Cea mai grea parte la nașterea unui copil? Interacțiunea cu sistemul

Până pe la 30 de ani, nu prea ai de ce să interacționezi cu sistemul. Încerci cât de mult să faci să fie simplu, nu ai nevoie să ajungi pe la fisc, pe la administrații locale, la stomatolog mergi la privat, analizele le faci din an în paște, de obicei tot la privat.

Nu depinzi de ajutor social, deci nu trebuie să mergi la forțele de muncă, dacă ai nevoie de medic apelezi tot la un serviciu privat și nu prea știi cum e treaba reală.

Când se naște un copil începe aducerea ta cu picioarele pe pământ. Chiar dacă alegi să se nască la privat, urmează golgota pentru părinți.

Prima interacțiune cu sistemul este la evidența populației, unde dai de un program care se încheie la 13:30. Și stai ghiocel la coadă, la un singur birou, unde e o doamnă care se mișcă nu neapărat repede. Și care are drept absolut la intrare sau ieșire și spune să vii mâine dacă a trecut ora, deși erai încă la coadă.

Apoi urmează epopeea dosarului de indemnizație de creștere copil al mamei. Acte. Formalități. Frecuș. Adeverințe, cereri, copii, cât de multe copii. Acte, maculatură, alergătură, cozi. Iar ești mic și te simți inutil.

Apoi vine rândul sistemului de stat. Ajungi din ghinion la vreun spital unde jegul lucește pe pereți și nu știi cum să fugi. Ai fugi, dar nu știi unde, că n-ai mai trăit așa ceva niciodată și habar nu ai cum să reacționezi. Noroc de prieteni care au copii și te trimit unde trebuie, într-un loc safe.

Apoi ajungi să umbli după vaccinuri. Să vezi cum lipsesc și cum riști să rămână copilul nevaccinat. Și începi disperat să suni, să cauți, să apelezi la tot felul de soluții, doar să îl găsești la timp și să-ți știi copilul protejat.

Ajungi să vorbești chiar cu ministrul sănătății care încearcă și el să găsească o explicație pentru harababura asta. Teoretic și scriptic nu e nici o panică. Practic, afară e o junglă din care scapă cine poate. Nici el nu știe cum s-a ajuns aici și îți promite că va face tot posibilul să o rezolve cumva. Îl crezi, că e un om bine întenționat dar pe care îl trădează sistemul.

Și te apucă gânduri de împachetat și plecat undeva departe, fără să te mai uiți înapoi. Dar nu poți, ceva te ține.

Altfel, e foarte mișto un copil în casă. Îți resetează viața într-un mod în care nu te-ai fi așteptat înainte.

 

70

5 Responses

  1. Pingback: Relația BOR cu fătul | Dan Pandrea March 26, 2017
  2. acadea
    December 19, 2016
  3. strugarui
    December 6, 2016
  4. Malin
    December 6, 2016
  5. biaggio
    December 6, 2016
  6. Marius
    December 6, 2016

Write a response