2014 la final. Cum a fost?

Articol din categoria: andreiu

2014

Gata, a venit Crăciunul, mai e o săptămână până la revelion, s-a mai dus un an. Un an care, la o primă analiză, pentru mine a fost mai bun decât 2013.

Chiar dacă nu am avut parte de taximetrişti senzaţionali, care să-mi dea lecţii de viaţă, de morală sau de conduită, chiar dacă nu am surprins discuţii extraordinar de marcante la casă la supermarket, chiar dacă nu am avut parte de momente „aww” trăite prin oraş, a fost un an bun.

Am învăţat că internetul e mai mişto dacă te dai un pic în spate şi stai şi observi comportamentele oamenilor, la ce reacţionează sau cât de usor sunt de prostit naivi sunt.E fascinantă cursa nebună a oamenilor spre celebritate. Sau spre o aşa zisă celebritate virtuală. Fiecare like contează, fiecare postare trebuie să pătrundă în inima cititorului, să smulgă măcar un „vai”. Dacă se finalizează cu share, e cu atât mai bine. Dar divaghez şi o iau pe câmpii. E mişto pe net, mai ales să urmăreşti. Asta mi-a plăcut să fac anul ăsta. Şi cred că voi continua, dar mai bine pregătit.

Tot în 2014 am mai căpătat nişte experienţă la capitolul răbdare, am învăţat că e complet inutil să porţi războaiele altora dar şi că ambiţiile şi pornirile împotriva cuiva ar trebui să aibă o limită. Lumea se schimbă, oamenii se schimbă şi ei, viaţa merge mai departe.

2014 a fost anul în care am învăţat că moderaţia este cea mai bună cale pe care o poţi alege, impulsivitatea sau apatia fiind toxice. Indiferent de context sau mediu.

Şi cam atât. Pentru 2015 îmi propun să am parte şi eu măcar de ceva din a doua frază. Şi să fac mai mult sport, să manănc sănătos, să mă odihnesc corespunzător…Şi serios de nu mă declar mulţumit.

Crăciun Fericit! Cele cuvenite, alături de cei dragi!

 

2014 via shutterstock

0 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    2014 – si bun, si rau. Ca in viata.

    Per total un an bun. s-a facut treaba, s-au consumat zeci de butoaie de bere si am mai avut si timp de distractie.

    La multi ani si un an nou plin de bucurii si sanatate.

  2. #2 Comentariu nou

    A fost un an potrivit, se puteau face mai multe, asta e clar, dar de acum trăim cu speranța că în 2015 o să realizăm mai multe.

Adaugă reply - lica

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.