Atunci când nu îţi mai pasă

salarii
Mă uit la imaginea de mai sus şi nu mă pot abţine să nu râd. Şi nu ştiu exact dacă râd de imaginea în sine şi situaţia pe care o relevă sau de toată forfota pe care a stârnit-o. Cred că mai degrabă din cauza forfotei, forfotă care poate fi cumulată şi cu situaţia de doi bani ce a fost la acces direct luni. Multă lume indignată, articole foarte bune apărute şi situaţia a culminat retragerea publicităţii unei companii din cadrul emisiunii în cauză. O reacţie firească şi de bun simţ, care ne dă o şansă de normalitate. În momentul în care credeam că mai e o speranţă, apar sumele pe care guvernul le alocă diverselor însituţii din România şi aflăm că biserica primeşte o căciulă de bani, mult peste sănătate. Iar indignare.

Toate lucrurile astea m-au lăsat aproape rece. Doar faza cu salariile plătite clericilor mi-a accelerat un pic pulsul, eu având o ură profundă şi declarată faţă de tot ce înseamnă biserica ortodoxă română, începând cu preafericitul şi terminând cu ultimul vânzător de lumânări.

De ce spun că mă lasă rece? Pentru că era oarecum de aşteptat. Era oarecum de aşteptat ascensiunea asta a bisericii, din moment ce majoritatea românilor au cea mai mare încredere în biserică, dintre toate instituţiile statului. Era oarecum de aşteptat din moment ce foarte mulţi români fac ce spune “părintele”. Era oarecum de aşteptat atâta vreme cât există Gigi care fac donaţii consistente sau chiar biserici. Era de aşteptat ca biserica să îşi joace cartea pentru că nimănui nu i-ar conveni ca biserica să folosească masa de dobitoci pe care o posedă ca armă politică.

Spun că mă lasă rece. Aproape că nu mai dau doi bani. Am ajuns egoist. De fapt, am fost obligat să devin egoist. Să am grijă să fiu bine eu şi oamenii care contează pentru mine. Atât cât pot. Cât mai departe de preoţi, de biserică sau de emisiuni gen acces direct sau măruţă. Şi să sper să fiu nevoit să merg la medic cât mai rar. Da, îmi asum toate criticile şi vorbele de ocară. Ştiu şi îndemnul lui Ghandi referitor la schimbare. Ştiu că o atitudine de genul ăsta nu poate aduce nimic bun. Ştiu toate îndemnurile motivaţionale şi de conduită. Dar nu am motivaţia necesară pentru a le aplica şi a le respecta.

În rest, pâine, circ şi fanatism religios. Măcar puterea să facem haz de necaz să ne rămână.

 

foto

10

8 Responses

  1. Yamasha
    February 7, 2013
  2. Răzvan
    February 7, 2013
  3. stilistele
    February 7, 2013
    • Andrei
      February 7, 2013
    • Stefan Murgeanu
      February 7, 2013
      • Andrei
        February 7, 2013
  4. Loredana
    February 7, 2013

Write a response