Cum alegi un vin potrivit unui moment special?

Una din marile mele probleme, foarte multă vreme, a fost că nu știam să aleg un vin pentru un moment dat. De exemplu, habar nu aveam când și cum se bea vinul rosu, cum și când se bea vinul alb, unde și când e rostul de rose.

Un moment special a fost atunci când, fiind la un restaurant în provincie, am fost intrebat de chelner dacă vreau să-mi pună sucul direct peste vin sau îl beau separat. I-am explicat că, fiind vin alb, nu suportă suc peste el, ca un connoisseur.

Revenind la lucruri serioase, cei de la Beciul Domnesc mi-au lansat provocarea să vorbesc un pic despre un moment pe care l-am celebrat cu un pahar de vin, un moment de care îmi amintesc cu plăcere.

Și îmi amintesc de primul pahar cu vin băut în noul apartament, cu Mariana, după ce am reușit să ne mutăm acolo. Veneam după doi ani într-un apartament drăgut, cochet, dar mic, mult prea mic pentru nevoile noastre actuale. Eu simțeam că lipsa de spațiu mă sufocă, nu aveam loc de nimic, ne împiedicam de toate în casă și deodată, bam! Spațiu! Aer! Mult aer! Loc, pentru tot ce aveam chef și nevoie să facem. Spațiu. Momentul ăla în care respiri spațiu de mișcare. Prima seară a fost super mișto. Copilul dormea, câinele se acomoda cu noul spațiu, cutiile erau puse grămadă în living, dar am avut grijă să scoatem paharele de vin, să luam o sticlă din frigider ( a se consuma că ăla era singurul lucru aprovizionat din casă) și să ne bucurăm de noul loc. Poate a fost cel mai bun pahar de vin băut vreodată. Sau savurat, nu știu să explic exact senzația.

De unde am pornit, că am deviat destul. Cei de la Beciul Domnesc au făcut un site dedicat celor ca mine, care ar vrea să învețe dar sunt prea mândri de ei să întrebe pe cineva mai priceput. Dacă intri pe site-ul ăsta, există un timeline al momentelor din zi cu tipul de vin care se potrivește cel mai bine. Rose-ul înțeleg că merge oricand pe parcursul zilei, un vin foarte versatil. Eu am fost păcălit ani la rând că la mic dejun sau brunch se bea ceai, dar nu e nimeni perfect. Și dacă tot îți zic de vin când se bea, îți dau ocazia să-i descoperi și povestea. Cum ar veni, learning by doing. Sau drinking, în cazul nostru.

Nu pot să nu menționez, în încheiere, vorbele marelui nostru brăilean, Fănus Neagu, care a zis la un moment dat că vinul trebuie să aibă 5 calități: să fie alb, să fie rece, să fie sec, să fie mult și să fie gratis.

 

 

Ocazii unice în viață: vizită la centrul de antrenament Real Madrid

Ieri a fost prima dată când mi-am serbat ziua de nume departe de casă. Un pic ciudat, dar m-au ajutat mesajele și telefoanele să fie un pic mai bine și să nu mă afecteze foarte tare distanța.

În schimb, am avut ocazia unică de a participa la un antrenament deschis al celor de la Real ( am stat la 10 metri de ei), să vizitez centrul lor de pregătire, Ciudad Real și să particip chiar la un mic antrenament cu un coach de la ei, din academia de copii și juniori.

Impresionant de-a dreptul, un centru de pregătire unde lucrează 1000 de oameni și unde totul este făcut cu strictețe și meticulozitate, de la cum arată zonele pentru vizitatori, la cum se derulează activitățile de acolo. Evident că nu am avut cum să facem poze înăuntru, din rațiuni de securitate.

Cultura organizațională. Asta mi-a atras atenția și asta explică foarte mult de ce Real este unul dintre cele mai importante cluburi de fotbal din lume. Pentru că există cultura performanței și disciplinei în sport încă de la cele mai mici grupe de jucători până la seniori.

Evident că am plecat și cu o amintire, transferul mai durează un pic.

Accesul la baza de pregătire a celor de la Real Madrid a fost intermediată de cei de la Nivea Men România, lucru pentru care le sunt dator 🙂

Telefoanele Motorola în oferta Black Friday – reduceri de până la 31%

Eu m-am jucat prin primăvară cu un Motorola G6 și mi s-a părut un telefon foarte mișto, pentru categoria lui, care nu vrea să fie high-end, dar își propune să ofere o experiență bună utilizatorului. L-am recomandat prietenilor, l-am făcut cadou, n-am auzit nici o plângere.

Telefoanele Motorola pot fi achiziționate cu reduceri de până la 31% cu ocazia Black Friday. Printre acestea se numără motorola one, recent lansat pe piața locală, moto g6, precum si moto e5 plus, dispozitive realizate special pentru a oferi utilizatorilor funcții premium la un preț accesibil.

Noul motorola one are un design modern cu o carcasă curbată din sticlă fiind astfel ușor de utilizat cu o singură mână, iar ecranul de 5.9” Max Vision HD+ este ideal pentru realizarea de videoclipuri 4K și permite cu ușurință lectura cărților preferate sau luarea de notițe. Sistemul inteligent de camere duale de 13 MP și o cameră pentru selfie de 8 MP permit surprinderea unor amintiri de neuitat, iar grație funcției Google Lens pe bază de AI, interacțiunea cu lumea din jur devine mai simplă. Mai mult, utilizatorii beneficiază de stocare nelimitată a pozelor la rezoluție înaltă în cloud cu Google Photos. Cu Android one siguranța este pusă pe primul loc, astfel smartphone-ul va primi două actualizări la cel mai recent sistem de operare AndroidTM OS și actualizări lunare la pachetele de securitate timp de trei ani, oferind siguranța necesară utilizatorului cu Google Play Protect.

  • Cu ocazia Black Friday, motorola one este disponibil la prețul de 897 lei în magazinele Altex și Media Galaxy în perioada 16 noiembrie – 05 decembrie.

Motorola moto g6 are un ecran de 5.7″ Full HD+ Max Vision care oferă culori vibrante și are un design acoperit complet cu sticlă Corning Gorilla rezistent la zgârieturi. Camerele duale principale de 5 MP și 12 MP permit realizarea de portrete la calitate de studio, imagini alb-negru artistice și oferă filtre faciale amuzante. Și asta nu e tot: dispozitivul include un cititor de amprente multifuncțional ce asigură funcția de blocare și deblocare instant. Dispozitivul oferă o autonomie pentru întreaga zi datorită acumulatorului de 3000 mAh, iar cu ajutorul alimentatorului TurboPower de 15W asigură ore de funcționare în doar câteva minute de încărcare, astfel nu mai trebuie să întrerupi activitatea preferată.

  • Cu ocazia Black Friday, moto g6 este disponibil la prețul de 799 lei în magazinele Altex și Media Galaxy în perioada 16 noiembrie – 05 decembrie.

Moto g6 play este un smartphone subțire, ușor de ținut în mână cu un ecran de 5.7” Max Vision HD+, care oferă siguranță datorită cititorului de amprente amplasat pe spate și performanță cu ajutorul procesorului de 1.4 GHz. Camera de 13 MP cu autofocalizare și detecție de fază (PDAF) permite focalizare rapidă și surprinderea momentelor importante, iar camera frontală de 8 MP permite selfie-uri reușite chiar și în luminozitate scăzută. Cu un acumulator de 4000 mAh, moto g6 play dispune de autonomie de până la 36 de ore cu o singură încărcare, astfel încât utilizatorul poate duce până la capăt orice activitate îndelungată.

Cu ocazia Black Friday, moto g6 play este disponibil la prețul de 699 lei în magazinele Altex și Media Galaxy în perioada 16 noiembrie – 05 decembrie.

Cea mai bună cafea din România

este cea de la BeanZ, bineînțeles.

 

Și pentru că eu am plecat de acolo de 2 luni, băieții s-au apucat să dea în prețuri cât au putut ei de tare și acum aveți ocazia să luați super cafea cu super aparat la super preț. Ca idee,  Square e într-un mare fel, eu cred că duc Wave la Brăila și îmi iau un Square acasă, că e mai finuț și mai discret. A fost lansat după ce am plecat eu de acolo, probabil special au făcut-o, ca motiv de sărbătoare, au lansat un aparat nou.

 

Așadar, avem:

250 de lei aparat și 80 de cafele direct de la fermieri

299 de lei aparat și 96 de cafele direct de la fermieri

555 de lei aparat și 301 cafele. 

Asta e big kahuna ofertelor de la BeanZ, mai ales pentru cei care lucrează în open space-uri.

 

 

 

 

Viața e prea scurtă să bei cafea proastă.

 

Weekend-ul ăsta e Black Friday la UPC.

Ca input personal, înainte să intrăm în pâine cu ofertele, trebuie să spun că am interacționat cu serviciile UPC anul ăsta și am fost super plăcut surprins, atât de calitate cât și de diversitatea canalelor de la tv și calitatea internetului. Surprinzător de bine. Când îmi expiră contractul actual mă gândesc și la varianta schimbării, că uneori trebuie și niște aer proaspăt.

 

Acum, revenind la ce ne interesează pe toți: Oferta de Black Friday:

Pachetul Happy Home All Inclusive la 59 de lei.

Pachetul Happy Home All inclusive are preț de listă de 124 de lei, iar din August a fost discountat, având prețul de 79 de lei. De Black Friday, abonamentul Happy Home All Inclusive va costa 59 de lei.

Ce include pachetul Happy Home All Inclusive?

  • Abonament TV „Play Maxim”

    • 169 canale TV
    • 83 canale online prin Horizon GO – vezi conținutul preferat, fie că este vorba de competiții sportive, știri, seriale, desene sau documentare oriunde ai fi, pe orice device.
    • Digital card – CI+ GRATUIT
  • Extraopțiunea Sport (11 canale de Sport) – poți vedea cele mai importante competiții de fotbal, Liga Campionilor, Europa League pe canalele Look, dar și turnee de golf, tenis etc.

  • Pachetul HBO: Include toate canalele HBO și acces GRATUIT în aplicația HBO GO

  • Internet 500 Mbps

    • 500 Mbps viteza maximă download
    • 25 Mbps viteza maximă upload
    • Modem wifi CONNECT BOX GRATUIT – semnal stabil pentru wifi, în orice colț al casei
    • Acces gratuit la internet în afara casei, prin UPC Wi-Free
    • Casuță de e-mail (5GB)
  • Telefonie fixă

    • apeluri nelimitate în rețeaua UPC

 

Nu știu cine mai folosește telefon fix în 2018, dar vine la pachet.

Tot ca input personal, știu că au și un connect box mișto, care duce până la 500MB net, pe 2.4Ghz și 5Ghz care duce destul de bine într-un apartament de 100 mp, de ex.

Ca extra beneficiu, au și aplicația Horizon GO, unde poți avea oricând acces la canalele la care ești abonat.

60 de lei e chiar bine, nu știu să fie altundeva mai bine, la playerii mari.

Vești bune despre bere. Merge la inimă

De când mă știu, am auzit mereu că berea face și drege, ba că burtă, ba că altele. Dar între timp am înțeles că burta de bere totuși nu există, decât dacă bei mai multă bere decât poți duce. În exces, cum s-ar zice. Că altfel are chiar puține calorii, adică 105 kcal/250 ml în varianta cu alcool și doar 50 kcal/250 ml în varianta fără alcool.

Acum să vedem cum se dărâmă un alt mit. Cum că berea nu ar avea alte proprietăți decât de îngrășare. Hai să vedem cum că nu e chiar așa. Dar cu dovezi, pentru că am descoperit un studiu finalizat recent în România care reconfirmă efectele benefice ale consumului moderat de bere asupra scăderii riscului de apariție a bolilor cardiovasculare.

N-aș spune că studiul e chiar simplu de înțeles din prima. Adică pentru un neinițiat, titlul lui: „Evaluarea efectului consumului de bere asupra hemostazei la subiecți sănătoși”, nu este tocmai la-ndemână. Dar am tras aer în piept și am reușit să îl descifrez.

Un aspect demn de remarcat este că studiul a fost realizat sub egida Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție, iar autorul lui este dr. Marina Oțelea, asistent universitar la catedra de Fiziopatologie II a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”.

Cercetarea a evaluat impactul consumului moderat de bere asupra echilibrului fluido-coagulant, prin măsurarea concentrației unor componente ale sângelui, factori ai sistemului natural de molecule cu activitate anti-coagulantă și pro-coagulantă. Este vorba despre proteinele C și S – cu rol de oprire a procesului de coagulare -, fibrinogenul – un marker al inflamației și al stării de hipercoagulabilitate -, PAI-1 (inhibitorul activatorului plasminogenului) cu rol de oprire a procesului de coagulare și homocisteina – marker al disfuncției endoteliale.

Acum să trecem la lucrurile cu adevărat importante:

La o oră de la ingerarea cantității de bere, studiul a arătat o reducere medie cu 45% a nivelului PAI-1, inhibitor al procesului normal de distrugere a cheagurilor nou formate. Fibrinogenul a avut, de asemenea, tendința să scadă după o oră, iar nivelul de homocisteină a scăzut cu 5,7%, un factor care este strâns legat de procesul de ateroscleroză, substratul pe care se grefează activarea coagulării și formarea patologică a cheagurilor. După o lună de consum zilnic, scăderea PAI-1 a fost cu 7% mai mică față de nivelul inițial. Fibrinogenul a avut o variație nesemnificativă statistic, iar homocisteina a revenit la valori apropiate, dar ușor mai mici decât cele inițiale.

Importanța studiului trece chiar dincolo de interesul iubitorilor berii, întrucât contextul sună așa: boala cardiovasculară (BCV) este una dintre principalele cauze de deces în Europa. În ciuda unei scăderi semnificative în ultimii 30 de ani, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, bolile cardiovasculare reprezintă 31% din cauzele de deces la nivel internațional, la noi în țară acestea reprezentând chiar principala cauză de deces, cu peste 57% din totalul înregistrat la nivel naţional.

Asta e cam nasoală, serios acum.

Sedentarismul, o dietă nesănătoasă și neechilibrată pot accelera riscul de boli cardiovasculare. Aici intervin sfaturile alea cu măcar 10.000 de pași făcuți zilnic și să nu te ridici de la masă sătul.

Pe de altă parte, am descoperit și că această legătură dintre bere și diminuarea riscului de boală cardiovasculară a tot fost investigată și re-reconfirmată.

Studii realizate la nivel internațional se pare că au ajuns la trei concluzii esențiale legate de consumul moderat de bere și sănătatea inimii:

  • Poate scădea incidența bolii cardiovasculare cu 25%: un consum de aproximativ 660 ml de bere pe zi este asociat cu un risc de incidență a bolii cardiovasculare cu 25% mai scăzut comparativ cu abstinenții, la persoanele de sex masculin.
  • Poate contribui la fluidizarea sângelui, astfel încât sângele să circule mai bine prin vase: berea consumată moderat influențează factorii implicați în menținerea echilibrului fluido-coagulant al sângelui, ceea ce poate produce un efect benefic asupra sănătății inimii și a vaselor de sânge. Se pare că polifenolii pe care berea îi conține ar putea fi o posibilă cauză a acestui lucru, datorită proprietăților lor antioxidante care ajută la stimularea circulației sângelui.
  • Berea se numără printre alimentele care ar putea reduce în organism nivelul colesterolului LDL (colesterol rău): există o legătură între berea consumată cu moderație și lupta împotriva colesterolului rău. Acest tip de colesterol mărit este un factor de risc cardiovascular și poate afecta toate grupele de vârstă. Nivel crescut al colesterolului rău poate fi prevenit printr-o alimentație sănătoasă și un stil de viață activ. Iar printre alimentele care ar putea reduce în organism nivelul colesterolului LDL (colesterol rău), se numără și berea, atunci când este consumată cu moderație. Și asta datorită conținutului de fibre solubile, care se regăsesc mai ales în orz, unul dintre ingredientele berii. În timp, colesterolul rău generează plăcile de aterom, acele depuneri nedorite de pe pereții interiori ai vaselor

Aspectul asupra căruia insistă însă toate studiile este că aceste posibile efecte pozitive asupra sănătății inimii apar doar în condițiile unui consum moderat de bere, în rândul adulților.

Așa că hai să vedem ce înseamnă moderat:

Organizația Mondială a Sănătății definește consumul moderat de bere ca o cantitate de 660 ml/zi pentru bărbați și 330 ml/zi pentru femei, cu o concentrație de alcool de 5%.

Cred că am niște ani avans aici, dar suntem bine!

Și, ca să închei în spiritul trendurilor și preocupărilor zilei, aș mai zice doar: berea poate să facă parte cu succes dintr-un stil de viață sănătos. Dar consumată cu moderație, așa cum scrie mai sus.

Moderație. Rație. Ție. Bere. Rece!

A fost ales primul Tapster din România

La capătul uneia dintre cele mai mișto campanii de recrutare pe care le-am văzut eu făcute pe la noi ( au integrat super bine digitalul cu offline-ul, vedeți aici cum) luni seara a avut loc finala concursului de tapster din România.

Au rămas în finală 4 concurenți, super buni de altfel dar numai unul putea fi ales primul tapster din România. Dorin Adrian Mihai, pe numele său, va fi primul Tapster oficial al României. Dar, aici vine partea cu adevărat mișto a evenimentului de luni, și ceilalți 3 finaliști vor merge în Cehia pentru a fi pregătiți și școliți pentru a deveni tapsteri.

După un proces de recrutare complex, în care s-au înscris peste 100 de candidați, Marea Finală  a adus în fața juraților patru concurenți, cei mai buni, care și-au demonstrat măiestria în servirea berii perfecte la draft. Luând în calcul întregul proces de recrutare, profilul candidaților, interviurile telefonice, interviurile față în față și prestația la demonstrațiile practice și la competiția finală, suntem mândri să anunțăm în mod oficial că am ales și urmează să certificăm primul Tapster din România, care va ocupa poziția de Country Tapster – Dorin. Acest moment reprezintă doar începutul unei strategii pe termen lung de educare a consumatorilor și a personalului din locațiile HoReCa cu privire la servirea berii la draft la nivel de excelență. De aceea, și pentru că a fost o decizie foarte dificilă pentru noi să alegem câștigătorul,  juriul a decis în unanimitate – ne dorim ca și ceilalți trei finaliști: Călin Ioan Ioaniciu, Florin Marian Stoica, Alexandru Flucus – Vernescu să fie instruiți în perioada următoare în Plzen și să obțină certificarea de Tapster Pilsner Urquell, aceștia urmând să se alature comunității internaționale de Tapsteri și să activeze ca Tapsteri și ambasadori ai mărcii în România’,  a declarat Georgiana Bercu, Brand Manager Pilsner Urquell, Ursus Breweries.

Pentru cei ce nu știu ce presupune meseria de Tapster, am scris aici, mai demult.

M-am ales cu un suport de vinyl foarte mișto realizat

Acum ceva vreme spuneam pe facebook ca cei de la PepsiCo m-au invitat să mă alătur unei campanii de promovare pentru programul ReUse Hub, în parteneriat cu cei de la ImpactHub.

Pe scurt, programul ăsta își propune să transforme deșeurile ( ambalaje, practic, ca să fim mai clari) și să le transforme în obiecte care să aibă și o utilitate practică în viața noastră.

Eu am dat niște sticle și doze de apă/suc și încă niște chestii de sticlă și plastic și m-am ales la schimb cu un frumos suport de vinyl-uri, mai ales pentru momentele când am oaspeți și vreau să mă dau și mai mare decât o fac deja cu discurile mele.

Pentru ca teoria să se confirme și destinația practică să existe și să se verifice, când n-am oaspeți și nu e cazul de pickup, suportul poate fi folosit super bine și pentru tabletă. Dacă mă chinui un pic sigur îi mai găsesc câteva utilități prin casă, poate inclusiv de door holder.

În fine, ideea e că avem deja mult prea multe ambalaje pe care nu le folosim decât o dată și care ar putea fi refolosite, transformate și ar putea primi altă utilitate decât cea de deșeu.

Sper din suflet ca ReUse hub să scoată numai super idei și să avem de acum încolo multe chestii d-astea mișto de folosit în casă, precum am eu de la Foldo Studio. ( bineînțeles că am aflat cine mi-a făcut asta)

Programul ReUse Hub se adresează antreprenorilor inovatori, cu soluții fezabile din domeniul reciclării. Dintre acestea, au fost selectate 16 startup-uri care vor participa la un accelerator de 3 luni. Acesta presupune o serie de workshop-uri intensive pentru dezvoltarea strategiei de lansare și creștere. La finalul acestei etape, îşi vor susține ideile în fața unui juriu format din reprezentanți Impact Hub Bucharest, PepsiCo, business angels și actori din industria reciclării.

Câștigătorul premiului acordat de PepsiCo va beneficia, pe langă premiul de 50.000 EUR, de un abonament la Impact Hub Bucharest, de consiliere şi mentorat timp de 6 luni şi de acces la o comunitate de antreprenori și mentori din industrie și tehnologie care îi vor oferi know-how-ul necesar pentru creşterea business-ului.

Pun pariu că habar nu ai ce face un tapster. Nici eu nu știam până azi.

Tapster. Ce o fi însemnând tapster? Asta mă întrebam în timp ce un reprezentant al celor de la Pilsner Urquell îmi povestea despre cât de mișto e să fii tapster și de ce e important să existe tapsteri și cum vor să pornează o campanie super mare de recrutare de tapsteri în România, pentru că ar cam fi cazul să fie și la noi. În traducere liberă, am înțeles eu, suntem o piață destul de matură de băutori de bere încât să merităm tapsteri.

Deci, ce e ăla un tapster. Eh, e cale lungă până la răspuns, pentru că trebuie dat un pic de context.

 

Încă de prin 1842, cei de la Pilsner produc cel mai popular tip de bere worldwide. Îl știm cu toții, este berea noastră cea de toate zilele. Istoria pornește în Cehia, mai exact în Plzen ( frumos oraș, btw) și continuă peste tot pe mapapond.

În fine, cei de la Pilsner, ca să se asigure că păstrează calitatea berii și că aceasta este turnată și servită mereu cum trebuie, au inventat o meserie dedicată subiectului. Și i-au spus „tapster”. Este echivalentul unui somelier sau al unui barista. Ca paranteză, somelierul e cu vin și barista cu cafea, să nu existe confunzii.

Tapsterul era în anii vechi o persoană influentă în comunitate, cineva de încredere, pe care te puteai baza că nu îți dă bere botezată.

Așa cum spuneam la început, a venit momentul să avem această nobilă meserie și în România. A fost lansată și campania de recrutare și, dacă tu crezi că ești suficient de pregătit pentru asta, poți aplica aici.

Mai exact, cum scrie și pe site:

CE TREBUIE SĂ FACI CA SĂ FII TAPSTER

Pornește camera, demonstrează-ne abilitățile tale la bar și spune-ne despre motivația ta într-un filmuleț de 2-3 minute maximum.

Videoul tău trebuie să conțină detalii despre experiența ta în HoReCa, ce consideri tu că e important: informații privind unde lucrezi, de cât timp, dacă ai participat în alte competiții etc.

Mai spune-ne în discursul tău și ce te îndeamnă să aplici pentru acest job, cum crezi că relaționezi cu oamenii din fața barului, cum crezi că lucrezi în echipă și cât de bine te descurci cu engleza.

Chiar vrem să te cunoaștem bine, așa că orice detaliu ne este de folos.

Ne dorim să incluzi în video și o demonstrație proprie a preparării unei băuturi sau chiar turnarea unei beri la draft.

Asta ar fi tot. Sperăm să te regăsim printre cei înscriși!

Aplicația se poate trimite până la 31 august. În cazul în care aplicația ta este validată, vei fi contactat telefonic în cursul lunii septembrie pentru etapele următoare. Procesul de selecție se va finaliza până la finalul lunii septembrie.

 

Repetați după mine: Tapster! Ta-p-ster! Tap-ster! Sau cum vrei tu să îi zici.

Pierdut condiție fizică. Declar nulă

Vine un moment în viața fiecărui om când trebuie să înceapă să recunoască și să-și asume niște chestii. Ei bine, eu am ajuns la vremea în care trebuie să recunosc că nu mai merge cu chestiile autodidacte în materie de condiție fizică și trebuie să apelez la specialiști.

Sâmbătă am jucat un meci de 3×3 demonstrativ împotriva băieților de la TimesNewRoman, în cadrul RaiffeisenBucharestChallenger. Au bătut la noi ca la fasole, un rușinos 15-2, dar avem scuza că noi nu ne știam între noi deloc. Nici ei, dar asta e altă poveste.

Ca o scurtă recapitulare, în weekend a avut loc RaiffeisenBank Bucharest Challenger, la Park Lake, adică o super competiție de bascket 3×3. Sau streetball, cum se mai spune popular.

Au câștigat băieții din Riga, iar Bucureștiul a avut o echipă în finala feminină, pe care n-a reușit să o câștige, dar totuși, a ajuns în finală.

Revenind, după 5 minute de joc mă sufocam, după 10 îmi doream să se termine odată meciul. Not funny at all, mai ales că merg cât de cât constant la tenis și credeam că stau bine cu pregătirea fizică. Ei bine, nu prea.

Așa că începând de săptămâna asta mă apuc de sport, serios. Poate încep cu alergat, poate cu bicicletă, o să cer niște sfaturi de la profesioniști, că la anul am o revanșă de luat.