună.

În Harghita, județul cu cele mai mici salarii medii (de 326 de euro pe lună), costul închirierii unei garsoniere este de  122 de euro pe lună (cu 6% sub media națională), dar are o pondere de 38% în venitul salarial mediu (cu 6% peste media națională).

 

14 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Eu am ales rată.

    Considerentul a fost simplu: plătesc mai puțin la rată, decât aș plăti chirie pe același apartament. E drept că am cheltuieli suplimentare (asigurare, impozit), dar totodată am speranța ca la final să vând apartamentul și să mă mut pe o insulă cu banii pe care-i iau de pe el.

    Dacă nu e să fie cu noroc, dacă, Doamne ferește, nu o să-mi mai permit ratele, am să consider că am stat într-o chirie și cu asta basta.

    P.S: nu am rata la Prima Casa

  2. #2 Comentariu nou

    Eu am ales chirie.

    Ce nu se vede, din punctul meu de vedere, la o rata mica pe 30 de ani e faptul ca te „leaga” – lucru absolut normal cu orice fel de credit; again, din punctul meu de vedere, motiv pentru care o chirie mai mare decat rata mi se pare justificata.

    Consider ca un apartament, la fel ca o masina, laptop, smartphone sau tricou de 19.99lei de la H&M se cumpara intr-un singur mod: cu cash. Poate sunt biased – am avut in viata mea un singur credit de 3 ani cand m-am hotarat sa-mi cumpar prima masina. Intr-un final am ajuns sa-l folosesc pentru a-mi lua o vacanta de vreo 6 luni si o mica parte din el l-am folosit pentru a-mi lua masina – una mult mai veche si mai ieftina decat planificasem initial. Creditul a fost mult mai mult decat un simplu credit, a fost o adevarata lectie financiara pe care o pot reduce la:
    – e foarte misto sa nu te sperie ziua de maine din punct de vedere financiar
    – sa nu-mi mai iau vreodata un credit decat daca folosesc banii respectivi pentru un asset.

    Din punctul meu de vedere o casa/apartament in care locuiesti e un liability. Si nu mi-as face vreodata credit pentru a achiziona un liability. Cu mare placere o sa-mi fac un credit pentru un apartament al carui scop e inchirierea din ziua 1 – din punctul meu de vedere asta e un asset.

    Pana devin un mogul imobiliar o sa mai dureze ceva asa ca intre timp eu trebuie sa ma duc sa platesc chiria…

  3. #3 Comentariu nou

    Si eu am ales rata. Am avut si avans. Cu aceasta economisire dintre rata si chirie, proprietarii isi pot permite plati anticipate si scadea perioada achitata. 30 de ani e o perioada lunga, nu stim cum va fi peste 10 ani d’apoi 30.
    Cum am terminat prima ipoteca in mai putin de 10 ani, o termin eu si pe cea de acum (daca nu fac nimic in plus, o e gata in maxim 14 ani).

  4. #4 Comentariu nou

    Sunt pro rată și mi-aș fi luat și eu una, dar stau în chirie. E mai scump, da, dar eu în ultimul an am schimbat 4 case și mai multe orașe. Nu cred ca o rata mi-ar fi oferit libertatea sa testez marea cu degetul și sa vad ce merge și ce nu.

  5. #5 Comentariu nou

    daca nu vreti sa va stabiliti pe multi ani undeva, nu va cumparati…mai bine cu chirie. Poate vreti sa plecati din tara si atunci e mai usor….Parerea mea

  6. #6 Comentariu nou

    Sunt decisă sa intru si eu programul Prima Casa . Însă sunt puțin speriata . Nu am prieteni care au facut acest lucru si sa mi dea un sfat . Cam cat ar trebui sa ai salariu si bani Cash la o suma de 50000 euro

    • #7 Comentariu nou

      Eu as zice un minim pe familie de 1000E, cash 10.000e inainte.

  7. #8 Comentariu nou

    cum pana mea
    la mine chiria este cu 100e mai mica decat rata

  8. #9 Comentariu nou

    Comparatia din articol nu este corecta,
    Se compara apartamente achizitionate prin Prima Casa cu locuinte inchiriate pe piata.

    Nu inseamna acelasi lucru – achizitia pe credit presupune costuri substantiale (avans, notar, taxe bancare, rate la FNIGMM, etc), plus bani de mobilat/utilat.

    Chiria se plateste pentru un produs finit, de obicei locuibil (sunt putine locuinte date la inchiriat fara mobila si bucatarie utilata).

    Pt o comparatie corecta, trebuie luate in considerare toate costurile impuse de achizitie vs toate costurile impuse de inchiriere.

    • #10 Comentariu nou

      Un om care nu are bani de avans(cateva mii de euro) si inca vreo 2000 de lei sa plateasca un notar, e clar ca nu are ce cauta sa-si faca un credit la banca. Asta inseamna ca nu e in stare sa economiseasca mai nimic, adica nici bani de rata n-o sa aiba.
      Comisionul la fond e de vreo 300 de lei pe an si scade de la an la an, asigurarea e 100 de lei iar impozitul e tot vreo 200 de lei.
      Acu io platesc rata 150 de euro la 3 camere cu 10% avans. Sub 250 de euro n-as fi gasit 3 camere de inchiriat nicaieri. Prin urmare, mi se pare ca e mai bine cu prima casa decat in chirie.
      Intr-adevar, o fost oleaca de cheltuit cu electrocasnicele dar nu cred ca le schimb la 2 ani ca pe sosete.

    • #11 Comentariu nou

      150e pe 30 de ani = 54000
      daca includem aici dobanda => un apt de 3 camere de sub 35.000
      unde? in zabrauti, zimnicea?, sigur nu e garsoniera impartita cu placaj?

      un apt de 3 camere in mintile lui nu e sub 75.000 euro

    • #12 Comentariu nou

      E vorba de un bloc de prin anii ’80 in Iasi, la 5 minute de Palas. Apartamentele de la dezvoltatori sunt scumpe in draci asa ca am preferat unul mai vechi.

  9. #13 Comentariu nou

    cei cu ratele la prima criza financiara sanatoasa, si 1-2 ani fara salariu o sa vada exact cum sta treaba cu ratele si chiria

    in chirie daca esti la o criza financiara te muti la marginea orasului, eventual chiar in gazda sa reduci la maxim costurile, daca ai rata dai din fund ca altceva nu mai ai ce face

Adaugă reply - Bujor F

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.