De ce avem nevoie de mai multe festivaluri în România?

M-am întors ieri de la Cluj, unde între munci am fost și la Untold. Unde a fost chiar mișto, chiar dacă nu sunt eu neapărat în targetul muzicii de la scena principală.

Zic doar de scena mare, unde au fost și Faithless și Armin și Parov Stelar, pentru că la celelalte scene puteai să vezi artiști de la rock la hip-hop și rap.

Am văzut Argatu, am văzut Alexandrina, am cântat la Byron de mi-au plesnit corzile vocale, deci acoperirea e bună, e pentru toată lumea.

De ce zic că avem nevoie de chestii d-astea?

Pentru că la Untold am văzut oameni veniți din toată europa. Am văzut steagurile Spaniei, Turciei, Serbiei, Germaniei, Greciei și multe altele.

Am văzut steagul Ungariei lângă steagul României și cei care le purtau vorbeau și râdeau.  Și ăștia care vin duc vorba mai departe. Despre cât de mișto e la români, despre cât de frumoase sunt orașele noastre și despre cât de ieftin e la noi.

Să nu mai spun de creșterea pe care o are economia locală în perioada unui astfel de festival, că oamenii ăia care vin, ies să se plimbe prin oraș și să mănânce și să cumpere suveniruri. Jos pălăria pentru brandurile care s-au implicat la Untold și s-au dat peste cap să iasă bine.Aici mă gândesc la Absolut, la H&M sau la Ursus, care au avut probabil cea mai mișto prezență de la festival. Nici cu Shoteria și Calif nu îmi e rușine, bravo băieți.

Ah, da, ca peste tot, există și nemulțumiți. E normal, noi să fim sănătoși.

Părerea mea este că pentru 4 zile nu moare nimeni de la un festival care are loc într-un oraș,și beneficiile pe care acesta le aduce depășesc disconfortul muzicii date mai tare.

 

poză furată de pe facebook Untold

7

6 Responses

  1. Raiiar
    August 10, 2016
    • Andrei
      August 10, 2016
  2. Leo
    August 9, 2016
  3. Joie Negru
    August 8, 2016
  4. raiiiar
    August 8, 2016
    • Andrei
      August 9, 2016

Write a response