Găsim undeva o situație a fondurilor europene pierdute de România din cauza corupției și a parandărătului?

Mă gândeam cam câți bani a dat România înapoi, de când e în UE și are acces la fonduri europene, din cauza metehnei „să ne iasă și nouă ceva?”

Situații clare, strigătoare la cer, care te fac să te iei cu mâinile de cap. Cum este pasajul de la Piața Sudului, unde trebuie să înapoiem 30 de milioane de euro Uniunii, pentru că nu am fost în stare să facem un tunel pe sub o interesecție în timp util. Bani nerambursabili inițial, acum pe ștatul de plată al bugetului.

Exemple ca asta sunt în toată țara. La Brăila muncesc unii de 7 ani să facă un bulevard, care nici acum nu e gata 100% și a cărui finanțare, de vreo 20 de milioane de euro, s-a pierdut și e decontată de brăileni. Din cauză de firmele lui Bunea Stancu, din cauză de „las că nu se prind ăia”.

Toate fondurile astea, nerambursabile, pe care le-am plătit cu vârf și îndesat, cât însumează ele, în total?

Pentru că, în 2011, un spital modern, cu 290 de locuri a costat 40 de milioane de euro. Construcție de la 0. Și e preț real, pentru că e privat, acolo nu a mers cu parandărăt.

Cam câte spitale puteam face de banii ăia? Cam câte drumuri? Cam câte școli puteam dota corespunzător și renova adecvat mileniului în care trăim?

Chiar sunt curios dacă avem pe undeva o astfel de statistică. Și sunt curios de ce nu o face nimeni publică. Pentru că, până la urmă, sunt bani pe care îi plătim toți.

Între 2007 și 2013 suma a fost de 6,65 miliarde de lei. Adică 1,47 miliarde de euro.

Sunt curios cât se adună până în 2016.

Despre video și vlog. Și despre cum insistăm aiurea pe video

Tot s-a bătut monedă pe subiectul vlogurilor și al video-urilor în ultima vreme, noroc că am fost luat cu altele ca să mă bag în discuții și să dezbat la nesfârșit niște chestii despre cum ar trebui să facă alții ce vor ei.

Când vorbim de vloguri îi urmăresc doar pe Mariciu și pe Alex Negrea. Nu că mi-ar fi simpatici sau ceva, dar sunt singurii care nu mă fac să închid clipul după intro. Baftă lor, să crească mari și cât vor ei de tari.

Problema mea e alta. Cu agențiile și cu clienții care vor video de peste tot acum, că e la modă. Nu contează că nu se pupă, nu contează că nu are sens, că omul ăla nu are nici un talent sau carismă, trebuie să facem video.

”Pentru că e o super campanie, și tre să faci un filmuleț”. Nu zău. Uite că nu fac. Eu aleg să refuz campaniile unde mi se impune video și nu mă simt comod să-l fac.

Serios, am făcut niște video pentru Guinness, că a fost o chestie de caterincă, unde mi s-a cerut să fiu eu, să fiu natural și să-i dau drumul în online. Doi ani la rând. A fost mișto.

Am mai făcut clipuri cu Eftimie, Vasile și Cetin pentru Skol. Și alea, pe relax. Cum desfaci o bere fără desfăcător. A fost culeanu.

A mai fost Lidl cu Cien, că era de gagicăreală și m-a challenge-uit.

Dar în momentul în care vii și îmi propui să fac o campanie cu video, cu nebunii, editare, montaj și altele, poate te îndrepți greșit. Mergi la ăia doi de sus și fă cu ei. Sau cu alții care cu asta se ocupă.

Unii oameni nu fac video. Fac text sau fac poze. Sau fac tumbe. Sau ce mai vor ei sa facă.

Hai să nu videotizăm tot online-ul doar pentru că e cool. E cool pentru ăia care sunt dispuși să facă asta. Mie nu-mi face mare plăcere să mă filmez mereu. Îmi găsesc tot felul de defecte.

Ah, vrei vloggeri cu audiență bună, și calitativă și cantitativă? Păi de ce nu îi ajuți să o contruiască? Că tot e cool.

Și o să fie mai ușor decât să vii cu concepte creative la bloggeri, de convertire spre video.

Nu dau nici un link de-al dracu ce sunt.

Când nu mai ești client, râmâi fără prieteni. Oare?

Să îi spunem purgatoriu personal, prin care am trecut ca să-mi dau seama că tot la biroul de companie îmi e locul.

E un text scris la vreo lună după ce sărisem din barcă, dar poate folosi altora, ca un warning despre ce îi așteaptă  când vor să facă niște pași în lateral.

Da, rămâi fără niște cunoscuți, dar pot spune că o să câștigi niște prieteni, dacă ai norocul pe care l-am avut eu.

 

Când am decis să părăsesc organizația bine pusă la punct și locul de muncă sigur pe care îl aveam, printre zecile de mesaje cu „de ce?” „cum așa?” „credeam că ești happy acolo” am mai primit unul care mi s-a imprimat în memorie.

Suna cam așa: „ Dacă după ce nu mai ești client rămâi fără prieteni, să știi că te poți baza pe mine pentru măcar o bere” (Mister B,  prima e din partea mea)

Niciodată, cât am lucrat de partea bună a baricadei nu am pus prea mare preț pe prieteniile contextuale din industrie. Putem să-i spunem scepticisim, putem să-i zicem sociopatie, putem să o numim oricum, dar am considerat că nu trebuie să amestec foarte tare utilul cu plăcutul. D-aia cei mai buni prieteni ai mei nu prea au legătură cu mediul online.

Într-adevăr, au dispărut oameni din peisaj, pentru că nu mai prezint nici o oportunitate, dar era un risc asumat. Oricum nu aș fi avut prea mari tangențe cu ei și nu erau genul ăla care să te sune de Crăciun să îți ureze de bine.

Însă nu pot să nu remarc un lucru: în momentele în care crezi că pleci singur pe căi necunoscute vor apărea oameni care să îți dea un umăr pe care să te sprijini. La mine au apărut. Neașteptat de repede, nebănuit de unde. Acum depinde ce cauți și ce alegi să îți fie alături.

Joi am fost la prima prezentare în pitch a mea fiind în partea opusă. Mi s-au înmuiat picioarele de emoție.

Poate și pentru că am ajuns acolo datorită unor prieteni apăruți recent care m-au învățat că cel mai mare dușman al meu în momentul ăsta e frica. Dacă reușesc să înving asta, pot face orice.

Și asta încerc să fac.

Deocamdată nu am reușit să o înving. Nu știu nici dacă 50% din bătălie am câștigat-o. Dar am reușit să trec peste dilema de „cum ar fi dacă aș încerca ceva pe drumul meu?”

Acum e bine.

friends via dreamstime

 

De ce trebuie să salut niște oameni pe care nu îi cunosc?

Bunică-mea a fost educatoare. A avut grijă de-a lungul celor mulți ani petrecuți lângă ea să mă educe în litera și spiritul codului bunelor maniere. Să nu casc cu gura deschisă, să îmi tai unghiile, să nu sorb din ciorbă, să nu-mi trag mucii când merg la teatru și multe alte d-astea.

Multe dintre ele au sens și țin foarte mult de poziționare și statutul pe care vrei să-l ai în fața celor din jurul tău. D-aia n-o să pot purta vreodată pantaloni peste gleznă, că nu vreau să fiu clown.

Există totuși unele chestii pe care nu le înțeleg și cu care nu pot să fiu de acord doar pentru că cineva le-a scris undeva și trebuie respectate cu sfințenie.

Unul dintre lucrurile de mai sus este salutatul atunci când intri într-o încăpere, unde nu cunoști pe nimeni și probabil nu vei ave vreodată ceva de-a face cu vreo persoană de acolo. De exemplu la medic, cât aștepți la coadă. Sau la taxe și impozite, când intri la vreun serviciu d-ăla și aștepți la coadă.

Nu înțeleg de ce trebuie să salutăm. Din respect? Ăla știu că se câștigă, nu e un drept dobândit la naștere.

Poate din oamenii ăia pe care tu îi saluți, unul e pedofil, altul e un moș sclerozat care taie mingile copiilor din fața blocului, unul are chică și unul e stelist. Nu vrei să ai de-a face cu oameni d-ăștia. Chiar dimpotrivă, e recomandat să te ferești de ei.

Deci, de ce i-ai saluta pe ăia? Nu mai bine îți vezi direct de treaba ta și ignori ce spune un cod al unor așa zise bune maniere, care de fapt te învață să faci bonding social cu random people?

Maybe it’s just me.

hello via dreamstime

Chestii observate prin oraș în weekend

Am obiceiul, atunci când ies prin oraș, să ridic un pic capul din pământ și să văd ce mai e prin jurul meu. Weekendul care tocmai a trecut am umblat un pic prin oraș și am observat una alta, unele utile, altele pur și simplu neinteresante, dar notabile.

Din catergoria „să nu umblați aiurea” să știți că de la Dristor până la Victoriei, nu există nici o agenție sau bancomat ING pe partea dreaptă. Toate sunt pe stânga. Pe testate și verificate.

La Băneasa nici acum nu au terminat capătul tramvaiului 5. Trebuia să fie gata prin 2014, dar nu ne grăbim nicăieri.

Tot din capitolul RATB, din ce în ce mai multe autobuze merg cu hârtii cu numărul traseelor în geam, având afișajul stricat. Ca în comuna primitivă.

Cafea decofeinizată nu se prea găsește. Cel puțin nu în Mega Image. Doar Doncafe și Jacobs. Atât.

Găsești prin piețe niște struguri extraordinar de buni, pe la vreo 6 lei/kg. Direct de la tărani. Repede, până nu le trece vremea.

E nasol când plouă mult, dar e și mișto toamna în București.

 

 

Discriminare în industriile creative: Zero fonduri europene pentru tipografii români în perioada 2014-2020.

Am primit un comunicat de presă ieri, care mi-a atras un pic atenția. În general, le trimit în trash, dar ăsta a scăpăt pentru că abordează o problemă la care nu mă gândisem până acum. Tipografia și tipăritura fac parte din industria creativă.

Cumva, s-a asimilat în mentalul colectiv că industriile creative trebuie să fie musai digitale, mai puțin analogice, offline. Ceea ce este greșit.

Aparent, confuzia se întâmplă și la case mai mari, pentru că, pentru perioada următoare, adică până în 2020, nu prea există context pentru dezvoltare și absorbție de fonduri europene

Tiparul este parte a Industriilor Creative. Acele industrii despre care Romania estimeaza ca vor aduce, pana in 2020, pana la 10% din PIB. Acele industrii despre care, pe pagina Uniunii Europene, aflam o poveste frumoasa si roz: cum UE considera finantarea industriilor creative o prioritate in strategia pentru crestere economica si ocuparea fortei de munca in intreaga Europa. La noi in tara, in schimb, aceasta poveste are nuante sumbre de gri. Industria tiparului nu va putea fi acolo, in randul afacerilor care au sansa sa aduca prosperitate tarii, pana in 2020.  

Valoarea fondurilor alocate fiecarei tari europene pentru perioada 2014-2020 urca Romania pe locul 4 din 29! Doar Polonia, Italia si Spania au primit o alocare mai mare decat Romania! Cu toata generozitatea acestei alocari, doua industrii, 17 si 18, absenteaza total nemotivat de pe lista codurilor CAEN eligibile. Omisiunea pare, mai degraba, o eroare de tastare decat o decizie luata rational, mai ales ca editurile sunt eligibile, iar fabricarea hartiei este eligibila! Cu alte cuvinte, editurile pot concepe si edita, fabricile le pot furniza hartia, dar tiparirea, produsul finit, lipseste cu desavarsire din schema ilogica a guvernantilor care ne-au pecetluit soarta pana in 2020.

 

În acest context, se organizează și o conferință, care poartă numele “Opriti discriminarea tipografilor romani! ZERO fonduri europene pentru tiparitorii si producatorii de ambalaje din Romania, in perioada 2014-2020.

Care va avea loc simultan în București, Cluj și Timișoara, pe data de 13 octombrie, la ora 15:00. La București va avea loc la hotel Novotel.

Persoană de contact: Dragos Balan – dragos@graficasitipar.ro

 

Mi se pare un strigăt de ajutor. Sper să se rezolve cumva, pentru că da, avem nevoie și de print în viața noastră.

Ne dorim egalitate de sanse la finantare cu alte industrii. Avem dreptul sa stim de ce am devenit, brusc, insignifianti pentru economia romaneasca si pentru piata fortei de munca, din punctul de vedere al factorilor de decizie din MDRAP, care au considerat ca e un moment bun sa decapiteze o industrie. Vrem argumente pentru aceasta discriminare. Iar daca nu exista, solicitam repararea, de urgenta, a acestei erori si introducerea codurilor 17 si 18 pe lista codurilor CAEN eligibile pentru alocarea fondurilor europene in perioada 2014-2020.

printer via dreamstime

De ce mă bucur că am ales un pachet digital la cablu

Am mai scris eu despre nemulțumirile mele referitoare la RDS și la cum erau mai bune decodoarele HBO decât receiver-ele, dar săptămâna asta am realizat la ce sunt ele super bune.

Când am tras cablu acasă, ca primitivii, da, am avut de ales între soluție analogică și digital. Am ales digital pentru că diferența era super mică la preț și vreau să am și niște HBO și niște HD-uri și d-astea.

Săptămâna asta am realizat cât de bună a fost decizia mea, în momentul în care am schimbat limba de comentariu din română în engleză și am putut urmări mastersul de la București, liniștit, fără Bontea și Ancuta și Sandi bâiguind tâmpenii cu două mante și buzunar superior.

Comentariul englezilor de la Eurosport mai mult decât decent, la obiect, îți e mai mare dragul să îi asculți.

În altă ordine de idei, mă bucur că Robertson l-a eliminat pe McGill aseară, cel din urmă fiind cel mai enervant jucător de snooker pe care l-am văzut eu vreodată, cu timpul lui de peste 1 minut dintre 2 lovituri.

Hai ai noștri, azi avem iar meciuri.

Aș vrea o finală Ronnie – Trump, dar îmi e frică să nu fie invers și să vedem Shelby – Robertson

Ozzy Osbourne se întoarce pe televizor

Celebrul cantautor britanic, Ozzy Osbourne, pe care îl știm cu toții din show-ul televizat The Osbournes, revine pe micile ecrane cu un nou show incendiar, în care va fi protagonist alături de fiul său. 

Nu e bășcălie. Ozzy revine pe televizor, alături de Jack, băiatul lui, într-un show care se anunță spumos, ei plecând de nebuni prin jurul lumii, să vadă diverse obiective pe care trebuie să le vadă un om într-o viață.

Mie mi se pare fantastic că omul ăsta se mai poate mișca, mai poate juca în chestii, mai cântă, dă concerte și acum pleacă și prin lume. Acum vreo 6 ani, eu am fugit de la un interviu direct la concert, pentru că îmi era frică să nu care cumva, doamne ferește, să nu-l mai apuc vreodată. Și iată-l acum, back on track.

Serialul o să fie pe History, începând cu 11 octombrie, de la ora 21:00. Cool.

Ah, și se numește „În jurul lumii”.

Momente de oftică pe care nu știi cum să le depășești

Ieri s-a terminat cursul de tunsoare de la DallesGO. Înscrierea la el a fost probabil una dintre cele mai inspirate alegeri pe care le-am făcut anul ăsta, alături de demisie, încercat propriul drum și revenit în câmpul muncii.

Cursul ăsta m-a ajutat un pic să-mi dau un refresh, să am un reality check și să aflu că pot face și ceva practic, cu finalitate palpabilă, nu doar online/digital related.

Am mai spus că la asta a contribuit masiv și Răzvan Dobrescu, proful de tunsoare, care e un personaj mișto, cu care stai de drag și povestești și asculți tot felul de istorii și povestiri din saloanele pe care le conduce. Dacă apuci să-l cunoști, te prinde omul și te prinde mișto, pentru că e pasionat, nu face asta de nevoie.

Ieri s-a încheiat cursul. A fost sesiunea de final. Adică gata, s-a încheiat.

Mă oftică maxim că nu am ajuns. Am făcut tot posibilul să fiu prezent la cât mai multe cursuri, și am scrântit-o la final. Bine, argumente am de partea mea.

Dar totuși rămâne frustrarea că nu am ajuns. Să fi mers până la capăt.

Aia e, mergem mai departe. Am acasă două fete care așteaptă să pun mâna pe uscător și perie.

Începe Internet &Mobile World 2016

Mâine își deschide porțile cea mai amplă reuniune a industriei de IT & Digital de pe la noi. Evenimentul se întâmplă pe 5 și 6 octombrie la Romexpo, în pavilionul Central.

O chestie mișto anul ăsta este că, în parelel se întâmplă și EuroCloud Forum – cel mai important eveniment de cloud din Europa.

Timp de 7 ani evenimentul s-a organizat în diferite capitale europene, anul acesta Bucureștiul având ocazia să îl găzduiască.

Revenind la IMWorld. Ca să ne facem o idee despre ce înseamnă, hai să vedem niște cifre:

      8,500+ vizitatori de business, 40% dintre aceștia fiind CxO și oameni de decizie din companii.

·        130 de jucători de top din piață ce vor expune 4,500+ soluții de business software, cloud, hosting, infrastructure, information security, devices, IoT, digital marketing, e-commerce.

·        7 scene de eveniment în care, timp de 2 zile, 140+ speakeri locali și internaționali vor susține sesiuni de top și workshopuri specializate.

Mișto, nu? Ne vedem acolo!