Recomandări din lumea părinților: Masha and the Bear

În weekend cât am stat acasă, având în vedere că suntem în carantină, am pierdut vremuri pe la televizor. Mă rog, nu la televizor propriu zis și pe diverse platforme de streaming, beneficii ale ăstora cu televizoare inteligente.

Așa am descoperit și un produs rusesc senzațional de mișto, dacă îl urmărești în limba engleză și nu neapărat în pagadi.

Partea bună e că am râs noi, adulții, cu lacrimi iar kiddo a fost fascinată de urs. Și de Masha, dar mai mult de urs. Double win.

Dacă e mai vechi și știți deja despre el, my bad, noi acum descoperim încet încet această lume a animațiilor care nu sunt Patrula Cățelușilor, Vampirina sau Minnie Mouse.

La noi se poate vedea fie pe HBO Go, fie pe Youtube. Avantajul la HBO Go e că le ai în ordine și ai 2 sezoane.
Enjoy

2

Deja doi ani.

Eu mă simt mai bătrân ( un pic), ea se simte mai curajoasă ca oricând, mai dezinvoltă și mai dornică să descopere lumea.

Cum e? Mă tot întreabă lumea. A avut dreptate Zăinescu când mi-a spus că unele zile sunt lungi, dar anii sunt ai dracu de scurți. E mișto, e cu de toate, și cu bune și cu mai puțin bune, dar per total ieși pe megaplus.

La mulți ani, kiddo!

Și totuși, cu copiii ce aveți?

Vineri la protest am fost să strâng semnături pentru #fărăpenali. Ajung pe la 4 în piață, trebuia să vină și fetele, să stea un pic pe acolo. Văd că pe la 4:30 încep jandarmii șă arunce câte un puf de spray și le zic să se ducă acasă de la creșă, că nu are ce căuta kiddo în gaze lacrimogene.

Eram acolo, la 16:30 au început cu gazele, da? Ei bine, la 8, când am plecat eu era plin de copii în piață. Sâmbătă seara la fel, la ora 11 noaptea, plin de copii. Și nu măricei, plini de copii mici, de sugari, toddlers, d-ăștia mici.

La Summerwell la fel. Foarte mulți copii pe acolo ( foarte mișto spațiul de joacă de lângă intrare, btw), dar ce mi-a atras atenția au fost copiii din zona scenei, fără căști.

Și acum stau și mă întreb cu ce au greșit copiii ăia? Știu, e nasol să mă bag în felul cum își cresc alții copiii și că nici mie nu-mi convin mereu sfaturile de la alții, dar e chestie de integritate corporală și sănătate.

Gazele lacrimogene fac destul de mult damage, mai ales la un copil de câte luni/ani, care este într-un proces continuu de formare și dezvoltare și sistemul imunitar e soft. Gazele de fumigene/petarde la fel. Bașca, îți mai vine și ceva aruncat de vreun smimtit în copil.

Muzica foarte tare poate afecta auzul. Sau poate provoca leziuni ale timpanelor, care nu se prea vindecă. Înțeleg, să se învețe de mici cu evenimentele, dar o pereche de căști pentru copii e până în 150 de lei. Adică mai ieftin decât o consultație la Medlife, la pediatrie, ca idee.  De ce să îți asumi un risc inutil?

Poate sunt eu paranoic, poate îmbătrânesc prea repede, habar n-am. Nu am pretenția să fiu părintele perfect, sigur greșesc în multe aspecte care țin de creșterea copilului, dar încerc cât pot de mult măcar sănătatea să i-o țin întreagă. Cât de mult se poate la vârsta asta, în condițiile date și în orașul ăsta.

 

 

Prima ședintă cu părinții

„ – nu ascultă deloc de noi!” „ – se bate cu ceilalți copii” „face numai prostii!” „să știți că fără pedepse nu merge!” ”„un tras de urechi din când în când poate îi mai bagă mințile în cap”

 

Astea de mai sus le auzea taică-miu încă de când eram la cămin. Nu am fost cel mai cuminte copil dar nici n-a avut cineva răbdare cu mine. Comentai sau erai obraznic, ți-o furai imediat. Ultima oară mi-am furat-o în liceu, de la directoarea adjunctă, care mi-a smuls părul perciunilor pentru ceva motiv. În fine, au trecut, dar au lăsat semne.

Azi am avut prima ședință cu părinții. Am fost cu Mariana și am discutat cu două dintre fetele de la creșa unde merge kiddo. Ele i-au spus „evaluare”, pentru mine a fost ședință.

Semnele de care vorbeam mai sus m-au făcut să mă duc cu așteptări ciudate, gen să aud și critici și plângeri și nemulțumiri. Că na, așa e scris în codul subsemnatului, mereu tre să fie și ceva rău.

Când colo s-a discutat foarte normal, relaxat, despre progresele copilului, despre lucrurile pe care le face bine, lucrurile pe care le face conform cu vârsta și lucruri sau activități pe care trebuie să le dezvolte. Super pe constructiv și super pe pozitiv totul. Poate o fi pasiune, poate o fi tact, poate o fi talent pedagogic.

Nu vreau să zic nimic cu textul ăsta decât că, 14 ani mai târziu, prima interacțiune cu sistemul educațional a fost una super plăcută și, deși poate părea greu de crezut, din 89 încoace, s-a schimbat extraordinar de mult mentalitatea. Se acordă atenție, există răbdare, există deschidere, susținere și proactivitate. Sau poate suntem doar noi norocoși și am găsit creșa cea mai bună din oraș. Dar nu am nici o grijă pentru copil, că nu ar beneficia de tot ce are nevoie.

Și da, am avut emoții de curgeau apele de pe mine ca la duș, mi se pare că am ajuns prea repede aici.

P.S: pentru cei interesați, vă pot da contactul creșei în privat

Tipuri de oameni pe care să-i eviți când ești părinte

Când ai copil lucrurile devin un pic mai complicate din punct de vedere al relaționării cu alte persoane, din motive ce țin mai mult sau mai puțin de disponibilitate și, de multe ori, de bun simț. Ai ocazia să interacționezi cu oameni cu care n-ai vrea, și, de cele mai multe ori, interacțiunea se reduce la una.

Așadar, tipuri de oameni cu care nu vrei să ai de-a face ca părinte:

  • comparatorul: ”păi cum, are aproape 2 ani și nu vorbește? păi gigi al meu la 1 an traducea corespondența dintre Sartre și Van Basten!” Da șefu. știu, nu putem fi cu toții elite, că uite unde ne-a adus elitismul.
  • fumătorii: cei care fumează nonșalant când au copii în preajmă, fără să le pese. Nu zic nimic de ăia care au copilul în marsupiu și fumează, că sunt complet nebuni, zic de cei care își aprind țigara relaxați, la masă, la terasă, în parc, sau oriunde au chef, fără să dea doi bani. Nici măcar nu întreabă, nici măcar nu se duc doi metri mai încolo.
  • insistenții: cei care nu se opresc și insistă/obligă copilul să facă lucruri pe care acesta nu le dorește. Dat pe tobogan, în leagăn, hai că se poate, nu există că nu vrea kinderul, tre să facă, doar el părintele zice că trebuie făcut.
  • bully: cei care vin, se bagă în seamă cu copilul tău, îl trag de fălci, îl ciupesc de nas, freak out the kid, fără avertisment, fără acomodare. Vin, se aruncă direct în copil, nu apuci să reacționezi, apoi se întreabă oare de ce fuge copilul de ei, că doar au încercat să fie drăguți. Explică-le că sunt ca un elefant pe amfetamine pentru copil, că ești tu mofturos.
  • pricepuții: le știu pe toate, știu exact ce trebuie făcut ca să crești copilul cum trebuie, ce mănâncă, ce program de somn, ce activități, ce educație. Le lipsește copilul, atâta tot, în rest sunt doxă. Nu ai cum să îi contrazici, oricum nu te pricepi. Îmi explica la un moment dat o gagică de pe interneți că știe foarte bine cum stă treaba cu ăștia mici, că fata iubitului ei are 7 ani și nu plânge, nu face scandal, nu nimic. Toate astea cu tantrumuri și scandal sunt doar fițe.

Și mai sunt, sigur. Ăștia 5 de mai sus i-am bifat în doar două zile de ieșit cu kiddo pe afară, prin parc/mall.

În rest, e mișto, noi dansăm cultivăm roșii, busuioc, oregano, d-astea, că vine iarna ca mâine.

De ce tot luați copilul cu voi peste tot?

Aud întrebarea asta cam de fiecare dată când ne întoarcem de pe undeva, dintr-o excursie, deplasare, vacanță etc.

Încă de când s-a născut, am luat copilul după noi peste tot. Nu am ascuns-o, nu am ferit-o de ieșit, de plimbat, de scos în comunitate, de ieșit în parc, de nimic.

Anul trecut în mai am fost până în Franța cu mașina, iar la întoarcere am dat și un ocol prin Croația, că e locul nostru de suflet când vine vorba de vacanță de vară. Am luat-o cu noi în Dublin iar în România aproape peste tot. Am avut doar două escapade, una de 3 zile în Praga și o noapte în Vamă. În rest, peste tot cu kiddo după noi.

De ce? Răspunsul e simplu și are 2 direcții.

  1. pentru că vrem să nu creștem un copil sălbatic, rupt de tot ce înseamnă socializare, interacțiune
  2. pentru că nu avem bonă sau altcineva cu care să o lăsăm, bunicii fiind ( toți) la 2 ore de condus de noi.

La punctul 1 insistăm destul de tare, ieșim cu copilul la masă în oraș, facem totul ca și cum așa ar fi normal să se întâmple și copilul se obișnuiește așa.

Gândește-te la tine, cât de greu ieși din zona de confort când ești pus în fața unor situații noi. Și cât de ușor ți-ar fi fost să fi făcut alea când erai mai mic/tânăr sau să fi crescut cu ele, nativ.  Acum gândește-te că pentru un copil mic, aproape fiecare chestie e un lucru nou.

Bineînțeles că toate astea vin la pachet și cu niște compromisuri, eforturi comune pe care trebuie să le faci. Trebuie să respecți somnul de prânz al copilului, chiar dacă ai avea chef să ieși la o terasă la bere, trebuie să pui copilul la somn seara și nu te poți întinde la șprițuri până seara târziu.

Trebuie să fii pregătit mereu pentru cărat 13kg în brațe câteva zeci de minute bune, trebuie să îți asumi că la un moment dat va începe să plângă de somn/foame/plictiseală/orice altceva.

La FITS ne-am asumat că ediția asta nu vom vedea nici un spectacol de interior și vom sta mai mult pe afară. N-a fost deloc rău, am găsit suficiente chestii care să ne ocupe timpul mai mult decât onorabil.

Am zis mereu de când a apărut kiddo, că tot procesul de creștere al unui copil ține foarte mult de mindset. Dacă pleci de la început cu mindsetul că va fi greu, așa va fi.

Dacă le iei pe toate ca atare și mergi mai departe comportându-te normal și relaxat, nu va fi nici un capăt de țară.

Și nu, nu e job doar de mame, și tații trebuie să știe/poată să stea cu copilul o zi, să îl schimbe, să îl culce, să îl distreze, să îl bage la somn. Poate fi chiar fun.

Loc de ieșit cu copilul: edenland park

Am decis să fac o serie de recomandări de locuri în care am mers noi și sunt de dat mai departe. Adică să fie pe testate, nu doar văzute pe net.

Începem azi cu Edenland Park, din Balotești. 

Chestii mișto:

  • e foarte mare
  • are o grămadă de activități pe care le poți face: escaladă, tiroliană, tir cu arcul, paintball, airsoft, restaurant, atelier de pictură
  • spațiul de joacă pentru copii e mare, aerisit și are destule instalații încât să nu se îngrămădească copiii pe două aparate. Sunt grupate și pe categorii de vârstă, e ce trebuie.
  • E destul spațiu liber și sunt suficiente mese cu scaune, pentru părinți, să stea la un cico cât se joacă kinderii. Suficient de aproape încât să îi poate supraveghea.
  • toalete foarte bine făcute, mari, spațioase și foarte bine îngrijite. În general, se vede că se acordă foarte mare atenție la detalii.
  • Există două zone cu mâncare: una este cu snacks and drinks și a doua are restaurant ( unde cer 1 leu pe muștar la mici, btw), un loc cu burgeri, un loc cu plăcinte și încă ceva, cu înghețată și dulciuri.
  • există și niște căsuțe de lemn, unde te poți caza peste noapte

Chestii de îmbunătățit:

  • e un nene ceva supervisor acolo, pe care l-am prins într-o discuție cu doi angajați cărora le vorbea super urât, nu l-a interesat că erau o grămadă de clienți pe acolo.
  • intrarea și ieșirea din parcare să fie semnalizată și delimitată mai bine, pentru că ieri devenise sală de conferință pentru 10 cetățeni, care s-au declarat profund ofensați când i-am claxonat.

Taxa de intrare este de 10 lei/ adult și 5 lei / copil peste 3 ani. Activitățile se plătesc la fața locului, intrarea la spațiul de joacă pt copii este 30 de lei/zi, de exemplu, iar copiii de până la 2 ani nu plătesc nimic.

Noi am făcut 45 de minute de la RIN Grand Hotel până acolo, mers pe centură. Deci trebuie calculat și drumul o oră jumate, să ai timp de revenit acasă înainte de ora somnului.

18 luni mai târziu

Azi. Un an jumate. Un an jumate în 4, ca să nu-l lăsăm pe urecheatul ăla simpatic în afara listei.

Cum sunt 18 luni mai târziu?

Probabil că mult mai liniștit decât la început, când nu știam nici pe ce lume trăiesc, cum să abordez situația și cum să mă organizez ca să fie totul bine.

Au fost și clipe complicate, am trecut și prin emoții, am descoperit ce înseamnă frustrarea când vezi cum copilul tău e chinuit de colici, măsele sau răceală și nu ai ce face decât să stai să aștepți să treacă. E crunt uneori. Dar trece repede.

Pe de altă parte, am (re)descoperit  ce înseamnă fericirea în stare pură, râsul sincer și cristalin de copil inocent, am trăit împreună emoțiile primilor pași, primei gândureli, primei căzături și multe alte clipe de neuitat.

Într-un an jumătate am învățat, probabil, cel mai bine, că zilele sunt (uneori foarte) lungi, dar lunile foarte scurte.

 

Aventuri de familie: slalom printre copil și câine!

N-am mai scris de mult despre cum e experiența cu copil mic și câine milog în casă, poate și pentru că nu mă mai întreabă lumea așa des dacă dăm câinele sau cum de îl mai ținem.

Înainte de orice, trebuie spus că se împacă de minune, kiddo îl tot fugărește prin casă, urecheatul stă la smotocit când are chef sau fuge când nu vrea să fie tras de urechi. Relația e foarte bună, Tony e un fel de frate mai mare care nu o scapă din ochi pe micuță.

Provocările au început odată cu diversificarea Marei, adică de pe la 6 luni ale ei, când Tony a tot început să primească chestii de la copil. Gen legume, fructe sau mâncare. Acum nu are voie în bucătărie când mănâncă kiddo, se intră pe rând.

Înainte de revelion am avut niște probleme cu urecheatul care ne-au speriat destul de serios ( am ajuns la veterinar pe 2 ianuarie, analize, chestii) și nu prea mai are voie să mănânce alte chestii în afară de boabele lui. Și deși e greu, trebuie să fim destul de stricți în sensul ăsta.

Ei bine, Mara a început să își ia gustările mergând prin toată casa, își ia fructul sau pufuleți sau altceva în mână și mișună prin toată casa. Evident că Tony e lipit de ea ca timbrul de scrisoare, doar doar îi va pica și lui ceva.

Nu avem nevoie de abonament la sală, facem cardio și rezistență fugind și noi după ei, ca să ne asigurăm că Tony nu îi fură din mână Marei sau Mara nu-și face vreun pustiu de bine cu potaia și descoperă că sharing is caring.

Altfel, suntem bine 🙂

Conflictul copil-câine

Aproape în fiecare seară avem program artistic cu Tony pe post de bufon și kiddo pe post de public. În general urecheatul e foarte atent la copil și are grijă să nu carecumva să o lovească.

Azi s-a produs inevitabilul, kiddo în spatele câinelui, câinele se dă în spate si dă peste copil. Nu știu cine s-a speriat mai tare dintre ei, dar știu sigur ca nu l-am văzut niciodată pe Tony atât de apăsat de vină.

Am luat copilul în brațe si i-am zis ca Tony nu a vrut, am mângâiat cainele și i-am zis că e ok și i-am pus față în față să se impace.

Nu știu care e procedura standard, dar noi avem acum în casă un copil care a învățat ce e iertarea și un câine mai apropiat și mai încrezător în stăpânii lui. Toți trei.