Am de dat niște cărți

Nu sunt genul care să se atașeze foarte tare de lucruri, cu atât mai mult cu cât vorbim de cărți profesionale, pe care le citești, înveți câte ceva din ele și apoi adună praf în bibliotecă. Sunt citite de mine, unele sunt mai bune, altele mai slabuțe, dar merită lectura fiecare.

Dintre ele am și dubluri, This is retention am una cu autograf de la autor pe care nu o dau și încă una de la Dragoș Alexa, pe care la fel, o voi păstra.

Altfel cărțile de mai jos, se dau gratis, se ridică personal din zona Dristor sau prin curier cu plata la destinație. M-ar bucura să le primească un student/studentă sau cineva care este la început de drum, nu cineva la 30 de ani, care ar trebui să le fi citit deja.

Am ales să pun doar cărțile în limba română azi, ca să fiu și un pic patriot.

Primul venit, primul servit.

24

3 Responses

  1. Malin
    December 1, 2017
    • andrei
      December 1, 2017
      • Malin
        December 1, 2017

Write a response