Fracturi de logică cu resursele umane

Una peste alta e nasol în piață, văd o mulțime de joburi, primesc eu super multe cereri de recomandat oameni, e cam trist.

  1. Cine e bun deja e undeva bine, cine vrea să învețe și să performeze deja și-a găsit locul, au rămas pe afară ăia care nici cu munca nu prea, nici cu salariu mic nu prea, eventual să sară mia de euro pentru 8 ore de muncă/ săptămână.
  2. Pe de altă parte, văd și oameni buni care pleacă dintr-o parte în alta, oameni buni, cu rezultate bune, care performează, pentru că politica de HR este să nu accepte creștere salarială mai mare de 10% yoy.  Și angajează în locul ălora la care s-au calicit cu banii doi sau chiar trei oameni.

Caz concret: un amic dezvoltă și crește un departament întreg, aduce oameni, crește, added value considerabil, pleacă pe un salariu mai mare cu 50%. Compania veche e deja la al 3-lea om schimbat acolo, fiecare plătit mai mult decât amicul meu.

Acum să corelăm cele două de mai sus și să vedem de unde vine criza punctului 1. Și care ar fi soluția pentru a evita punctul 2.

Ce fac românii cu atât ulei?

Am reușit sărbătorile astea să dau doar de două ori în Auchan, una pentru că am stat destul de mult la părinți în provincie și a doua pentru că ne-am calculat destul de bine necesarul de chestii.

In ambele situații nu am putut sa nu remarc coșurile pline cu ulei ale românilor. Sticle, baxuri, bidoane mari, bidoane mici, ulei frate. Trag oamenii ca nebunii de sticle pline cu ulei de zici ca vine vreun prăpăd si nu mai au in ce prăji.

Și stau și mă întreb la ce dracu folosesc românii atât ulei, ca noi consumăm un litru cam în doi ani.

 

 

Studii care nu se fac

Ieri o nebună a aruncat o fată de 25 de ani în fața metroului. Fata, din păcate, a murit. Problema e că nebuna mai încercase o dată să arunce pe cineva în fața metroului la Costin Georgian. Prima victimă a făcut plângere la poliție, nu s-a întâmplat nimic.

De ce să prevenim când putem doar să constatăm?

De multă vreme stau și mă întreb dacă există vreo statistică cu numărul smintiților care umblă liberi prin oraș. Serios, sunt peste tot. Îmbrăcați bine sau boschetari, mai mult sau mai puțin la vedere, sunt printre noi.

Faceți un exercițiu când vă întoarceți de la muncă: nu folosiți deloc telefonul și uitați-vă la oameni. Câți vorbesc singuri, câți au privirea goală, câți se comportă ciudat.

Aud multă lume care se declară indignată că acum copiii sunt duși la școală, la gradiniță, în oraș de către părinți și luați tot de ei și că noi am trăit cu cheia la gât și n-am murit. Well, nu cred că pe vremea mea, de exemplu, în Brăila eram expus la atâți nebuni pe stradă. Nici în orice alt oraș. Nici în București nu cred că era la fel.

Și da, mi-ar plăcea să știu că cineva de la autorități este interesat să vadă cât de stabili sau precari suntem mentali și cam care sunt pericolele la care ne expunem când ieșim pe stradă.

În 7 ani memoria se șterge

Probabil ați aflat și ați văzut marele scandal cu logo-ul României pentru perioada când va deține președenția UE.

Da, seamană leit cu logo-ul Bitdefender, dar dacă cei de acolo nu au o problemă, nu văd de ce ne-ar privi pe noi. Sigur, furăciunea rămâne, nimic de obiectat aici.

Doar că, acum 7 ani, aveam un scandal similar, cu frunza Elenei Udrea, cea care să ne fie logo de țară. Culmea, tot logo, tot de țară. Atunci Piticu demonstra cum a fost ciordit acest logo de la o companie din UK.

Culmea, tot logo, tot de țară, tot ciordit, tot de la o companie.

7 ani. Nu știu câți își mai amintesc, dar istoria se repetă. Nimic special, doar simțeam nevoia să punctez asta.

Pe lângă asta, nu pot să nu fiu surprins de juriul ăla incredibil, cu Dana Grecu, Bogdan Chirieac, Rares Bogdan și alți bufoni care pur și simplu nu ar fi avut ce să caute acolo.

 

Elitismul în bula de pe internet

Nu pot să nu observ cum e al dracului de primitiv să fii suporter de echipă de fotbal. Ești un înapoiat, un redus mintal, cu aspirații mici preocupări mărunte, care nu e demn de considerațiunea și atenția preasfinților utilizatori de internet.

Dar este perfect normal să te apuci să te cerți pe subiecte mult superioare cum ar fi:

iOS vs Android

Voiam vs Vroiam

Se zice sau nu se zice „La Mulți Ani!” pe 15 august

Și altele.

Pe subiectele astea sunt discuții care continuă de luni de zile, poate chiar ani.

Dar hei, e degradant să zici că ții cu Dinamo, FCSB, Craiova sau oricare alta.

Țara în care poate a făcut și victima ceva

Citesc de două zile poveștile de pe #metoo și se ridică părul pe mine. Mă curpinde o ură înfiorătoare, îmi vine să le rup capul tuturor ăstora care fac tot felul de chestii oribile fetelor.

Groaznic. Una pentru că mă gândesc că li se pot întâmpla fetelor mele. Și e groaznic să mă gândesc că Maru sau kiddo ar putea fi agresate sau hărțuite și să nu fiu prin preajmă.

A doua pentru că încerc să mă pun în mintea lor, a agresorilor. De ce căcat ai face așa ceva? De ce ai profita că ești sex puternic și să încerci să obții avantaje cu asta?

Cum te mai poți privi în oglindă? Cum te mai poți duce acasă, la mamă, la nevasta, la iubită sau ce ai.

Cum poți să mai dormi și să te mai numești bărbat după ce ai lovit/bruscat/agresat o femeie?

Eu nu v-aș mai numi bărbați. În momentul în care ai recurs la o chestie enumerată mai sus, nu ai cum să fii egal în statut cu unul care apreciază, protejează și prețuiește femeile.

Nu ai cum să fii bărbat. Nu ai, pur și simplu cum.

Și te apucă furia când vezi gândirea că ”poate a făcut și ea ceva”.

Vorba lu Exarhu, la intrarea în țară ar trebui scris ”Țara în care poate a făcut și victima ceva!”

 

Așteptările românilor

Dacă furtunile și uraganele ar avea o amprentă genetică, probabil 90% dintre ele ar proveni din România. Cei mai demanding, oamenii care își cer drepturile sus și tare peste tot, dar cei care uită cel mai rapid că un drept vine la pachet cu o obligație corelativă.

Românii sunt oamenii care urăsc să intre cu 10 minute mai târziu la o programare la medic,  dar în același timp vor să beneficieze de tot timpul din lume în cabinet.  

Tot românii nu pot concepe să stea la coadă la mâncare, la un festival de mâncare, de exemplu,  dar vor musai ca mâncarea să bine facută. 

Tot ai noștri ar vrea să nu stea în trafic cu zecile de minute prin oraș dar să meargă singuri în mașină. Și să parcheze fix unde au nevoie ei să meargă, nu carecumva să le zici că pot merge 10 minute pe jos sau, doamne ferește, cu transportul în comun. 

Noi suntem cei care ar vrea să nu plătească pentru servicii de calitate dar în același timp nu să nu le pice internetul niciodată, să nu carecumva să interzicem torenții și să nu mai schimbe facebook designul, că e revoluție.  

Și lista poate continua.

După cum mi-a spus un taximetrist înțelept aseară, viața trece, orice ar fi!

Anti recomandare: More than Pub – agenție de antiPR

Probabil toată lumea știe de emeritul profesor Burnei și cazurile celebre în care acesta a făcut experiemente, a mutilat și a ucis copii, în numele științei. Un caz care îți ridică părul pe tine poate fi citit aici, e pur și simplu strigător la cer.

Acum profesorul Burnei vrea să revină la bisturiu și să continue ce a început deja, chiar dacă nici măcar colegii lui nu-l mai doresc printre ei.

Pentru că o criză de asemenea amploare trebuie tratată cu cea mai mare seriozitate, profesorul măcelar Burnei, acest Mengele mioritic, a zis că este oportun să apeleze la serviciile unei agenții de PR, care să-l ajute cu această situație.

Și a ajuns pe mâna celor de la More Than Pub, probabil cea mai josnică agenție, care acceptă să spele cadavre și să pună la bătaie orice, doar să fie domnul profesor măcelar Burnei recuperat.

Aveți aici pe larg dovada nesimțirii, țățismului, țărănismului și nesimțirii celei care se numește Mihaela Petrovan și care este ownerul agenției. E înfiorător să vezi unde se poate ajunge și până unde se poate merge de dragul unor poli de bani.

Frățică, când e vorba de copii, mai ales de copii care au suferit sau au murit din cauza unuia, nu te duci acolo sau, dacă te duci, nu ieși și-ți pui poalele în cap în public. O faci mai pe șestache. La cât PR știu eu.

Și ce sminteală posedă doamna patron, cu grupuri mafiote și interese oculte derulate împotriva lui Burnei, te-ar apuca răsul dacă nu ar fi de plâns.

Sunt curios ce părere au ceilalți clienți ai agenției, să se afle într-o așa companie selectă.

Exercițiu de corectitudine politică cu fanii Simonei Halep

Ieri a pierdut Simona Halep finala de la Cincinnati. Nu comentez în nici un fel, pe mine mă bucură să văd că avem o sportivă în top 3 mondial, ceea ce este mai mult decât minunat. A pierdut, aia e, e doar un joc, viața merge înainte.

Imediat după meci, s-au împărțit oamenii în două tabere, ăia care o fac albie de porci ( cu care nu sunt deloc de acord) și ăia care îi fac albie de porci pe primii. Adică apărătorii extremiști ai Simonei.

Cei din urmă au dreptatea lor când spun că nu e treaba nimănui să o tragă la răspundere pe Simona pentru rezultate, o dată pentru că ei habar nu au ce înseamnă performanța la nivelul ăla și că majoritatea nu pot alerga nici după autobuz fără să gâfâie ( argument pe care îl susțin) și a doua oară pentru că nimeni nu a susținut-o pe Simona în nici un fel în drumul până aici. Total de acord și aici.

Eh, argumentele astea două din urmă sunt aduse în discuție la fiecare meci pierdut de Simona, chiar dacă e vorba de calificari, turul 1 sau finală. Cumva, ele rămân valide chiar și pentru un antrenament nereușit.

Eh, acum să vedem cât de corecți suntem și echilibrați și susținători de sport și performanțe:

Hai să înlocuim „Simona Halep” cu „Naționala de Fotbal a României” sau cu „Viitorul Constanța”. Sau cu orice echipă de fotbal/sport de echipă care o dă de gard când iese pe afară.

Rămânem la fel de corecți și echilibrați sau ăia au voie să fie maziliți în piața publică?

Exercițiu de imaginație: angajații de la ANAF obligați să munceasă la privat

Am pornit de la postarea de ieri a Adelei, care se plângea ( și ea) de modul complet nesimțit cu care funcționarii publici aleg să trateze contribuabilii, când ajung la ghișeu. Știu, există și excepții, dar peste 90% dintre oamenii de la ghișeu suferă de superioritate și autosuficiență.

Relația cu cetățeanul pentru ei este un act de sacrificiu suprem, un gest de maximă mărinimie și cetățeanul tot nu știe să aprecieze.

Apropo de asta, a mai observat cineva că poziția aia de la ghișeu e așa, umilitoare pentru cei ce vin să apeleze, pe banii lor, la mila măriei lor? Trebuie să stai ghiocel, să te apleci, să vorbești de jos cu ei prin ferestrele alea micuțe?

Revenind. Aveam ieri un rant mic, cum ar arăta un funcționar d-ăsta, un mic dumnezeu pripășit în funcție, într-o multinațională d-aia cu ritm susținut de muncă. La o companie de audit, să zicem. Sau într-o bancă.

Sau undeva unde să fie mereu sub presiunea obiectivelor, să îl taie transpirația că vine DL și nu e proiectul gata, să tremure când vine evaluarea și nu are obiectivele realizate 100%, să facă prezentări pentru parteneri sau pentru board.

Să fie nevoiți să gândească, să comunice normal cu ceilalți și să-și asume lucrurile de care sunt responsabili. Să nu mai meargă cu plimbat de la un ghișeu la altul, să nu poată refuza munca pe motiv că nu există dosar cu șină.

Să fie aruncați în responsabilitate și asumare, pe scurt. Să cunoască disciplina muncii.

M-aș distra copios să le văd pe toate tănticile și toți acei domni care posedă niște bețe înfipte adânc cum abia atunci vor simți că se sufocă și nu vor mai avea instrumentul represiunii la îndemână. Pentru că la privat dacă te sufoci de muncă, fie ești incompetent, fie nu ai unde să te duci în altă parte la mai bine, din cauza primului motiv.

Eh, cum ar fi?