1 an de „life with kiddo”

Cam atât de repede trece timpul, habar nu am când a trecut un an, știu doar că parcă ieri o țineam pentru prima dată în brațe și era cât un pui de pisică. Acum e ditamai bebelușul, care are personalitate, tabieturi și crește văzând cu ochii, de la o săptămână la alta.

Cum e după un an de viață în 3? E bună și e mișto. Au fost momente grele, au fost clipe de frustrare, au fost colici, au fost țipete și o noapte de spital.

Dar au fost și primul zâmbet, prima gângureală, primul râs și primii pași.

Chestii pe care nu le pot compara cu nimic altceva și care nu pot fi înlocuite de nimic.

La mulți ani, kiddo!

Yoko yoko!

Cheltuieli în vremuri de copil. De ce nu rentează să cumperi chestii scumpe?

Înainte să apară kiddo vorbeam cu prieteni care au copii despre cheltuielile care apar, despre cât și cum va trebui să alocăm hainelor, consumabilelor dar și jucăriilor. Majoritatea îmi spuneau că una dintre cele mai mai greșeli pe care le poți face ca părinte este să cumperi jucării scumpe și noi.

Pentru că o jucărie de 300 de lei nu se deosebește cu aproape nimic de una de 15 lei, interesul pentru ea dispărând cam la fel de repede. Am zis că sunt nebuni, dar timpul le-a dat dreptate celor mai bătrâni și care, culmea, îmi vorbeau din experiență.

Bineînțeles, discutăm despre jucării safe pentru copii, luate din medii controlate și magazine autorizate să facă astea.

Cel mai recent caz a fost cu antemergătorul pentru kiddo. A început să meargă de-a bușilea, să se cocoațe pe tot ce prinde prin casă, mai are puțin și merge. Hai să luăm antemergător pentru că la premergător am auzit că nu e tocmai cel mai bun pentru schelet. Un antemergător nou e în jur de 200 de lei, nou, pe eMAG. Îl folosește 2 luni, maxim 3.

Am căutat pe OLX, 50 de lei. Stare perfectă de funcționare, nu spart, nu defect, folosit înainte tot vreo 2 luni de un puștiulică.  M-am întâlnit în 15 minute cu tipa undeva în Titan, am luat antemergătorul, rezolvat ușor. Plus că în categoria de”Mama și copilul” găsești aproape orice ai nevoie.

Probabil și eu îl voi da mai departe tot pe OLX, cred că prin preajma crăciunului.

Tot despre OLX, au în continuare concursul simpatic pentru mămici și bebeluși, unde poți câștiga o sesiune foto profi pentru copilul tău. Detalii găsiți pe site. 

Să zicem că am scutit 150 de lei doar la antemergător. Asta înseamnă, în traducere liberă, vreo 100 de scutece, plus bani de două trei beri în oraș.

Și nu e neapărat de zgârcenie, ci mai degrabă de eficientizarea cheltuielilor în casă și distribuția banilor spre zone cu adevărat importante. Cum ar fi un telefon nou pentru mine, de exemplu.

 

 

 

Cum tratezi problema smartphone cu un om atehnic? De obicei, bunic?

Acum câteva zile a fost tata în vizită să-și vadă nepoata. Ca o paranteză, de când sunt eu în București, până să se nască kiddo, taică-miu a rămas la mine peste noapte doar o dată, și atunci forțat de niște circumstanțe. În rest, n-a avut nici o treabă.

Revenind. A venit bunicu la nepoată, iubire mare, n-o mai văzuse de ceva timp, a venit pentru niște quality time. Eu aveam în minte de ceva vreme să-l trec pe smartphone, ca să facilitez comunicarea dintre ei.

Deși un tip deștept, până acum n-a avut nici o pornire spre noua tehnologie în materie de telefoane, Nokia clasic fiind mai mult decât suficient pentru el. Voce și sms și atât.

Acum n-a mai avut încotro și s-a văzut cumva în fața faptului împlinit. I-am luat un telefon cu android, ceva mediu ca performanțe și preț, cât să-și facă treaba cu el pentru un skype și un whatsapp.

Au fost două zile intensive de training și de răbdare din partea mea. Dar și a lui. L-am văzut, l-am simțit, l-am apreciat foarte tare pentru răbdare și docilitate.

Am reușit să am un tată level 30 din 100 la plecare, la modul că știe să răspundă pe skype și să vadă pozele trimise pe whatsapp.

Deocamdată reușita a fost asta. Are ca temă pentru acasă ca într-o lună să-mi răspundă la mesaje pe whataspp și mai apoi să mă sune el video. Baby steps.

Și la pachet i-am făcut un scurt manual de folosire.

Poate vă ajută și pe voi.

D-aia e bun programul ăla de la Orange, cu părinți la școală, că te scapă pe tine de griji.

Sunday rant: chestii mișto de trăit cât trăiești.

Mă gândeam așa, că tot e duminică și e cea mai liniștită zi din săptămână, că noi, ca oameni, trăim o grămadă de chestii mișto pe care le conștientizăm mai devreme sau mai târziu sau uneori deloc.

Eu mi-am dat seama azi că probabil cea mai mișto experiență pe care am trăit-o până acum, și pe care încă o trăiesc, este să fiu acolo când kiddo a început să facă primii pași.

Susținută de sub umeri, mers cocoșat în spatele ei, dar am fost acolo când a făcut primii pași. Practic, am susținut copilul în ceea ce va fi aventura vieții ei, să exploreze și să descopere lumea din jurul său.

Și când zic că am susținut-o și am fost acolo, mă refer la amândoi, Mariana și eu.

Din greutățile vieții de părinte.

Scriu asta ca să-mi apară peste ani la „on this day” și să recitesc articolul ăsta, să mă bucur, să râd și să o sun să o întreb dacă mai stă în oraș și când vine acasă.

 

Cum am ales scaunul de mașină pentru copil

Întrebam într-un articol recent care tip de scaun este recomandat pentru mașină și dacă e mai bine să ții copilul rear sau front face. Am primit niște răspunsuri interesante, nu zic nu, chiar dacă decizia spre rearfacing era cumva luată.

Am ales un Joie Every Stage Urban, din mai multe motive:

  1. pentru că suportă rear-facing până pe la 18 kg și front facing până pe la 36 sau cât o să fie cazul să ținem copilul în el
  2. pentru că e suficient de lat șezutul încât copilul să nu stea contorsionat în scaun
  3. e reglabil cam totul la el
  4. copilul stă bine în el.

Ca idee, când cumperi un scaun auto pentru copil, e obligatoriu să mergi cu copilul și să-l testezi la fața locului. Poate nu-i place, poate nu stă bine în el, nu ai de unde ști.

Noi am testat și Graco și Britax până să ajungem la Joie. Nu s-au potrivit deloc, aia a fost, a mers pe ăsta.

Da. știu, o să spuneți că e nasol cu rearfacing, că nu vezi copilul. Ba îl vezi, soluții există. Chiar la îndemână, ori pe net ori la BebeTei. Sau prin alte magazine de copii.

De ce insistăm noi cu rearfacing?

Păi, o dată pentru că pe mijloc e cel mai sigur loc din mașină pentru amplasarea scaunului de copil, rearface e cea mai sigură modalitate de a transporta copilul și nu în ultimul rând pentru că trăim și mergem pe șosele în care ai cea mai mare șansă din Europa să intre un tâmpit în tine și să faci accident fără ca tu să fii vinovat.

O spun statisticile, nu inventez eu. Și când vine vorba despre copil, pentru siguranța lui pui tot răul înainte.

Am pus pavaj de burete în camera copilului.

Pentru că am ajuns la momentul ăla în care kiddo începe să mișune ( sperăm) de-a bușilea prin casă și are nevoie de spațiu din ce în ce mai mare pentru desfășurare, am decis să-i transformăm toată camera în cameră de joacă.

Are deja habitatul ei, e destul de mare, e luminoasă și o putem lăsa acolo câteva minute singură, să socializeze cu ursulică și cu ce jucării mai are.

Ne trebuia totuși o soluție pentru pardoseală, pentru că parchetul e un pic cam tare și dacă pică pe spate, nu o să fie chiar mișto datul cu capul de el. Așa că am căutat soluții de pardoseli pentru copii. Mai nimic pe piață, mai ales online. Așa că am zis să caut prin magazinele mari, că trebuie să găsesc o soluție.

Am luat de la Jumbo ( ne pare rău, dar nu sunt în stare să aibă un site în 2017) covorașe de burete, inscripționate cu animale, litere și cifre. E 25 de lei setul de 10 biscuiți, cu dimensiunea de 31×31 cm bucata. Calculele inițiale le-am făcut la 10 mp, dar am greșit undeva și am rămas cu niște rosturi neacoperite, o să am nevoie de încă un set pe care să-l tai și să acopăr tot.

A durat cam 1 oră jumate, doi oameni. E mișto senzația de a sta pe el, se simte funky și când calci și este cumva și ușor de întreținut. Și e relativ ieftin, am găsit soluții de pardoseală pentru copii și cu 80 de lei/mp, ceea ce mi s-a părut mult prea scump.

Generația fiică-mii nu va mai asocia portocala cu Crăciunul

Mă gândeam ieri, în timp ce junioara se bucura de o portocală, că pentru ea portocalele nu vor mai declanșa senzația de Crăciun, așa cum se întâmplă la mine sau celor din generația mea. Pentru cei născuți dincoace de revoluție, pe vremea lu nea Nicu, portocale se găseau doar prin preajma sărbătorilor de iarnă, și alea ca vai de ele, crude, amețite, trebuiau puse la copt pe sobe sau colorifere.

După ce că erau nasoale în mare parte, se găseau și foarte greu. Îmi amintesc că ai mei, nefiind securiști sau membri de partid, stăteau la coadă cu orele, în frig și ger, și când reușeau să le ia, le ascundeau prin casă din calea teroristului mic.

Generațiile astea noi sunt fericite că nu vor mai trăi chestiile astea. Odată pentru că vremurile s-au schimbat, regimul nu mai e (chiar) același, iar pe de altă parte pentru că, cel puțin așa văd eu, părinții de acum fac tot posibilul să ofere copiilor tot ce n-au avut ei la vremea respectivă.

Și mă bucur pentru chestia asta. Simplul fapt că ăștia mici de acum se vor uita la noi ca emil boc la coșul de baschet când le vom povesti ce însemnau portocalele pentru noi e dovada clară că mergem înainte și spre mai bine. Poate mai greu decât ne-am dori, dar mergem spre mai bine.

 

Încă o chestie enervantă pentru părinți: comparațiile!

Vin după o mini vacanță petrecută tradițional în familie ( adică am dormit cu kiddo de am spart, nici înviere, nici bere seara, nimic, doar somn ca porcii) unde, pe timpul zilei ne-am mai întalnit cu oameni, ne-am mai povestit cu rude și tot așa. Ca de vacanță.

Am observat că oamenii care interacționează cu copilul se împart cam în 2 categorii mari și late:

  1. ăia care îți dau sfaturi, chiar dacă nu avut copii niciodată
  2. ăia care îți compară copilul cu copilul/nepotul/vecinul/un copil din tramvai etc

Pe primii îi știm cu toții, sunt și pe net și pe stradă și pe tramvaie sau autobuze. Sunt peste tot, n-are rost să mai vorbim despre ei.

Cei din categoria a doua sunt, însă, la fel de toxici și enervanți ca ăia care fac glume cu tentă sexuală 😉 (las că vezi tu).

De ce? Păi e simplu. Încep cu întrebări cretine, doar că să aibă un punct de plecare.

– câte luni are?

– 7

-păi și nu mănâncă singură?

-nu

-ah, păi Vlăsturel al meu la 7 luni mânca de rupea

-da, probabil la 1 an și ceva își încălzea singur mâncarea, nu?

-nunu, dar la 8 luni a început să meargă!

-fantastic, mișto rau. nu, Mara nici nu mănâncă singură, nici nu merge, dar nici nu ne batem capul, o lăsăm în voia ei, să vină chestiile natural

-ah, nu e bine, trebuie să insistați. uite, Scufița lu doamna Jeni de la 2, la 4 luni deja [ insert ceva idiot here]

 

Ideea e să nu îi iei prea tare în serios. Asta îi iese bine Marianei.

Pe mine mă calcă pe nervi, ori de câte ori apare câte un d-ăsta care se apucă să-mi sugereze că am un copil încet, care la 7 luni stă DOAR în fund și râde când o strig pe nume.

În fine, probleme de tată de bebeluș.

Scurt tratat de relaționare cu tinerii părinți

Unul dintre cele mai interesante momente pe care le poți trăi ca părinte este să urmărești evoluția prietenilor. Apariția unui copil este, de foarte multe ori, un moment de cumpănă în ecuația găștii de prieteni.

Aici sunt două posibilități: cei care vor continua să se poarte normal, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, dar care înțeleg că apar niște limitări și lucrurile se vor schimba un pic și cei care vor dispărea complet. Sau mă rog, aproape complet.

Zic că vor dispărea aproape complet pentru că, deși nu vor da un semn cu lunile, vor profita de prima ocazie să vă întrebe ce s-a întâmplat cu voi de v-ați izolat atât de tare.

Well, părinții normali la cap nu se vor izola. Niciodată de nimeni. Nu e nimeni atât de nebun încât să rupă relațiile cu prietenii și să nu mai aibă cu cine schimba o vorbă doar pentru că s-a născut un copil. Dimpotrivă, uneori o discuție cu cineva poate reprezenta un nesperat balon de oxigen.

Dar nu vor mai avea atât de mult timp încât să aibă grijă să vorbească cu toată agenda, măcar o dată pe săptămână. În schimb se bucură de orice telefon/mesaj primit și mai mult ca sigur se vor bucura să le treacă cineva și pragul din când în când.

E și cazul nostru, e cazul altor cunoscuți, e verificată treaba.

Așa că dacă aveți în gașcă cupluri care așteaptă un copil sau sunt proaspăt părinți, nu așteptați de la ei primul semn, pentru că s-ar putea să nu vină prea curând.

Îndrăzniți, nu fiți obraznici. Părinții de bebeluș nu mănâncă alți oameni, garantez eu.