Bărbaţii mai scunzi decât "femeia"

Articol din categoria: mișto

Datorită misoginismului pe care îl deţin, nu pot să trec cu vederea două chestii interesante pe care le-am văzut la reprezentanţii sexului tare şi feroce, care nu numai că nu le fac cinste, dar îi mai şi aruncă într-un ridicol maxim.

tall-short-whibley

Primul:

– bărbaţii cu partenere mai înalte decât ei. Nu înţeleg că e penibil, că în spate toată lumea stă şi răde de ei. Am avut ocazia să văd miercuri seara la o petrecere de high-class un directoraş de corporaţie care cu greu vedea peste bar la braţ cu o duduie mai înaltă cu un cap decât el. Mândria pe care o afişa….priceless. Zâmbetele şi ghionturile date de restul invitaţilor, greu de reprodus în cuvinte. La un moment dat ea cred că şi-a dat seama de penibilul situaţiei şi s-a dus singură la bar, lăsându-l prin mulţime. Bă băieţi, pe cuvânt vă spun că nici o gagică nu stă cu un tip care îi vine până la subraţ din iubire pură. Mai departe faceţi voi calculul.

Secund

– bărbaţii care au „femeia lor”.

” ce faci băi, ce-ai făcut în concediu? – „bă, mai nimic, cu femeia…una alta„. Tipul ăsta de răspuns de fapt înseamnă că a facut doar ce a vrut gagică-sa. Ăştia îs de departe cei mai amuzanţi, cum încearcă ei să mascheze realitatea prin nerecunoaşterea unei prezenţe feminine alături de ei. E doar „femeia” în faţa bărbaţilor, el având întotdeauna ultimul cuvânt în relaţie. De obicei acesta este „da, dragă”. Dudes, la fel de penibil ca ăia de mai sus. Nu e nici o ruşine, înjosire să ai o prietenă/gagică/iubită etc.

La fel cum nu e nici o ruşine să mergi cu un buchet de flori în mână pe stradă.

foto

16 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    As adauga la lista asta si femeile care sunt de doua ori cat partenerul lor.

  2. #2 Comentariu nou

    ca latime?

  3. #3 Comentariu nou

    Da 🙂

  4. #4 Comentariu nou

    Eu is mic de inaltime. Sa inteleg ca daca nu gasesc o gagica mai mica de inaltime decat mine mai bine mor burlac pentru ca rad altii de mine?

    • #5 Comentariu nou

      ba, nu, atata vreme cat nu e cu juma de metru mai mare

  5. #6 Comentariu nou

    Mie mi se pare cool într-un fel. Fiindcă dragostea nu are vârstă şi nici înălţime, unii ar zice că nici kilograme.

    Plus, în pat nu se vede diferenţa 😉

  6. #7 Comentariu nou

    Cred ca in prima problema gresesti putin. Penibili sunt barbatii cu bani, filfizonii care petrec ore intregi la saloane si conduc ferari si care umbla cu femei breloc inalte ca sa arate ca ei pot umbla cu modele, spre deosebire de restul muritorilor. In astfel de situatii se simte in aer ca el o trateaza pe ea ca pe un accesoriu (mandru ca de prima lui cravata scumpa), iar ea nu vorbeste, pentru ca nu are nimic de zis, iar asta i se citeste in privirea semi-tampa. Dar mai exista si categoria de oameni misto, frumosi, destepti, amuzanti si care se iubesc si formeaza un cuplu in care se intampla ca ea sa fie mai inalta. Dupa ce pupi multe broaste, realizezi ca e cam superficial sa pui pret mare pe aspectul fizic.

  7. #8 Comentariu nou

    oh well, poate am eu prejudecati. si poate aveti si voi dreptatea voastra

  8. #9 Comentariu nou

    Punctul 2 numai in Romania se mai intampla !! Numai aici gasesti milioane de femei needucate, arogante, analfabete, curve, ipocrite, etc etc, care nu au nici cea mai mica idee despre cum trebuie sa te comporti in societate, in casatorie, in orice. Asta e toata problema

  9. #10 Comentariu nou

    copila blonda, nu se vede pe dracu ! Eu 1.90, gagica 1.60. Mai mult ne-am chinuit decat ne-am futut.

    De asta ma gandeam recent ce mult conteaza inaltimea…

  10. #11 Comentariu nou

    :)) MULTUMESC, m-am amuzat teribil dupa ce am cititi postul tau…

    OK, acum sa detaliem putin…exclud din start varianta in care EL „isi cumpara” jumatatea/partenera pentru ca acolo vorbim de un trist si-o toanta care traiesc intr-o lume superficiala si limitata, care gandesc ca „banul” conduce lumea…probabil ceea ce ai vazut tu face parte din aceiasi categorie…cred ca este tare trist sa te invarti in asemenea cercuri, in fine!

    Acum sa ne referim la BARBATI si FEMEI…chiar nu conteaza daca privesti in sus sau jos catre fericire atata timp cat ea exista si se afla in fata ta si da, ca barbat iti trebuiesc „coaie” sa privesti in sus catre ea, femeia care te face fericit…sa iesi pe strada si sa tii capul sus langa femeia de langa tine care este cu N centrimetri mai inalta, sa te amuzi pe rautatile spuse de catre cei din jur, de catre prieteni , familie, iti trebuie personalitate si atitudine…

    Iar ea, femeia n+1 neuron (vorba lu’ Dexter)…

    Bafta!

  11. #12 Comentariu nou

    Remus, jos pălăria, ești singurul de aici care ar avea dreptul să comenteze ceva, restul, cred că nu știți ce înseamna „iubirea” . Auzi penibil:)) e penibil să nu ști că exceptând pe cei care au bani si femeile superficiale care stau cu cineva doar pentru bani, atunci când cineva râde de tine ca ești cu o fata mai înaltă ca tine să te doară fix în ….. pentru că asta înseamnă cu adevărat că aveț ceva special împreună dacă cei 20 de cm nu se mai văd în ochii voștri ! Si sunt penibili cei care râd de așa ceva! Bafta.

  12. #13 Comentariu nou

    Defapt u ești penibil deoarece critici o astfel de situație pe care ,sincer, nu o intelegi .Soțul meu e mai scund de cât mine, 3 cm diferență ,nu sunt căsătorită din interes ,ci din iubire. Crede ma ,atunci când iubești pe cineva înălțimea este ultima chestie care îți stă în cale.

  13. #14 Comentariu nou

    Eu am un iubit mai scund cu 6 cm, dar nu conteaza pt mine, desi se vad ca si cum ar fi mai multi cm deoarece eu sunt mai slabuta si el mai plinut. Dar asta nu ne impiedica sa ne iubim, ce parere aveti?

    • #15 Comentariu nou

      cat timp va descurcati sa o faceti inclusiv pe la spate, totul e ok

  14. #16 Comentariu nou

    Esti un dobitoc baietica !

Adaugă reply - Remus Campeanu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.